Sari direct la conținut

PSD va nominaliza ambii judecători pe care Parlamentul trebuie să-i valideze la Curtea Constituțională. ALDE va susține propunerile (surse)

HotNews.ro
Curtea Constitutionala, Foto: CCR.ro
Curtea Constitutionala, Foto: CCR.ro

PSD ar urma să propună ambele nominalizări, din partea Camerei Deputaților și a Senatului, pentru două posturi de judecători la Curtea Constituțională, în condițiile în care mandatele lui Ștefan Minea și Mayei Teodorescu urmează să expire în scurt timp, au declarat pentru HotNews.ro surse social-democrate. Inițial, în interiorul Coaliției, se discuta despre posibilitatea ca PSD să nominalize din partea Camereia Deputaților iar ALDE din partea Senatului.

Potrivit surselor citate, ar fi vorba de doi bărbați, magistrați de carieră care vor fi propuși pentru aceste posturi.

„ALDE nu va face o nominalizare ci va susține propunerile PSD”, au precizat sursele citate.

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a declanşat, marţi, 23 aprilie, procedura de numire a unui judecător la Curtea Constituţională în locul lui Ştefan Minea, căruia îi expiră mandatul în data de 15 iunie, potrivit Agerpres.

Astfel, până pe 6 mai vor fi depuse propunerile grupurilor parlamentare pentru acest post, Comisia juridică va întocmi raportul, iar până în 15 mai plenul Camerei Deputaţilor urmează să dea votul.

Şi mandatul judecătoarei Maya Teodoroiu, numită de Senat, expiră, iar conducerea Camerei superioare a Parlamentului urmează să stabilească un calendar pentru numirea unui nou judecător.

De asemenea, mandatul judecătorului CCR Petre Lăzăroiu va expira în data de 2 iunie, iar preşedintele Klaus Iohannis urmează să numească persoana care îl va înlocui.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro