Sari direct la conținut

Eugen Tomac a demisionat de la șefia PMP

HotNews.ro
Eugen Tomac a demisionat de la șefia PMP

​Eugen Tomac și-a dat demisia din funcția de președinte al PMP, ca urmare a faptului că partidul nu a intrat în parlament.

El a precizat că, potrivit ultimelor date, PMP a obținut la alegerile parlamentare de duminică 4,94% din voturi, ceea ce înseamnă că nu intră în Parlament.

”Am avut în această dimineaţă o şedinţă lungă cu colegii mei din PMP, Colegiul naţional al PMP şi pentru că sunt conştient că cu toţii ne doream mai mult, cu toţii aşteptam un rezultat mult mai bun, am luat decizia de a informa colegii că îmi asum acest rezultat care ne nemulţumeşte, mă nemulţumeşte, dar în politică trebuie să priveşti viaţa în ochi exact aşa cum este şi să îţi asumi şi lucrurile care îţi plac şi lucrurile care îţi plac mai puţin. Prin urmare, pentru că îmi asum acest rezultat, mi-am depus demisia din funcţia de preşedinte al Partidului Mişcarea Populară”, a anunțat Tomac.

Conducerea interimară a PMP va fi preluată de Marius Pașcan.

Eugen Tomac a mai spus că au fost depuse la birourile electorale peste 1.000 de contestaţii, pentru secţiile de votare unde PMP nu a obţinut niciun vot.

Eugen Tomac era președinte al partidului fondat de Traian Băsescu din februarie 2015.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro