Sari direct la conținut

Concluzia lui Iohannis după ce a discutat despre Schengen cu cancelarul Austriei: „Mai este mult de negociat”

HotNews.ro
Schengen, Foto: Dreamstime
Schengen, Foto: Dreamstime

​​Președintele Klaus Iohannis susține că „mai este mult de negociat” până când Austria va avea o poziție favorabilă aderării României la Schengen, însă nu exclude ca o soluție să apară până la finalul acestui an. Șeful statului a avut, joi, la Bruxelles, la invitația președintelui Comisiei Europene, o întâlnire cu cancelarul Austriei și cu premierul Bulgariei pe tema Schengen.

„Am avut o întâlnire informală la care ne-a invitat doamna von der Leyen, președinta Comisiei. Au participat cancelarul austriac, premierul bulgar și eu. A fost o discuție bună, într-o atmosferă pozitivă, dar am putut cu toții să ne dăm seama că mai este mult de negociat până ajungem la o concluzie care este evident satisfăcătoare pentru toate părțile pentru că nu pot să-mi imaginez o decizie care este satisfăcătoare pentru o parte și complet nesatisfăcătoare pentru altă parte. Nu vreau să intru în detalii, suntem în negocieri, suntem în dscuții, mai e de discutat”, a declarat Iohannis.

Întrebat despre optimismul lui Ciolacu privind o decizie de aderare într-o primă fază cu căile aeriene, Iohannis a comentat doar că „mai e mult de negociat”

Șeful statului nu a exclus un Consiliu extraordinar JAI până la finalul anului, insă a insistat că „mai avem de lucru”.

„Negocierile merg mai departe, toată lumea e foarte implicată și, dacă dintr-o dată, se arată o soluție ea poate fi pusă în termeni formali, dar încă mai avem de lucru până atunci”, a spus el.

Condițiile Austriei

Ministrul de interne austriac Gerhard Karner a declarat luni că a prezentat Comisiei Europene „condiţii clare” pe care aceasta să le implementeze înainte ca Viena să fie de acord cu primirea României şi Bulgariei în aşa-numitul „Air Schengen”, transmite APA.

„Acum este rândul Comisiei”, a declarat Karner pentru jurnalul matinal al postului Ö1, după ce în weekend s-a aflat despre o posibilă relaxare a veto-ului Austriei faţă de primirea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, cu ridicarea graniţelor aeriene.

„Este vorba despre faptul că avem nevoie de progrese în domeniul protecţiei frontierelor externe ale UE”, a subliniat Karner.

În mod concret, el cere Comisiei o triplare a numărului de poliţişti de frontieră.

De asemenea, Comisia trebuie să aloce fonduri pentru infrastructura de protecţie a frontierelor. Este necesară în primul rând o modernizare tehnică a frontierelor bulgaro-turcă şi româno-sârbă.

În plus, Karner solicită controale întărite la frontierele terestre, precum şi preluarea de către România şi Bulgaria de solicitanţi de azil, în special afgani şi sirieni.

Solicitarea privind menţinerea controalelor la frontiere a fost motivată de Karner printr-o „problemă cu traficanţii”. Din ceva mai mult de 50.000 de solicitanţi de azil în Austria, numai în jur de 150 migranţi au venit prin aeroporturi, a explicat ministrul de interne.

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, sâmbătă seară, că Austria ”şi-a flexibilizat poziţia în ceea ce priveşte spaţiul Schengen şi este de acord cu ridicarea graniţelor aeriene pentru România”. ”Asta înseamnă că românii nu vor mai sta la cozi interminabile atunci când zboară în interiorul Uniunii Europene”, a explicat el.

Ministrul român de Interne, Cătălin Predoiu, a evitat duminică să se pronunțe asupra unui calendar pentru aderarea României la Schengenul aerian, dar a declarat că „speră că românii vor avea o bucurie de sărbători”. Întrebat dacă este de acord cu condițiile impuse de Austria, Predoiu a spus că „sunt condiții care îmi sunt cunoscute și urmează să le discutăm”, iar „parte dintre ele ne folosesc și nouă, să întărim frontiera”.

Reacția Comisiei Europene la condițiile Austriei

După ce ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, a prezentat condițiile pentru a fi de acord cu aderarea României și Bulgariei la Schengen, Comisia Europeană consideră că lucrurile se îndreaptă în direcția bună.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a comentat luni, la Bruxelles, că a luat notă de anunţul lui Karner şi că este mulţumit că lucrurile se îndreaptă în direcţia bună. Protecţia frontierelor externe ale UE este „esenţială” pentru Comisie. Cu toate acestea, el îşi menţine în mod fundamental evaluarea conform căreia România şi Bulgaria îndeplinesc condiţiile de aderare la Schengen, potrivit news.ro.

Comisia Europeană a susținut constant aderarea României și Bulgariei la Schengen. În discursul său despre starea Uniunii Europene, șefa Comisiei, Ursula von der Leyen, a declarat căRomânia și Bulgaria sunt membri de facto ai Schengen, dovedind că îndeplinesc toate condițiile de aderare la spațiul european de liberă circulație. „Haideți să le aducem, în sfârșit, în Schengen, fără nicio altă întârziere”, a spus von der Leyen.

Amintim că aderarea României și Bulgariei la Schengen a fost blocată de Austria și de Olanda ​la Consiliul JAI din decembrie 2022. Bucureștiul a avut sprijinul a 26 de state membre UE, dar a fost blocată de Austria.

Foto: Dreamstime.com

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro