USR-PLUS acuză un blat al liberalilor lui Cîțu cu PSD: „Echipa câştigătoare are un nou membru: Marcel Ciolacu”
Purtătorul de cuvânt al USR PLUS, Ionuţ Moşteanu, a declarat luni, la finalul şedinţei Birourilor permanente reunite ale celor două Camere, că pentru prima dată în ultimii 31 de ani este refuzat dreptul de a depune o moţiune de cenzură.
„Cei de la PSD şi PNL au boicotat această şedinţă. (…) Am văzut – şi asta a confirmat, dacă mai era nevoie, după tot ce s-a întâmplat în ultimele zile – că dincolo de declaraţiile domnului Ciolacu, de fapt vedem că de astăzi ‘echipa câştigătoare’ are un nou membru, domnul Marcel Ciolacu. Pare că a fost recrutat de domnul Cîţu şi singura dânsului misiune este să îl protejeze pe acesta cât mai mult la Palatul Victoria”, a arătat el într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Parlamentului.
USR PLUS a transmis luni că Biroul permanent reunit „a fost boicotat a treia oară” de către membrii PSD.
„Boicotând a treia oară şedinţa Biroului permanent reunit de stabilire a calendarului moţiunii de cenzură, Marcel Ciolacu a confirmat că are comandă dublă şi că nu-şi doreşte cu adevărat demiterea lui Florin Cîţu. Pe scurt: a pus PSD la remorca domnului Florin Cîţu. Tergiversările şi contradicţiile PSD-ului, înţelegerile pe sub masă ale lui Marcel Ciolacu cu Florin Cîţu ne arată, o dată în plus, că propriile interese ale PSD primează în faţa interesului românilor. România are nevoie de un prim-ministru care să guverneze responsabil. Florin Cîţu nu este acest prim-ministru”, au postat reprezentanţii USR PLUS pe Facebook.