Sari direct la conținut

Premierul Ciucă ar urma să-i ceară demisia lui Vasile Dîncu de la Ministerul Apărării (surse)

HotNews.ro
Vasile Dincu, Foto: AGERPRES
Vasile Dincu, Foto: AGERPRES

​​Declarațiile lui Vasile Dîncu despre negocierile cu Rusia sunt pe cale să-i pună punct mandatului de ministru al Apărării. La revenirea în țară de la reuniunea NATO de la Bruxelles, premierul Nicolae Ciucă ar urma să-i ceară demisia din Guvern, au declarat pentru HotNews.ro, surse din Coaliție.

Potrivit acestora, PSD nu se va opune remanierii lui Vasile Dîncu, ministrul fiind pus pe lista remaniabililor de către Marcel Ciolacu de mai multă vreme.

De altfel, liderul social-democraților nu a exclus tranșant varianta remanierii, susținând că, dacă premierul o va cere, se va discuta în Coaliție.

„Îl aștept pe dl ministru să revină în țară de la ministeriala NATO. Trebuie să avem o discuție cât se poate de deschisă față de opinia dumnealui. Nu este opinia Guvernului și atunci va trebui să tranșăm foarte clar acest aspect”, a declarat joi Nicolae Ciucă.

Declarațiile ministrului Apărării, Vasile Dîncu, au fost taxate, pe rând, de președintele Klaus Iohannis, liderul PSD, Marcel Ciolacu, și acum de premier.

„În acest război Rusia atacă Ucraina. Ucrainenii plătesc prețul de sânge în acest război și trebuie să acceptăm ideea cu toții că doar Ucraina va decide când, și cum, și ce negociază. Această poziție este poziția noastră oficială, este poziția oficială a Uniunii Europene și probabil unii demnitari de la noi trebuie să citească mai frecvent revista presei ca să afle aceste poziții”, a declarat marți Iohannis.

Vasile Dîncu, „ca părere personală, colegială, categoric da, a greșit”, a spus miercuri Marcel Ciolacu, susținând că atunci când ești ministru al Apărării într-o țară aflată într-o zonă de conflict nu poți avea „păreri personale, crezuri”.

Mai mult el a insistat că Dîncu nu s-a consultat nici cu președintele Iohannis, nici cu premierul Ciucă înainte de a face declarații privind negocierile cu Rusia.

Declarația care l-a pus pe Dîncu pe lista remaniabililor

Ministrul român al Apărării a declarat într-o intervenție avută la postul Prima TV că „războiul din Ucraina va mai continua și că „singura şansă a păcii poate să fie negocierea cu Rusia”.

„Sigur, e vorba de o negociere complexă (…) Ţările lumii, NATO, Statele Unite să negocieze pentru Ucraina garanţii de securitate şi o pace cu Rusia. Singură Ucraina nu va putea să negocieze cu Rusia, deoarece clasa politică din Ucraina în momentul acesta nu poate să îşi permită, să-şi asume (…) pierderea de teritorii, o pierdere injustă până la urmă de teritorii. Ar fi o înfrângere prea mare pentru politică”, a mai spus acesta.

Potrivit surselor din Coaliție, unul dintre doritorii să-i ia locul lui Vasile Dîncu la Ministerul Apărării este europarlamentarul Mihai Tudose.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro