Sari direct la conținut

VIDEO Un nou plural inventat de Marian Vanghelie: „Nu am nevoie să-mi pun nici Van Damme, nici Piedone lângă nume. Nu-mi trebuie. N-am «complexuri»”

Marian Vanghelie , Foto: HotNews.ro
Marian Vanghelie , Foto: HotNews.ro

Candidatul pentru primăria Sectorului 5, Marian Vanghelie, a inventat un nou plural în timpul unui interviu acordat pentru HotNews.ro. Referindu-se la Cristian Popescu Piedone, el a spus: „Nu am nevoie să-mi pun nici Van Damme, nici Piedone lângă nume. Nu-mi trebuie. N-am «complexuri»”.

Marian Vanghelie candidează ca independent pentru un mandat de primar la primăria Sectorului 5. Întrebat despre partidele care îl susțin, el a spus:

  • „Blocul Suveranist Român plus Partidul Social Democrat Independent. Nu am vrut să mă duc la niciun partid, chiar dacă au fost anumite propuneri, pentru că nu am simțit. Nici nu-mi place să mă plimb prin partide.
  • Pe mine mă cheamă Marian Vanghelie. Nu am nevoie să-mi pun nici Van Damme, nici Piedone lângă nume. Nu-mi trebuie. N-am «complexuri».
  • Mă simt atât de bine în pielea lui Marian Vanghelie, încât cred că orice om care este în fața mea, dacă este și un adversar, nu stă foarte bine. Stă destul de stânjenit”.

Dialogul dintre jurnalistul HotNews.ro și Marian Vanghelie a continuat:

– „N-aveți complexe, dar aţi avut complexuri de magazine.

– Am avut primul butic de 12m² între magazinul Cocor și magazinul „București-Berlin”. Vindeam și în interior, și în exterior, și pe partea laterală. Începând de la aur, înăuntru, până la fructe şi tot ceea ce se putea vinde pe partea cealaltă. Și așa a făcut viața, că peste niște zeci de ani am avut și Magazinul București. Am fost proprietar. Așa a vrut viața. Dar nu l-am avut foarte mult, pentru că am avut şi prieteni, între ghilimele. Se numesc Traian Băsescu, domnul Coldea, doamna Koveși. I-am avut „prieteni” și au stabilit ei după 20 de ani că ar fi bine să găsească un proprietar și să mi-l ia. Și mi l-au luat”.

Urmărește AICI întregul interviu acordat de Marian Vanghelie pentru HotNews.ro.

Marian Vanghelie, celebru pentru gafele sale

Marian Vanghelie este cunoscut pentru gafele pe care le face. În 2004, prezent într-o emisiune la Realitatea TV, el a fost rugat să conjuge verbul „a fi”. Lucru care l-a pus în dificultate.

El este cunoscut și pentru declarațiile:

  • „Am auzit aseară niște băieți simpatici și îi trimit să se ducă dracu la muncă sau să citească niște «almanahe»”;
  • „Nu poți să conduci organizația din București decât dacă ești bun, că altfel te ejaculează”;

Vanghelie a mai stârnit râsete și când se referea la celebrul motor de căutare „Google”, pe care l-a numit „goagăl”.

Urmărește AICI întregul interviu acordat de Marian Vanghelie pentru HotNews.ro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro