Olaf Scholz a venit sâmbătă în România / Cancelarul german se întâlnește cu Marcel Ciolacu la Palatul Victoria
Cancelarul federal Olaf Scholz are programată pentru sâmbătă o vizită în România, urmând să fie primit de premierul Marcel Ciolacu şi să participe la conferinţa ocazionată de Întâlnirea Liderilor Partidului Socialiştilor Europeni.
Conform Cancelariei germane, discuţiile cu Marcel Ciolacu se vor axa, printre altele, pe chestiuni bilaterale, de securitate şi de politică economică.
Cancelarul federal va participa apoi la o masă rotundă cu reprezentanţi ai mediului de afaceri.
De asemenea, potrivit unui anunţ al PSD, cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, comisarul european Nicolas Schmit, preşedintele PES Stefan Löfven vor fi alături de preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, sâmbătă, la conferinţa ocazionată de Întâlnirea Liderilor Partidului Socialiştilor Europeni.
„Alternativa la mandatele preşedinţilor de Comisie de dreapta, soluţiile social-democraţiei europene la problemele cu care oamenii se confruntă, ce va face PES pentru ca Uniunea Europeană să funcţioneze mai bine, mai eficient şi mai ales, în interesul cetăţenilor, sunt doar câteva dintre temele de dezbatere”, a transmis PSD.
Premierul Marcel Ciolacu şi cancelarul german Olaf Scholz, ale căror partide fac parte din aceeaşi familie politică europeană, au avut o întrevedere informală în noiembrie anul trecut, la Malaga, unde s-a desfăşurat congresul socialiştilor europeni. (News.ro)