Sari direct la conținut

Guvernul ia în calcul plafonarea prețului la gaze. Cîțu: „Este ceea ce văd la nivel european”

HotNews.ro
Florin Citu, Foto: Guvernul Romaniei
Florin Citu, Foto: Guvernul Romaniei

​Premierul Florin Cîțu a declarat miercuri că guvernul analizează plafonarea prețului la gaze. Șeful Guvernului a precizat că Ministerul Energiei și Consiliul Concurenței vor avea discuții în acest sens cu Comisia Europeană.

„În sedința de astăzi am avut discuții despre plafonarea prețurilor la gaze. Dl ministru cu Consiliul Concurenței vor discuta cu Comisia Europeană. Căutăm cea mai buna soluție pentru această perioadă în care prețurile au crescut”, a declarat Florin Cîțu la finalul ședinței de guvern.

El a adăugat că soluția nu trebuie să distorsioneze prea mult piața.

În urmă cu două săptămâni însă, premierul susținea că nu se vor plafona prețurile. „Vă spun din capul locului că nu vom interveni pentru a plafona prețurile”, declara Cîțu la o întâlnire cu ministrul Energiei, ANRE, Transelectrica, OPCOM şi Consiliului Concurenţei.

Ce s-a schimbat de atunci? „Este ceea ce văd la nivel european”, a precizat premierul.

„În UE sunt mai multe țări care plafonează prețurile. Dacă se plafonează prețurile în UE și rămâne România ar fi ciudat să fim țara care are cel mai mare preț și să suportăm costurile”, a adăugat el.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro