Sari direct la conținut

USR, PMP şi Forţa Dreptei îşi anunţă duminică lista comună pentru europarlamentare / Câte locuri speră să obțină Dreapta Unită

HotNews.ro
Lansare Alianța Dreapta Unită - USR. PMP, Forța Dreptei, Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Lansare Alianța Dreapta Unită - USR. PMP, Forța Dreptei, Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

USR, PMP şi Forţa Dreptei anunţă duminică lista comună pentru alegerile europarlamentare, precum şi programul electoral pentru aceste alegeri, notează Agerpres.

„În cadrul acestui eveniment al Dreptei Unite, ce se desfăşoară după lucrările Comitetului Politic al USR, se vor anunţa lista comună pentru alegerile europarlamentare, precum şi programul electoral pentru aceste alegeri”, a informat USR.

Cei trei lideri ai Dreptei Unite vor susţine o conferinţă de presă comună.

Pe 18 decembrie 2023, preşedinţii USR, PMP şi Forţa Dreptei au anunţat constituirea Alianţei Dreapta Unită, în perspectiva alegerilor din anul 2024.

Tot atunci, reprezentanţii USR, PMP şi Forţa Dreptei au precizat că vor participa în alegerile europarlamentare din 2024 cu o listă comună de candidaţi.

Conducerea PMP a votat sâmbătă lista de candidaţi pentru alegerile europarlamentare din iunie 2024, care va fi deschisă de europarlamentarul Eugen Tomac.

Câte locuri speră să obțină

Primii opt candidaţi de pe lista comună a Alianței Dreapta unită sunt, în ordine: Dan Barna, Vlad Voiculescu, Eugen Tomac, Vlad Botoş, Cristina Prună, Violeta Alexandru, Radu Mihail, Corina Atanasiu.

În decembrie, surse politice au declarat pentru HotNews.ro că liderii celor trei formațiuni politice speră ca la prima rundă de alegeri din 2024 să obțină undeva între 6-8 mandate de europarlamentari.

În prezent USR are doar doi parlamentari la Bruxelles după ce Dacian Cioloș a părăsit partidul împreună cu alți 5 eurodeputați.

Surse politice au declarat pentru HotNews.ro că cei din conducerea viitorului pol de dreapta mizează pe maxim 6 locuri eligibile. Astfel, USR ar propune candidați pentru 4 mandate, PMP -1, Forța Dreptei – 1.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro