Corina Crețu anunță un proces pentru criticile din PSD / Codrin Ștefănescu: Cu drag. Nu ne schimbăm opinia
Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a declarat. sâmbătă, că nici el și nici partidul nu-și vor schimba opinia cu privire la Corina Crețu, după ce comisarul european a anunțat că va cere în instanță ca social-democrații care o critică să-și probeze afirmațiile, scrie Mediafax.
„Îi transmit doamnei comisar european Corina Crețu că dacă vrea să transferăm chestia asta în instantă este ok, este forte bine. I-am cerut să nu uite că a ajuns acolo pe listele PSD și că trebuie să fie tot timpul româncă. Sunt anumite proiecte pe care, în calitate de comisar european, trebuie să le discute strict la Guvern. Dacă Guvernul, prin miniștrii de resort, decide că este mult mai oportun și mult mai adecvat pentru România, pentru costurile noastre, să facem un proiect în parteneriat public-privat, decât în sistemul pe care l-a negociat Guvernul Cioloș cu cei de la Bruxelles, atunci evident că eu, ca secretar general adjunct al partidului, cred în Guvernul meu. Vrea în instanță, mergem în instanță, fără niciun fel de problemă”, a declarat Ștefănescu, într-o intervenție telefonică la Antena 3.
Social-democratul a precizat că poziția exprimată este a întregului partid.
„Niciun Guvern național care își iubește poporul și pe români nu va semna să plătească de 10 ori mai mult pentru un proiect pe care îl putem realiza altfel. Avem în programul de guvernare spitalele regionale, dar costurile trebuie să fie cât mai bune pentru români, că plătim din bugetul de stat, să fie dotate la standarde internaționale ca în Elveția și Austria, și nu trebuie să plătim cât am face 10 spitale în loc de 3 pentru că vor niște birocrați de la Bruxelles (…) Nu putem primi 150 milioane din care 120 să dă înapoi pe studii de fezabilitate unor specialiști de acolo. Puem să facem aceste lucruri de 10 ori mai ieftin cu firme românești. Când îți exprimi nemulțumirile în spațiul public atunci eu am semne de întrebare vizavi de buna-credință. Dacă dna Corina Crețu crede că e necesar să dea partidul în judecată, și pe mine, cu drag. Nu îmi schimb poziția nici eu, nici dl Darius Vâlcov, nici prim-ministrul, nici Rovana Plumb, nici Sorina Pintea, și nimeni din Guvern și din partid”, a explicat Ștefănescu.
Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, a anunțat, într-o postare pe Facebook, că va „merge până la capăt, cu un proces” în care PSD sau Codrin Ștefănescu să demonstreze acuzațiile care i-au fost aduse despre trădarea intereselor naționale ale României.
„De această dată, voi merge până la capăt, cu un proces în care partidul sau domnul Ştefănescu să îmi demonstreze, mie şi opiniei publice, cum trădez interesele naţionale ale României”, a precizat Crețu într-o postare pe Facebook, pe care ulterior a șters-o de pe rețeaua de socializare.
Comisarul european a scris și vineri, pe Facebook, că este șocată de faptul că intervențiile sale publice cu privire la necesitatea accelerării implementării proiectelor pentru dezvoltarea României au fost politizate și răspunde „jignirilor” și „injuriilor” la adresa sa, potrivit cărora ar fi „vândută intereselor străine”.
„Aș fi înțeles să fiu considerată trădătoare de partid și de țara, dacă am fi avut depuse la Comisia Europeană zeci de proiecte care tergiversau sau pe care le-am fi uitat perioade lungi prin sertare. Repet, din păcate nu mai avem în analiză proiecte majore depuse la Comisie în afara Magistralei de Metro M6, proiect în legătură cu care încă aștept un răspuns la o scrisoare adresată de câteva către Directorul General al DG Regio, Dl Marc Lemaitre, Ministrului Transporturilor, fără de care regulamentele nu îmi permit să adopt o decizie”, a scris comisarul european.
Declarațiile Corinei Crețu vin în contextul în care au existat mai multe reacții și critici din PSD, precum și din partea Guvernului, respectiv a lui Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă. Acesta a spus că că e mai avantajos ca unele proiecte să fie făcute în parteneriat-public privat în România, în condițiile în care, potrivit BEI, studiile de fezabilitate pentru spitalele regionale ar valora 120 milioane de euro.
Comisarul european a declarat luni, la București, că nu denigrează Guvernul atunci când spune că este responsabil 100% pentru problemele în atragerea fondurilor europene, ci este datoria sa să spună „lucrurilor pe nume”.