Sari direct la conținut

[P] România în primul rând al Europei

HotNews.ro
România în primul rând al Europei, Foto: PNL
România în primul rând al Europei, Foto: PNL

Europa își întâlnește destinul chiar de ziua ei, la Sibiu, pe 9 mai. La invitația Președintelui Klaus Iohannis și a PNL, toți liderii Partidului Popular European (PPE) și cei mai influenți lideri europeni, șefi de stat și de guvern, lideri de partide, participă la summitul PPE de la Sibiu. Este cea mai importantă reuniune la vârf a PPE din acest an. Liderii celei mai puternice familii politice europene pregătesc Summitul informal al șefilor de stat și de guvern din UE, găzduit la Sibiu, în aceeași zi, de președintele României, Klaus Iohannis. Cele două reuniuni europene la vârf vor formula agenda strategică a Uniunii Europene pe următorii cinci ani. Pe 9 mai, la Sibiu, PNL va sta la masa marilor decizii cu privire la viitorul Uniunii Europene.

Este, probabil, prima dată când avem un summit dedicat viitorului Europei. Uniunea Europeană se regândește pe ea însăși și se vrea apropiată din nou de cetățenii ei. Sunt obiective puse pe agendă de criza Brexitului, de problemele generate de migrație și terorism, de provocările economice și ale globalizării, de ascensiunea euroscepticismului.

Soluțiile echilibrate, raționale și puternic fundamentate sunt de așteptat să vină de la Partidul Popular European. PPE este cea mai importantă forță politică a Europei și are la activ precedente majore de bună guvernare europeană și de gestionare eficientă a crizelor. Summitul PPE care precede reuniunea informală a Consiliului European de la Sibiu va da linia directoare a viitorului Uniunii Europene, așa cum s-a întâmplat și în trecut.

Partidul Național Liberal va avea un rol important atât în ziua Summit-ului PPE, cât și în ajunul acestuia. În 8 mai, cu o zi înainte de Summitul UE, la Sibiu, va avea loc Biroul Executiv al PNL. Această reuniune este dedicată integral dezbaterii agendei europene pe următorii cinci ani și îi are ca invitați pe Joseph Daul, președintele PPE și pe Antonio Lopez Isturiz, Secretarul General al popularilor europeni. Președintele PNL, Ludovic Orban, vorbește despre miza europeană și politică a evenimentelor de la Sibiu: ”Sunt evenimente extrem de importante, care reflectă anvergura europeană a Partidului Național Liberal, care reflectă relațiile extrem de bune pe care le avem cu partenerii europeni, cu partidele de centru-dreapta din cadrul Partidului Popular European, la nivel european și care arată capacitatea PNL de a influența decizii la nivel european în favoarea românilor”.

Klaus Iohannis și PNL – în primul rând al marii politici europene

În martie, la București, PNL a fost gazda unei alte reuniuni majore a PPE, Summitul liderilor locali și regionali, cu participarea președintelui României, Klaus Iohannis, a liderului PPE, Manfred Weber, candidatul cu cele mai mari șanse la președinția Comisiei Europene. Acolo s-a adoptat Manifestul Regional si Local al PPE pentru alegerile europarlamentare din 26 mai, iar Manfred Weber și-a prezentat viziunea asupra viitorului Uniunii Europene și principalele sale linii de program.

Semnalul dat cele două mari reuniuni ale PPE, la Sibiu și București este cât se poate de bun și încurajator pentru România, mai cu seamă în contextul pericolului reprezentat de guvernarea PSD- ALDE pentru viitorul european și democratic al țării. Cel mai important partid european, PPE, are cei mai puternici aliați și parteneri în România: Klaus Iohannis, președintele României, și Partidul Național Liberal. PNL demonstrează astfel că este cel mai puternic și influent partid din România în Uniunea Europeană, că stă la masa marilor decizii. Exact în perioada când PSD și ALDE sunt oile negre ale Europei, puse la zid de propriile lor familii politice europene.

Partidul Popular European are prima șansă să conducă Parlamentul European și Comisia Europeană și după alegerile europene din 26 mai, în următorii cinci ani. Reprezintă forța politică de care va depinde viitorul Europei. Cu cât PNL este mai puternic reprezentat în Uniunea Europeană și va obține cât mai multe mandate la alegerile din 26 mai, cu atât România va avea o poziție mai influentă, va fi mai respectată și va fructifica mai bine beneficiile Uniunii Europene. De altfel, obiectivul fundamental al PNL este acela de a aduce Românie în primul rând la nivelul Uniunii Europene. A demonstrat că o poate face cu performanțele europarlamentarilor și primarilor liberali, cu bătăliile pentru apărarea independenței justiției pe care le-a dus în Parlamentul României.

Sibiu – Capitala Europei pe 9 mai

Summitul UE de la Sibiu are loc în aceeași zi cu Ziua Europei. Simbolistica este extrem de puternică. Sibiul are aura unui oraș aflat în avangarda europeană, în prima linie a Europei, pus acolo încă de pe vremea când Klaus Iohannis era primarul orașului. De la Capitala Culturală Europeană în 2007, anul aderării României la UE, până la Capitala Uniunii Europene din ziua de 9 mai 2019, Sibiul are un parcurs european care este modelul de succes al viitoarei Românii europene. Acest model s-a extins astăzi în multe locuri unde primarii PNL au atras fonduri europene și au ridicat calitatea vieții. Asta înseamnă să pui orașul tău și, apoi, România în primul rând al Europei.

PSD-ALDE, repetenții Europei

În timp ce PNL este în primul rând al marii politici europene, PSD și ALDE sunt la un pas de excludere din propriile lor familii politice. Dragnea și Tăriceanu, alături de partidele lor, au devenit paria în Europa, deci nu pot obține nimic bun pentru România. Din contră, obsedați să guverneze pentru infractori sunt dispuși să sacrifice interesele naționale ale României și să atragă sancțiuni de pe urma cărora pot suferi toți cetățenii. PSD și ALDE nu au găzduit în România niciun eveniment european pentru că sunt respinși de liderii europeni din propriile familii politice.

Orice vot pentru PSD sau ALDE este un vot irosit pentru viitorul României europene. Sunt rupți de Uniunea Europeană, rupți de familiile lor politice europene și nu pot face nimic bun pentru România în Parlamentul European și UE. Orice vot pentru PSD și ALDE este un vot pentru marginalizarea României și aruncarea țării la periferia Uniunii Europene. Miza alegerilor din 26 mai este crucială: în primul rând al Europei sau la marginea ei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro