Sari direct la conținut

Rezultate alegeri locale 2024. Nicușor Dan dezvăluie ce i-a spus Ciolacu atunci când l-a sunat să-l felicite

HotNews.ro
Marcel Ciolacu, Foto: Inquam Photos / George Călin
Marcel Ciolacu, Foto: Inquam Photos / George Călin

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a spus, marţi, că premierul Marcel Ciolacu l-a sunat pentru a-l felicita după ce a obținut un nou mandat şi i-a transmis că ar trebui să discute privind viitorul Bucureştiului.

„Am vorbit cu domnul Ciucă ieri dimineaţă. Am avut o discuţie, m-a felicitat. Am lăsat un dialog deschis pentru o eventuală colaborare viitoare. Domnul Ciolacu m-a sunat, de asemenea, ca să mă felicite. Domnia sa mi-a spus că ar trebui să vorbim de viitorul Bucureştiului, după ce toate lucrurile acestea se vor lămuri. Mulţi politicieni mi-au trimis mesaje de felicitare. Încă nu am apucat să răspund la toate. (…) Domniile lor m-au sunat şi m-au felicitat şi mi-au spus că sunt deschişi la dialog”, a declarat Nicuşor Dan, pentru B1 Tv, conform Agerpres.

El a precizat că, în ceea ce priveşte formarea unei majorităţi în viitorul Consiliu General, aşteaptă să vadă cum vor fi distribuite mandatele.

„Pare că Alianţa Dreapta Unită o să aibă 16 – 17 locuri din cele 55. REPER-ul pare că o să aibă 3 – 5 locuri. Deci, împreună o să aibă undeva la 20 de locuri. Pentru majoritate mai e nevoie de 8. Îmi doresc foarte tare ca PNL să fie parte din majoritate, ei vor avea 7 – 8 locuri. O să vedem exact numărul de locuri şi, după aceea, o să începem discuţiile. Eu am avut o colaborare bună cu PNL, USR, PMP în mandatul precedent”, a explicat primarul.

Nicuşor Dan a exclus o candidatură la alegerile prezidenţiale din acest an.

„Nu voi candida la alegerile prezidenţiale în 2024. Ce se va întâmpla în viitor, o să mai vedem. Dar în 2024, nu”, a spus el.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro