Ce alegem: omul, fericirea sau respektul? Am întrebat șefi de campanie și candidați ce-au vrut să ne spună în sloganurile pentru prezidențiale

​​S-au umplut drumurile din România cu panouri electorale în care ni se promite „fericire”, „respekt”, „normalitate” sau suntem îndemnați să votăm „oameni”. Mie mesajele astea mi-au ridicat niște întrebări, așa că am pus mâna pe telefon și i-am sunat pe șefii de campanie sau chiar pe candidați ca să aflu ce anume au vrut să transmită poporului.

Îmi este foarte greu să-mi imaginez ce ar face publicitarii conectați la politică sau specialiștii în marketing politic fără alegeri prezidențiale o dată la patru ani. Abia atunci e șansa lor să strălucească, după atâția ani în care ori au avut de scris reclame la chipsuri cu Puya, ori au trebuit să sfătuiască politicieni mediocri despre cum să deschidă gura când apar la tv. Și cum poți străluci mai bine decât printr-un slogan bine ticluit?

Mă rog, nici nu trebuie să fie așa bine gândit, important e să vorbească lumea despre el. Cam asta pare să fie filosofia din spatele multor campanii pentru prezidențiale de anul acesta. „Fericiți în România”. „Pentru o Românie Normală”. „Un președinte muncitor și implicat”. „Respect. Educație Performanță.” „Respekt pentru toți”. „Un om!”. Ce înseamnă toate acestea? Sau, ca să folosesc o sintagmă din anii de liceu: ce a vrut să spună autorul?

Ei bine, asta am încercat să descopăr și eu. Atunci când s-a putut, am aflat direct de la sursă. Când candidatul sau responsabilul de campanie s-a dat lovit și n-a mai răspuns la telefoane, a trebuit să-mi pun eu imaginația la contribuție.

Dan Barna și secretul fericirii în România

Scopul președintelul USR pare destul de simplu: de a scălda România în fericire. Sau, cum ar spune maestrul Hagi, și-ar dori să fie bine, nu rău, că nu e bine când e rău. Cârcotașii au sărit repede să-l critice, că vai, ce e asta, zero substanță, forme fără fond și tot așa. Niște ghiduși de la PSD Constanța au mers chiar mai departe și au reinterpretat sloganul ca pe un gir dat Guvernării Dăncilă:

„Singurul partid de opoziție care se declară fericit sub guvernarea #PSD! Mulțumim!”, a scris singurul om cu umor din PSD pe o pagină de Facebook a partidului.

Pentru a afla, totuși, și interpretarea oficială a mesajului, l-am sunat pe Cătălin Drulă, șeful de campanie al lui Barna. M-a trimis către o postare de pe pagina de Facebook a șefului său, unde sibianul care vrea să-i fure fotoliul celuilalt sibian explică în felul următor:

„Știu că putem fi fericiți și în România. Acesta e obiectivul meu. E mare, e enorm. Dar așa și trebuie să fie. Și te voi convinge și pe tine că e posibil. Iar apoi, împreună, vom reîncepe cu toții să sperăm, să visăm și să muncim pe brânci ca să ne găsim fiecare fericirea lui. Nu-i ușor, ba chiar e greu să fii feliz, happy, felice sau heureux pe alte fuse orare. Dar cei care au ales să plece măcar sperau că e posibil, pentru că aici le murise speranța. Când însă vei avea și aici un stat onest, cu temele făcute, și lideri care să te inspire, îți vei da seama că e mai ușor să fii fericit în România decât glücklich departe de țara ta.”

Asta-i varianta pe scurt, postarea lui Barna e mai lungă, ideea e că rămâne așa cum a spus Hagi sau cum spune orice speaker motivațional plătit cu sute de euro/oră ca să le explice corporatiștilor de ce n-ar trebui să se arunce dimineața în fața metroului. Are și gândirea pozitivă rostul ei.

Dăncilă promite că va fi un președinte muncitor (nu știm, calificat/necalificat?)

Vremuri grele pentru Doamna Dăncilă, vremuri grele pentru PSD, dar și pentru consilierii israelieni trimiși acasă, deși făcuseră treabă bună în 2016. Ce vină aveau ei că Dragnea a făcut tot ce i-a stat în putere pentru a-și dinamita partidul? În fine. Cert e că fosta marionetă a baronului de Teleorman, actualmente doamnă de fier a social-democrației românești, promite că va fi un președinte muncitor și implicat.

Să-i dea Dumnezeu sănătate.

Mihai Fifor, șeful ei de campanie, n-a răspuns la telefon, așa c-am încercat să fac de unul singur exegeza sloganului. Cum? Simplu, m-am uitat la ce a făcut în cei aproape doi ani de guvernare: 61 de ordonanțe de urgență în 2019, 114 în 2018. A bifat inclusiv momente cu zece ordonanțe aprobate într-o singură zi. Mai zi ceva, dacă ai ce. Dacă nici asta nu e muncă, atunci nu știu ce e. Bună, proastă, nu contează, cantitate a promis, cantitate a livrat.

Plus că s-a tot plimbat în anii ăștia, o fi și aia o muncă, mai ales când trebuie să ți se adapteze corpul la atâtea fusuri orare. Ultima faptă de vitejie internațională este o vizită în SUA, unde s-a văzut cu primarul din New Jersey și a semnat un memorandum de înfrățire între orașul acestuia și sectorul 1. Aplauze.

Klaus Iohannis și România normală. Cum adică?

Dacă-n campania trecută Iohannis miza pe o Românie a „lucrului bine făcut”, de această dată pare să joace cartea normalității. Până la urmă, așa ar fi normal într-o țară europeană a veacului 21, ca lucrurile să fie bine făcute. Problema e că, în ultimii trei ani, acest apel la normalitate pare să fi căpătat o conotație nu tocmai fericită. Pentru unii, cel puțin.

Mă refer, bineînțeles, la zbaterile Coaliției pentru Familie de a împiedica oficializarea relațiilor între persoane de același sex, înainte ca cineva să ceară oficializarea acestora. Timp de doi ani, cât a durat traseul adunare semnături-referendum în vederea modificării Constituției, mai toți greii coaliției s-au erijat în apărătorii Normalității.

Acum, unii ar putea spune că e nedreaptă și forțată asocierea dintre sloganul lui Iohannis de astăzi și ce scoteau pe gură CpF-iștii acum nu știu cât timp. Mai ales că președintele n-a fost niciodată un fan al inițiativei, fiind aspru criticat de conservatorii neamului atunci când a spus că n-ar vrea să vadă că România o ia pe calea fanatismului religios.

Doar că, așa cum se întâmplă cu fiecare campanie de amploare, nu candidatul este cel care coordonează neapărat toată operațiunea. În cazul PNL, șef de campanie este Ludovic Orban. Acum, nu știu exact ce a avut domnul Orban în minte când și-a dat OK-ul pentru slogan. Eu l-am sunat, mi-a spus că-i pe drum și să-l caut ziua următoare, dar apoi nici c-a mai răspuns. Asta e.

Neamțu: „Domnul Paleologu poate oricând să vorbească cu Boris Johnson despre Shakespeare”. Esențial pentru un președinte, nu?

Un alt candidat de seamă al acestui scrutin este domnul profesor la privat Theodor Paleologu. Și, când spun „de seamă”, folosesc sensul literal al expresiei, pentru că domnul Paleologu este singurul aspirant la fotoliul prezidențial cu pedigree și zestre genealogică impecabilă. Altfel nu i-ar avea alături pe alți doi mari cărturari ai vremurilor în care trăim, Adrian Papahagi și Mihail Neamțu. Cel din urmă, un politician de altfel renumit pentru loialitatea sa, este și cel ce a fost desemnat drept purtător de cuvânt al campaniei.

L-am contactat prin mijloace moderne de comunicare și l-am întrebat care-i mesajul din spatele sloganului „Respect. Educație. Performanță”. Răspunsul dumnealui, pe scurt:

„Educația este în centrul proiectului lui Theodor Paleologu, singurul candidat care nu doar vorbește despre educație, ci face educație, zilnic, cu studenții săi. A făcut educație în Occident, a predat istoria ideilor și filosofia politică la Berlin, a predat și a avut interacțiune cu studenții din America, o vreme a fost și la Harvard. A fost, de asemenea, prezent în mediul academic francez. Și, după ce a predat în Occident, s-a întors în România să predea studenților români sau oamenilor din România. Domnul Paleologu poate oricând să vorbească cu Boris Johnson despre Winston Churchill și Shakespeare.

Apropo de rolul pe care educația îl poate juca în diplomație, în relațiile externe. Acest rol a fost uitat, dar era foarte pregnant în secolul XIX, când aveam cu adevărat miniștri externe de talie europeană, mă gândesc la Ion Ghica. (…) Cred că educația deschide porți și, într-adevăr, aduce respectul, apropo de al doilea mesaj din sloganul domnului Paleologu. (…) România nu face performanță în economie, nu face performanță în zona universitară, nu avem o universitate de top în primele 300 de universități ale lumii pentru că nu investim în cunoaștere, nu investim în acest principiu al competiției între școli: școli private, școli publice. Ca în orice țară civilizată, ar trebui să ai permanentă competiție între școli, între instituții publice și private și lucrul ăsta ar genera progres și performanță. Deci cred că performanța este asigurată doar de investiția într-un proiect educațional care să includă, repet, ceea ce deja e cazul Paleologu, și instituții private. Or, acest lucru încă în România mai lasă de dorit, evident și universitățile private au fost compromise tot de către oamenii din minister, tot de politruci.”

Poți să-l contrazici pe Neamțu? Așa e, de la educație pornește totul. O teză pe care sunt sigur că mulți dintre detractorii de stânga ai triadei Paleologu-Neamțu-Papahagi ar aplauda-o, cel puțin în principiu, pentru că nu știu cât de tare le surâde ideea de educație privată și competiție între instituții. Dar e un început, poate între timp se va ridica o punte între cele două tabere.

Mircea Diaconu: „Nu vreau să fiu președinte, vreau să candidez, e o mare diferență”

Mircea Diaconu este un om. Un om care joacă în filme, piese de teatru, iar de cel puțin cinci ani și pe scena mare a politicii. Anul acesta, după ce și-a încheiat socotelile cu Parlamentul European, a hotărât că-i timpul pentru un upgrade și s-a înscris în cursa pentru cea mai înaltă funcție în stat. Concurența e acerbă, mai ales cu adversari baschetbaliști precum Iohannis și Dan Barna, dar nici Mircea Diaconu nu-i chiar așa, un nimeni în drum și un singur pe lume. Beneficiază de sprijinul unor nume grele ale politicii, Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu, cel recent văduvit de funcție și grup parlamentar.

Totuși, în ciuda acestor titani care-i tot dau târcoale, partenerul lui Dinică din Filantropica insistă că el a fost, este și va rămâne un simplu om, după cum puteți vedea și-n dialogul următor:

Am văzut că pe fiecare afiș sau cort cu dumneavoastră scrie „Un om”. Ce înseamnă?

Mircea Diaconu: Păi, dacă vă uitați la mine, sunt doar un om.

Asta este tot? Oameni sunt și ceilalți candidați.

Uitați, deci când zic că sunt un om, sunt doar un om, cam asta este. Și statutul meu de independent, pe care mi l-am obținut prin vot în 2014, la europarlamentarele de atunci, rămâne valabil și ăsta mă va guverna toată viața mea, în sensul că am opinii, păreri și le argumentez ca independent. Susținerile care sunt și care vor mai veni din zone sindicale, de asociații, ONG-uri și politice – sunt doar susțineri. Statutul meu rămâne același, de aceea alianța înscrisă la tribunal, la AEP, BEC, peste tot se numește alianța electorală „Un om”, pentru susținerea lui Mircea Diaconu.

Nu sunt alte sigle, nimic. În sensul acesta sunt un om. Și încerc să fiu doar un om.

Ca președinte tot așa veți fi, doar un om?

Da, sigur. Până la urmă, președintele este un om care reprezintă atâtea, atâtea și atâtea. Sunt foarte multe lucruri greșite, care după părerea mea până acum s-au greșit. În demersul de a alege un președinte și în exercitarea funcției s-a greșit profund. Constituția spune limpede că sensul principal este de moderator, de neutru politic, de coagulant în societate și de bună guvernare, de bună funcționare a instituțiilor statului și așa mai departe. Deci nu există verbe active, agresive în Constituție. Și, atunci, Un Om trebuie să fie al tuturor, fără doctrină politică, fără stânga-dreapta. Așa îl văd eu și asta e pledoaria mea, de la nivelul acesta. Ce se va întâmpla va hotărî poporul român.

Dar cine a venit cu ideea numelui de campanie?

De la mine. Vreau să păstrez acest lucru, deși e foarte greu, vă spun. În toate relațiile pe care le am, cu partidele care mă susțin și cu alți oameni, le e foarte greu să înțeleagă lucrul ăsta, distanța asta, nepartizanatul ăsta. Până acum s-a lucrat numai așa, eu cu partidul meu, sunt președintele și candidez. Deci vedeți foarte bine că așa e tot peisajul în jur. Încerc să rup abordarea asta, dacă oi putea. Lumea mă întreabă „de ce nu spui că vrei să fii președinte, spune, că altfel nimeni nu te crede!”. Păi, stați o clipă: nu vreau să fiu președinte, vreau să candidez, e o mare diferență, vreau să pledez, vreau să argumentez. Rezultatul poate să fie funcția de președinte, dar nu e ținta mea, ci să mă exprim acum, când lumea e foarte atentă, să încerc să modific această greșeală de 30 de ani. Că s-a greșit de fiecare dată, de aceea și războaiele nesfârșite între președinții noștri toți și premierii lor. Președintele nu are ce să caute în spațiul politic activ. Să rămână în zona de arbitraj și neutralitate.

Kelemen Hunor vrea „respekt” (cu k) și înțelegere între popoare

La fel ca Mircea Diaconu, Kelemen Hunor este și el un om. Un om cu trotinetă și cu funcția supremă în cel mai mare partid minoritar al țării, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România. Omul care poate face și desface guverne, așa că peisajul aspiranților la funcția de președinte ar fi fost incomplet fără el. Anul acesta candidează pe o platformă ce îndeamnă la „Respekt pentru toți”.

Un slogan care sună excelent, pentru că, să fim serioși, cui nu-i place respectul, dar care te face în același timp să ceri lămuriri suplimentare. Ceea ce am și făcut, iar domnul Hunor mi-a răspuns:

„Am plecat de la următoarea constatare: societatea noastră este în acest moment o societate în care respectul și încrederea lipsesc. Două valori fundamentale fără de care nu se poate construi nimic temeinic, nimic de succes. Cetățenii spun de foarte multe ori că nu sunt respectați de instituțiile statului, de stat în sine. Nu există respect între cetățeni. Dacă omul simte că nu este respectat permanent, caută alte soluții, eventual pleacă din țară. Dacă nu există respect, nu există încredere. Statul de foarte multe ori îi tratează pe cetățeni ca pe niște suspecți care sigur au făcut ceva, dar încă nu au avut instituțiile timp suficient să dovedească.

Am plecat de la această experiență, această concluzie și am spus că indiferent ce am vrea să facem, trebuie să schimbăm ceva la nivelul mentalității. Și de aceea am ales acest slogan, «Respekt», pentru că și maghiarii folosesc sub această formă. Înțeleg și românii, înțeleg și maghiarii, înțelege fiecare om. Erau câțiva care mi-au spus că e mult prea intelectuală treaba asta cu «respect-respekt». Am spus că nu sunt de acord cu această afirmație, fiindcă orice om – atât cel simplu, dar și intelectualul – înțelege și dorește respect în viață și dorește să poate să aibă încredere în cei din jur.

Și noi vrem un stat mai bun, un stat mai performant, mai drept – nu numai stat de drept, dar și un stat mai drept. Până la urmă, alegerile prezidențiale despre ce vorbesc? Despre viziune, despre model, despre mesaj către societate, nu doar de atribuțiile constituționale ale președintelui. Că dacă am vorbi doar despre aceste aspecte, foarte repede am epuiza toate subiectele și toată campania. De aceea am mers în această direcție, inclusiv jocul cu numele meu mic cu litera «r» întors așa. Noi am spus că, până la urmă, vorbim și despre respect între comunități. Și încredere. Trebuie să încercăm să demontăm prejudecățile și am încercat să transmitem acest mesaj de dialog între români și maghiari, între majoritate și minorități”

La fel ca-n anii de liceu, explicațiile despre ce au vrut să spună autorii m-au determinat să-mi îndrept atenția către literatura internațională. Sau politica, în cazul de față, pentru că ce se întâmplă cu Trump acum e puțin mai interesant decât felul în care fac românii publicitate electorală.

Disclaimer: Alți mândri pretendenți la tron au fost ignorați din considerente obiective: sunt irelevanți, umblă cu semnături trase la xerox, se cațără pe cadavre și studii fantomă, n-au ce căuta în viața politică.