Sfatul lui Iohannis pentru liberali: Le-am spus să meargă între oameni. Pesediștii au arătat lumii o față urâtă a României și e păcat
Klaus Iohannis a declarat, miercuri, după ce a participat la ședința conducerii PNL, că „pesediștii” au reușit să arate Europei o față urâtă a României și le-a cerut liberalilor să meargă între oameni.
„Celor din PNL le-am spus să meargă între oameni. Sunt politicieni în România care spun că nu prea contează europarlamentarele și acest referendum. Ba contează. Tocmai din cauza lor contează mai mult. Românii au șansa să-și exprime opțiunea la alegeri, la referendum. Ne găsim într-o perioadă complicată pentru Europa, dar și pentru România Suntem după 2 ani și jumătate de guvernare eșuată PSD. Au vorbit pesediștii despre autostrăzi, școli, spitale, grădinițe. Ce s-a realizat? Nimic. Ba dimpotrivă. Au atacat statul de drept, independența justiției. Au reușit să arate lumii, Europei o față urâtă a României și este foarte păcat. Dar nu este niciodată târziu. Votul oamenilor contează. Noi am ajuns foarte departe. Acum 12 ani, România a devenit membră a UE și Sibiu a devenit capitală culturală europeană”, a afirmat Klaus Iohannis, la finalul BEX al PNL de miercuri la Sibiu.
Șeful statului a mai spus că „Sibiu e un oraș european, deschis și cred că acest lucru se va vedea și mâine, iar mâine la Summit, noi liderii Europei vom arăta că suntem uniți, că suntem o UE puternică, unită, care știe să se ferească de pericolele din afară și dinăuntru, care se implică pentru siguranța cetățenilor. Acest lucru am vrut să îl spun celor din PNL și PPE”.
Klaus Iohannis a participat miercuri la întrunirea Biroului Executiv al PNL unde a fost prezent și președintele PPE, Joseph Daul. Joi va avea loc Summitul PPE, precedat de reuniunea liderilor europeni.
Evenimentul este găzduit de șeful statului și prezidată de președintele Consiliului European, Donald Tusk. La Summitul de la Sibiu vor participa lideri din 27 de state membre UE, președintele Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Juncker, și președintele Parlamentului European (PE), Antonio Tajani.