Sari direct la conținut

VIDEO Ludovic Orban și-a anunțat în plenul Parlamentului demisia din grupul parlamentar al PNL: Nu-mi dau încă demisia din PNL. Pentru a rămâne însă în partid trebuie îndeplinite câteva condiții

HotNews.ro
Ludovic Orban, Foto: Agerpres
Ludovic Orban, Foto: Agerpres

Fostul preşedinte al PNL Ludovic Orban și-a anunțat marți, în plenul Camerei Deputaților, demisia din grupul parlamentar al PNL, spunând că „încă” nu pleacă și din partid. „Din păcate, astăzi nu am altă soluție pentru onorarea obligațiilor morale decât de a mă despărți, sper temporar, de colegii mei liberali”, a afirmat Ludovic Orban, care a lansat noi atacuri la adresa succesorului său la șefia PNL, Florin Cîțu, și a „chiriașului” de la Cotroceni.

  • „Începând de astăzi m-am dezafiliat, m-am retras din grupul parlamentar al PNL. Și voi continua ca parlamentar neafiliat. Motivul principal e legat de ceea ce reprezentăm noi, parlamentarii.
  • Obligația morală față de români e de a-mi respecta angajamentele luate în campania electorală.
  • Din păcate, astăzi nu am altă soluție pentru onorarea obligațiilor morale decât de a mă despărți, sper temporar, de colegii mei liberali.
  • Ce s-a întâmplat în ultimele luni depășește orice imaginație. S-a creat o criză politică artificial, a fost făcut praf un partid politic, a fost făcută praf coaliția.
  • Nu pot fi părtaș la acest mod de a face politică. Nu accept o operație de lobotomie.
  • Nu-mi dau încă demisia din PNL. E partidul căruia i-am dedicat toată viața matură.
  • Pentru a rămâne în PNL trebuie îndeplinite însă câteva condiții”, a spus Orban, în plenul Camerei Deputaților.

Una dintre condiții ar fi, potrivit lui Orban, ca „PNL să își întoarcă fața către cetățeni și spatele către chiriașul de la Cotroceni”.

Orban anunța de joia trecută, la B1 TV, că va demisiona din grupul parlamentar al PNL.

  • „Pentru mine, Iohannis și conducerea nelegitimă, gașca demolatoare, au trădat grav interesele cetățenilor. Au pus între paranteze viitorul României și șansa României la dezvoltare cu o coaliție care avea un program de guvernare. Acum, practic, toate înțelegerile sunt aruncate în aer și nu pot să găsesc nicio explicație rațională pentru comportamentul total dăunător intereselor României al președintelui Iohannis (…)
  • Domnului Ciucă nici nu i s-a uscat cerneala pe adeziunea la PNL. El face parte din categoria oamenilor care ajung în funcții fără să aibă o carieră politică în spate. Iohannis e și el un exemplar în acest sens”, declara Ludovic Orban.

Fostul președinte al PNL a mai acuzat că decizia președintelui Klaus Iohannis de a-l impune premier pe Nicolae Ciucă, „la înțelegere cu PSD”, reprezintă „o trădare gravă” a românilor care l-au votat atât pe Iohannis, cât și PNL.

Ludovic Orban, care în 25 septembrie a pierdut mandatul de președinte al PNL, a anunțat la acel moment că parteneriatul său cu președintele Klaus Iohannis s-a încheiat. A urmat un șir de acuzații la adresa succesorului său, Florin Cîțu, și a șefului statului, pe care l-a acuzat că este „vinovatul principal pentru declanşarea crizei politice”.

Ludovic Orban a susținut de mai multe ori de la debutul crizei politice că soluția era refacerea coaliției PNL-USR-UDMR, cu un alt premier PNL.

  • „Ambiţia bolnavă de a controla numirile procurorilor şi de a impune la şefia PNL un om care nu mai are nicio şansă să fie premier sunt cauzele care au dus la criza politică (…)
  • Solicit public demisia lui Florin Cîțu, care a demonstrat că nu are nicio urmă de responsabilitate și a executat orbește ordinele primite.
  • Odată cu Cîțu ar trebui să plece acasă și toți cei care l-au susținut.
  • Sigur că azi ar fi potrivit să îi cer și demisia lui Klaus Iohannis, dar nu o să o fac, pentru că știu că o fac degeaba. Îl somez în schimb public să-și amintească că e președintele României, să renunțe la jocurile meschine (…)
  • Până când nu se eliberează de tutela lui Iohannis, de poftele de la Cotroceni şi nu alege ce vor cetăţenii, PNL e sortit eşecului”, declara fostul președinte al PNL.

Ludovic Orban, aflat la cel de al treilea mandat de deputat, a fost președinte al Camerei Deputaților, din decembrie 2020, și a demisionat din funcție în 13 octombrie. El își anunțase demisia de la șefia Camerei încă din 25 septembrie, când a pierdut șefia PNL.

Ludovic Orban a intrat în politică în 1992, ca membru al PNL – Aripa Tânără.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro