Sari direct la conținut

Program de guvernare: Marcel Ciolacu promite că românii n-o să mai fie „sclavii moderni” ai Europei / Cum arată patriotismul economic propus de liderul PSD. DOCUMENT

HotNews.ro
Marcel Ciolacu si ministrii PSD în viitorul guvern, Foto: Inquam Photos / George Calin
Marcel Ciolacu si ministrii PSD în viitorul guvern, Foto: Inquam Photos / George Calin

Marcel Ciolacu se angajează, în programul de guvernare, că românii nu vor mai fi „sclavii moderni” ai Europei, promițând creșteri de salarii și pensii, la pachet cu o viziune orientată către capitalul autohton, investiții în educație și sănătate, și stoparea creșterii prețurilor.

„Știm exact ce avem de făcut și propunem un plan cu 5 mari obiective”, a anunțat premierul desemnat care a prezentat succint programul de guvernare.

Cele 5 obiective sunt:

  • 1. Rezolvarea odată pentru totdeauna a problemei pensiilor speciale și adoptarea noii legi privind salarizarea unitară
  • 2. Stoparea creșterii prețurilor și refacerea puterii de cumpărare
  • 3. Dezvoltarea sistemelor publice de Educație și Sănătate – principalul argument pentru a-i convinge pe românii plecați să se întoarcă în țară
  • 4. Patriotism economic – dezvoltare economică prin creșterea producției naționale, atragerea de bani europeni și alocări bugetare
  • 5. Crearea de locuri de muncă mai multe și mai bine plătite.

Decalogul lui Ciolacu

Programul de guvernare al Cabinetului Ciolacu se bazează pe 10 valori și principii, în care se promite relansarea economică a României, reindustrializarea țării, adoptarea salariului minim european, locuri de muncă mai multe și salarii mai mari, precum și stoparea prețurilor. „Luptăm ca românii să nu mai fie „sclavii moderni” ai Europei, cu cele mai mici câștiguri din UE”, este unul dintre principii.

Valorile și principiile scrise în programul de guvernare:

  • 1. Un program pentru români: sprijin pentru oameni, sprijin pentru crearea de locuri de muncă în economie.
  • 2. Stopăm creșterea prețurilor, stopăm guvernarea pe datorie.
  • 3. Productivism – dezvoltăm producția, investiții și locuri de muncă aici, în România.
  • 4. Reechilibrăm balanța comercială a țării: exporturi cât mai mari, importuri cât mai mici.
  • 5. Asigurăm echilibrul între stimularea economiei şi justiţia socială prin Solidaritate (consolidarea clasei de mijloc) și Echitate (Nu lăsăm pe nimeni în urmă).
  • 6. Reindustrializăm România prin scheme de ajutor de stat pentru toate companiile ce produc aici, indiferent de acționariat.
  • 7. Luptăm ca românii să nu mai fie „sclavii moderni” ai Europei, cu cele mai mici câștiguri din UE.
  • 8. Refacem plasa de siguranţă socială, grav afectată în pandemie, pentru ca povara crizei să nu mai fie lăsată pe umerii celor nevoiași.
  • 9. Vrem să adoptăm salariul minim european, astfel încât să minimizăm riscul de sărăcie în cazul lucrătorilor români.
  • 10. Investim masiv în energie verde pentru facturi ZERO la utilități pentru spitale, școli și grădinițe, ferme agricole, IMM-uri.

Reducerea inflației în 6 luni

În domeniul economic, Marcel Ciolacu promite scăderea inflației la 8% în șase luni, dublarea investițiilor, creșterea PIB-ului.

Ținte economice asumate până în decembrie 2024:

  • Ducem inflația la 8% în primele 6 luni de guvernare.
  • Stimuli pentru populație și economie de 10% din PIB, de 5 ori mai mult decât au întors în economie guvernările din 2020 și noiembrie 2021.
  • Sprijinim peste 100.000 de companii care produc în România, din care 99% IMM (63.000 doar prin programele derulate de MFP și din FE perioadele 2014-2020 și 2021-2027 și PNRR).
  • Dublăm investițiile publice în economie – la 126 miliarde lei în 2024, față de 59 miliarde lei în anul 2021 la preluarea guvernării.
  • Ajungem la 82% din media UE la PIB pe locuitor raportat la puterea de cumpărare-standard (în 2022 indicatorul este 77%, conform Eurostat).
  • La sfârșitul lui 2024 ne propunem un PIB de 360 miliarde euro, cu 120 miliarde euro (50% în plus) mai mult decât cel din 2021, la preluarea guvernării.
  • Stopăm guvernarea pe datorie. Ducem datoria în PIB la 46% în 2024 de la 49% la preluarea guvernării în anul 2021.

Salarii de 1000 de euro net

Marcel Ciolacu promite în programul de guvernare că salariul unui salariat cu un copil nu va fi mai mic de 500 de euro la 1 ianuarie 2025, iar peste 1,5 milioane de angajați vor avea peste 1.000 de euro net pe lună. Câștigul salarial mediu net, la aceeași dată ar urma să fie tot de 1.000 de euro net.

Ținte sociale:

  • La 1 ianuarie 2025, niciun salariat cu normă întreagă și cu un copil în întreținere nu va câștiga mai puțin de 500 euro net lunar.
  • La 1 ianuarie 2025, niciun tânăr cu vârsta < 26 de ani, angajat cu normă întreagă în România, nu va câștiga mai puțin de 500 euro net lunar.
  • La 1 ianuarie 2025, peste 1,5 milioane de contracte individuale de muncă vor fi remunerate cu peste 1.000 euro net.
  • La 1 ianuarie 2025, câștigul salarial mediu net în România va depăși 1.000 euro net.
  • Reducerea decalajelor regionale cu 15% până la sfârșitul anului 2024.
  • Peste 1,2 milioane de români scoși din starea de deprivare materială și socială severă.

De unde vin banii?

Banii pentru toate măsurile ar veni, potrivit programului de Guvernare din:

  • Bugetul de stat – investiții publice de 239 miliarde lei în anii 2023 și 2024 (investiții finanțate din fonduri naționale și din fonduri europene și PNRR).
  • Accelerarea colectării arieratelor recuperabile (11,5 miliarde lei, adică 33% din valoarea arieratelor rămase de recuperat la 30 septembrie 2022) și reducerea evaziunii fiscale cu 7 miliarde lei.
  • Fonduri europene în valoare de 10 miliarde lei din sumele deja alocate prin Fondul de Modernizare.
  • Parteneriate public-privat pentru minimum 5 obiective de investiții majore. Trei miliarde euro (15 miliarde lei) pot fi accesate doar de la fondurile de pensii private din România, pe proiecte PPP fezabile.
  • Finanțare de la Băncile de Dezvoltare.
  • Intrări din ISD de 24 miliarde euro (120 miliarde lei) în 2023 și 2024.

CONSULTĂ AICI INTEGRAL PROGRAMUL DE GUVERNARE AL GUVERNULUI CIOLACU

PNL și PSD și-au împărțit ministerele în noul Guvern Ciolacu, în care UDMR nu se va regăsi. Uniunea condusă de Kelemen Hunor a rămas în afara Palatului Victoria după ce PNL nu a fost de acord ca udemeriștii, care au renunțat la Dezvoltare, să preia ministerele Mediului și Energiei.

Lista Guvernului va fi depusă marți seară la Parlament, urmând ca audierile să aibă loc miercuri.

Conducerile PNL și PSD au validat listele miniștrilor care se vor regăsi în Guvernul Ciolacu:

Miniștri PSD:

  • Vicepremier Marian Neacșu
  • Transporturi – Sorin Grindeanu
  • Fonduri Europene – Adrian Câciu
  • Muncă – Marius Budăi
  • Sănătate – Alexandru Rafila
  • Apărare – Angel Tîlvăr
  • Digitalizare – Ivan Bogdan Gruia (deputat)
  • Agricultură – Florin Barbu (deputat, apropiat Paul Stănescu)
  • Familie – Gabriela Firea
  • Economie – Radu Oprea

Miniștri PNL:

  • Vicepremier Cătălin Predoiu
  • Justiție – Alina Gorghiu
  • Finanțe – Marcel Boloș
  • Dezvoltare – Adrian Veștea
  • Interne – Cătălin Predoiu
  • Mediu – Mircea Fechet
  • Externe – Luminita Odobescu
  • Educație – Ligia Deca
  • Cultură – Raluca Turcan
  • Energie – Sebastian Burduja
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro