Sari direct la conținut

Marcel Boloş vorbește de reducerea numărului bugetarilor și de reduceri salariale în rândul acestora

HotNews.ro
Marcel Boloș, Foto: AGERPRES
Marcel Boloș, Foto: AGERPRES

Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a declarat sâmbătă, la Antena 3, pentru prima dată, că pentru echilibrarea bugetului și respectarea sarcinilor asumate prin PNRR, guvernul ar putea revizui salariile bugetarilor sau ar putea chiar să reducă numărul acestora.

„Noi avem acum în momentul de față o cheltuială cu salariile în sistemul bugetar în jur de 110 miliarde lei. Condiția pe care noi o avem, impusă în Planul Național de Redresare și Reziliență, este cea referitoare la sustenabilitate, având în toate experiența și, să zicem, procedura aceasta de negociere cu reforma privind pensiile speciale, iar modul în care pune problema Comisia Europeană pentru sustenabilitate pe aceste variante am spus posibil că ne îndreptăm fie spre o revizuire a salariilor în sistemul bugetar, fie o potențială reducere a numărului de bugetari, dar acest lucru îl va hotărî coaliția la momentul potrivit”.

Guvernul s-a apucat de tăierea a 20 miliarde lei pe cheltuieli, lucru confirmat de ministrul Finanțelor Adrian Câciu, după ce a constatat că au greșit bugetul pe 2023, așa cum a arătat și HotNews.ro.

Boloș spune că recentele declarații privind faptul că trebuie să reducă cheltuieli de 20 de miliarde de lei vor duce ușor spre aceste reforme pe care le cere Comisia.

„Domnul ministru al Finanțelor a afirmat acest lucru și, desigur, aici Comisia este foarte atentă în momentul în care analizează astfel de declarații și astfel de măsuri, pentru că este un argument în plus pentru Comisie să solicite României să își implementez reformele pe care le are și cele trei reforme consecutive, cea a pensiilor speciale, cea a sistemului de pensii general și reforma salarizării din sistemul bugetar. Și din acest punct de vedere ele au, după cum știm, termenele din trimestrul patru pentru reforma privind pensiile speciale, în trimestrul întâi reforma privind pensiile generale și trimestrul doi este reforma privind sistemul de salarizare în sectorul bugetar”, a declarat Boloș la Antena 3.

Creșterea încasărilor a încetinit / Riscuri mari pentru România

Dacă în anii trecuți aveam o creștere mai mare a încasărilor taxelor (anul trecut a jucat un rol important inflația – a ajutat mult statul), anul acesta s-a domolit fenomenul.

Valoarea creșterii taxelor încasate este cu 22,3 puncte procentuale mai mică decât creșterea înregistrată ca raport între activitatea din primele două luni din 2022 și 2021.

Din punct de vedere al sumelor, s-a înregistrat o scădere a ritmului de creștere a încasărilor de la 11,688 miliarde lei (diferență 2022 față de 2021) la 4,822 miliarde lei (diferență 2022 față de 2022), deci cu 6,866 miliarde lei mai mică.

Diferența se regăsește aproape integral în topul primelor 10 activități economice ca pondere în totalul încasărilor provenite strict din activități economice.

Riscurile României sunt deosebit de mari și în privința cursului valutar pentru că ne lovim de deficite gemene: deficit de cont curent și deficit bugetar.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro