Sari direct la conținut

Simion (AUR): Depunem un proiect de lege prin care starea de alertă să fie limitată la 90 de zile

HotNews.ro
Simion (AUR): Depunem un proiect de lege prin care starea de alertă să fie limitată la 90 de zile

Liderul AUR , George Simion a anunțat, miercuri că partidul său va depune un proiect de lege care prevede limitarea la 90 de zile a perioadei în care starea de alertă poate fi prelungită de către Parlament.

„Vom face un an de zile de când se tot prelungeşte starea de alertă şi Parlamentul nu este întrebat. Tocmai de aceea, depunem astăzi acest proiect de lege, pentru ca starea de alertă la 90 de zile să fie votată în Parlament, astfel încât să nu poată fi prelungită. Astăzi strângem semnăturile, am cerut sprijin şi de la ceilalţi parlamentari, ne-am dus către cei de la PSD, dar nu au vrut să semneze”, a declarat Simion, la Palatul Parlamentului.

Potrivit liderului AUR, iniţiatorul proiectului este deputatul Lilian Scripnic, iar propunerea legislativă va fi semnată de peste 20 de parlamentari ai partidului.

„După cum s-a văzut în ultima săptămână, AUR este singura opoziţie la aceste măsuri de restricţie care nu au nicio justificare. Toată lumea în spaţiul public sesizează că măsurile nu sunt justificate, că nu au o fundamentare, că nu sunt susţinute de specialişti, dar nimeni până acum nu îndrăznea, cel puţin la nivelul Parlamentului, să conteste aceste măsuri. Nu e nicio problemă, le vom contesta noi. Deputatul AUR de Galaţi Lilian Scripnic a iniţiat o lege pentru a nu mai permite Guvernului să prelungească starea de alertă sine die”, a mai spus co-președintele AUR.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro