Sari direct la conținut

​Camera Deputaților se reunește pe 28 decembrie pentru a dezbate proiectele UDMR privind autonomia

HotNews.ro
Lucrari in plenul Camerei Deputatilor, Foto: AGERPRES
Lucrari in plenul Camerei Deputatilor, Foto: AGERPRES

Biroul Permanent al Camerei Deputaților s-a reunit miercuri și a decis organizarea unei ședinte de plen de urgență. Pe ordinea de zi se afla cele 3 proiecte referitoare la autonomia Ținutului Secuiesc depuse de UDMR. Astfel, deputații se reunesc joi, 28 decembrie într-o ședință de plen la ora 14.00 pentru a dezbatere tema autonomiei Ținutului Secuiesc.

Înainte de Crăciun UDMR a depus un nou proiect pentru autonomia Ținutului Secuiesc. Liderul UDMR, Kelemen Hunor nu vede de ce un om din Maramureș, Suceava, Botoșani sau Harghita trebuie „să plătească Metrorexul și metroul în fiecare an cu sute de milioane, cu care poate că nu va ajunge niciodată să meargă”. Liderul UDMR a pus sub semnul întrebării redistribuirea impozitelor plătite de marile companii din România în Sectorul 1, care au clienți și surse de profit din toată țara.

În acest context premierul Marcel Ciolacu i-a cerut preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, să ia măsuri ca „iniţiativele toxice ale unor afiliaţi ai grupului UDMR să fie respinse de urgenţă la nivel legislativ”.

Ciolacu a scris pe pagina sa de Facebook că „astfel de propuneri legislative izolate care vizează autonomia Ţinutului Secuiesc sau autonomia culturală pe criterii etnice nu au ce căuta într-un stat democratic”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro