A murit un tortionar!

A sosit si ceasul lui Vasile Ciolpan, cel care a prigonit liderii intelectualitatii romane

Joi seara. In redactia GAZETEI, fum si cafea. Liniste, desi se lucra ”in draci”. Am avut o convorbire telefonica cu un prieten ”de peste Deal”. La sfarsitul convorbirii mi-a soptit, parca: ”Stii! A murit Ciolpan”.

Un moment de deruta, apoi am inchis telefonul. Ma pregateam de mai multe luni sa scriu un material legat de perioada in care Penitenciarul Sighet a fost sub comanda lui Ciolpan. Am tot amanat, il rugasem si pe Teo sa-l caute, dar acesta refuza un dialog cu presa. Acum s-a dus, si o data cu el si Adevarul despre acei teribili ani. Nu am dorit decat sa inteleg, sa intelegem cum a fost posibil.

Ciolpan a fost o ”bucata” din istoria acestui popor, calcat in picioare de ”ciuma rosie”, iar istoria nu trebuie mistificata. Din nou.

Legat de fostul comandant al Penitenciarului Sighet, in anii de dupa Revolutia din 1989 a fost un scandal de pomina in 1998. Atunci era presedinte Emil Constantinescu si Ciolpan a fost decorat cu ”Crucea Comemorativa a celui de-al doilea razboi mondial 1941-1945”.

Dar putina lume stie ca si actualul presedinte, Ion Iliescu a facut o gafa, cel putin la fel de mare, in 1991 si 1995, cand acelasi Ciolpan a fost avansat in grad. De ce este Ciolpan un caz? Vom incerca sa explicam.

Racolarea

Vasile Ciolpan a fost din Viseu de Sus, un om modest, cu trei clase primare. A luptat in al doilea razboi mondial si a fost luat prizonier pe frontul din Rusia. Dupa terminarea razboiului, a venit in tara adus de Diviziile ”Horia, Closca si Crisan” si ”Tudor Vladimirescu”.

Aceste Divizii au fost pentru noul regim instalat in tara, regimul comunist, o adevarata pepiniera de cadre de nadejde pentru Militie, Armata si PCR. Ciolpan a fost facut ofiter (locotenent) si numit director al Inchisorii de la Sighet in anul 1950.

In perioada directoratului lui Ciolpan, timp de cinci ani, din cei 200 de detinuti politici, fosti demnitari (practic, elita vietii politice, militare, religioase si culturale din Romania) 58 au murit in chinuri greu de descris. Este o statistica oficiala, bazata pe copiile certificatelor de deces existente la Memorialul ”Durerii”.

In schimb, cercetatorii, istoricii afirma ca numarul celor care au murit este mult mai mare.

Geografia inchisorilor comuniste

Inchisoarea de la Sighet a fost declarata strategica la inceputul anilor ‘50. Era declarata colonie de munca. Multi dintre demnitarii ”cazati” aici nu au fost condamnati.

Era considerata o colonie de munca de reeducare, altfel spus, o ”smecherie” a regimului comunist care dorea sa ”termine” elita intelectualitatii romanesti, lasand impresia ca la Sighet nu exista o inchisoare cu regim de detentie, de exterminare. Cinismul acelor ani este dovedit de faptul ca unii detinuti politici au fost condamnati la inchisoare, dupa ce au murit.

La un an sau chiar doi. In anul 1955, cand s-a terminat si directoratul lui Ciolpan, detinutii de la Sighet, cei care au mai ramas, au fost imprastiati pe la alte inchisori, deoarece Romania incerca sa devina membru ONU si trebuia sa se conformeze Conventiei de la Geneva privind detinutii politici.

Multa lume s-a intrebat de ce a fost inchisoarea de la Sighet ”mormantul” elitei romanesti. Explicatia e simpla. Cei veniti la putere pe tancurile rusesti se temeau de un ”seism” politic la Bucuresti.

Asa ca era mai bine ca demnitarii incomozi sa fie adusi la capat de tara, iar in eventualitatea unor probleme puteau fi usor ”tranzitati” in tara vecina si prietena, Big Brother-ul nostru. Interesant este ca inchisorile romanesti de atunci aveau ”destinatii”. La ”Targusor” erau adusi elevi.

Pitestiul era pentru studenti (vezi experimentul Pitesti), Aiudul era pentru elita intelectuala, dar nu cei implicati politic si nu cei din prim-planul vietii politico-economico-culturala (Romulus Vulcanescu, Petre Tutea etc.), Gherla era pentru muncitori.

”Triunghiul mortii”, din Maramures: Cavnic-Nistru-Baia Sprie era pentru fosti legionari si oameni politici din esalonul doi (printre altii, Ion Caraion si Ion Diaconescu). La Sighet a fost adusa elita. Sa nu uitam Canalul, locul unde au murit zeci de mii de detinuti politici, multi dintre ei avand la activ ani grei de detentie in inchisorile de mai sus.

Subiectul este interesant si merita un studiu aprofundat privind modul in care comunistii veniti la putere au gandit aceasta ”geografie a detentiei”.

Detentie a la Ciolpan

Revenind la Sighet in perioada in care Penitenciarul a fost condus de Ciolpan, interesant este regimul de detentie la care au fost supusi demnitarii. Era un regim extrem de draconic, Mancare extrem de putina, intre 700-1000 de calorii, si stateau cate unul in celula. Doar preotii greco-catolici au fost mai multi intr-o celula.

De pilda, Iuliu Maniu a avut voie sa aiba pe cineva in celula doar in ultimele trei luni de viata. Era prea slabit, era muribund. Aceasta masura a avut ca scop sa-i impiedice pe fostii demnitari sa comunice. Nici macar la plimbare nu erau scosi, decat cate unul.

In cei cinci ani, sub comanda lui Ciolpan, frigul, foamea, singuratatea, lipsa medicamentelor au fost ”armele crimei” pentru cei incarcerati, la care se adauga si varsta inaintata a multora dintre cei inchisi. Exista marturii ca unii au innebunit, au sfarsit delirand.

Blestemul istoriei

Dupa anul 1955, cand elitele romanesti au disparut, iar inchisoarea de la Sighet a devenit una ”obisnuita”, Ciolpan a revenit in viata civila. A avut mai multe indeletniciri, a fost functionar, inspector, activist de partid, ca la inceputul anilor ‘70 sa fie gasit in sistemul Cooperatiei. Este o intamplare de umor amar legata de acei ani.

In 1978, a venit la Sighet scriitorul Romulus Zaharia. Dupa un periplu prin zona, ”maestrul” este dus in Sighet pentru a vedea ce inseamna ”blestemul istoriei”. Pe atunci exista, aproape de centrul orasului, intr-un gang, o taraba, un fel de chiosc, unde se tragea cu o arma cu aer comprimat la tigari ”Marasesti”. Dadeai 50 de bani si trageai la tigari.

Scriitorul a tras de mai multe ori si nu intelegea de ce este indemnat sa-l priveasca pe cel care tinea taraba. In acea perioada, la ”Europa Libera” se citeau din memoriile unor detinuti politici de la Sighet. Ciolpan era mentionat des. ”Acesta este celebrul Ciolpan, tortionarul”, a fost lamurit Zaharia, care a inteles metafora cu blestemul istoriei.

A si mentionat acest episod in cartea pe care o scria. A fost interzisa, iar Zaharia a plecat in Occident. De la taraba cu tigari unde se tragea cu o pusca Geko, Ciolpan a iesit la pensie. A fost un anonim pana la Revolutie.

Avansarea in grad

Dupa momentul 1989, singurul jurnalist care a reusit sa vorbeasca cu Ciolpan a fost Lucia Hossu-Longin, realizatoarea binecunoscutului documentar ”Memorialul Durerii”. Din declaratiile date atunci, Ciolpan ca multi alti directori de inchisori din perioada instalarii comunismului in Romania, afirma ca a fost un om de treaba, nu a facut decat sa respecte regulamentele etc.

In cazul Ciolpan, marturia cea mai dura ii apartine lui Demetrescu, un intelectual de marca. Potrivit acestui, Cioplan chiar l-a batut. Dar la Sighet nu bataia a fost la ordinea zilei. Infometarea si izolarea au fost metodele de exterminare. Ratiunea strategica a inchisorii de la Sighet a fost exterminarea si ea a avut loc sub conducerea lui Ciolpan.

Calculul este simplu: iei elita unui popor, o lichidezi, iar poporul devine o masa usor de manevrat. Ceea ce s-a intamplat cu romanii, elitele mureau in inchisori, iar populatia a devenit o masa de manevra pentru un regim politic totalmente strain de interesele Romaniei. Inchisoarea de la Sighet a fost ”kilometrul 0” al strategiei criminale a regimului comunist.

Paradoxal, ceea ce nu a facut nici Gh. Gheorghiu-Dej, nici Ceausescu, s-a intamplat sub conducerea lui Iliescu. In anii 1991 si 1995, Ciolpan a fost inaintat in grad (capitan si apoi, maior). Inaintarea in grad s-a facut la propunerea Asociatiei Veteranilor de Razboi (AVR). Pentru acestia problema a fost simpla. ”Ciolpan e veteran de razboi? Este! Atunci il trecem pe lista”.

Nimeni nu a avut curiozitatea sa verifice ce a facut acesta dupa ce a revenit in tara. In aceeasi situatie se gasesc si alti comandanti de inchisori (Craciun, Sabo, fostul comandat de la Nistru). Multumim colectivului de la Memorialul din Sighet pentru materialele documentare pe care ni le-a pus la dispozitie.

Multumim directorului Gheorghe Barlea pentru datele si ”povestea” Inchisorii Sighet, depanata la un colt de birou.

Picolo si Satmari

Printre gardienii aflati sub comanda teribilului Ciolpan au fost si unii mai de omenie. Era unul poreclit ”Picolo”, un barbat de statura mica, vanjos, care a facut multe gesturi de blandete fata de detinuti. De pilda, de o Sarbatoare de Pasti, a lasat usile celulelor deschise. A fost un gest extraordinar, le-a dat impresia detinutilor ca sunt liberi.

La polul opus, am gasit marturii cutremuratoare. Ofiter de securitate la Penitenciar era un anume Satmari, care traieste in Sighet. Se spune ca acesta detine unele din lucrurile fostilor demnitari decedati in inchisoare: palaria lui Maniu, bastonul si alte lucruri personale. Cei de la Memorial au incercat sa recupereze aceste lucruri, ca si din alte parti.

”Proprietarul” nu a vrut sa le doneze Muzeului, dar ar fi fost de acord sa le vanda, ne-a povestit Barlea.

Sub lupa tovarasilor

”O alta lipsa a tov. Ciolpan este aceea de a privi ca foarte neplacut critica si a se folosi cu stangacie de autocritica. Niciodata nu si-a facut autocritica fiindca ii place sa plece de la birou in timpul programului pentru a da ajutor la cumparaturi sotiei sale sau a lua pranzul acasa dupa ora 9.

Aceste lipsuri va trebui sa le lichideze si sa dea exemplu si celorlalti membri de disciplina in munca lor profesionala. Atata timp cat nu va lichida cu ele, nu va putea da dovada de adevarat conducator, de adevarat comunist si pana atunci vor continua sa existe lipsuri si in unitatea care o comanda. Tov.

Ciolpan trebuie sa stie ca numai atunci o unitate ajunge la inaltimea sarcinilor sale cand comandantul este in fruntea sa cu cunostintele sale, cu hotararea sa, cu vointa sa. Tov. Lungu Iosif avand sarcina de a pregati conferinta pentru 21 decembrie, in loc sa pregateasca aceasta conferinta pe baza de referat s-a multumit sa-si faca cateva notite de pe care predarea a fost defectuoasa si greoaie.

In raport cu pregatirea sa si cu nivelul sau politic, pregatirea conferintei respective a fost destul de slaba. Se vede unde duce increderea de sine care si acesta este o mare slabiciune. O alta slabiciune este aceea ca se lasa cam invitat de catre salariati pentru a le da cate ceva medicamente atunci cand acestia cer pentru ei sau pentru familiile lor.

De aici rezulta ca ar trebui sa se simta mai aproape de popor si nevoile sale de bun comunist, nu uita acest lucru niciodata. … Tov. Maxim Aurel in ………….

este hotarat sa se lase inselat de o femeie, Ana, militianca subalterna, si a dat drumul liber pasiunilor si sentimentelor, ca apoi aceasta sa-i coboare prestigiul sau de ofiter si calitatea de comandant si nepatruns de spiritul autocritic…” (Fragment din procesul verbal al organizatiei de partid al penitenciarului Sighet, 1951)

Decorarea

In anul 1998, dupa precedentul Iliescu, a fost randul lui Emil Constantinescu sa faca aceeasi gafa. De ”Ziua Armatei” – 25 Octombrie, la ceremonia desfasurata la Monumentul Eroului Necunoscut din Sighet au fost inmanate brevetele prezidentiale de decorare cu ”Crucea Comemorativa a celui de-al doilea Razboi mondial 1941-1945” unui numar de noua veterani.

Unul a ajuns la Ciolpan. A avut loc un scandal teribil, iscat de fostul prefect de atunci, Gheorghe Mihai Barlea. Acesta, ”parintele” Memorialului, pana a preluat demnitatea de prefect, a studiat arhivele, a gasit documente legate de Ciolpan si desi era din acelasi partid cu presedintele, s-a opus decorarii unei persoane considerata de toata lumea ”un tortionar odios”.

Barlea a depus un memoriu la Presedintie, in care explica motivele ce l-au determinat sa procedeze in acel mod. ”Raspunderea revine filialei Maramures a AVR.

Cu stupoare am constatat ca dupa Revolutie, Ciolpan a fost avansat in grad de doua ori, iar acum i se acorda medalia… Se impune ca printr-un decret prezidential sa i se retraga brevetul si medalia… Cazul Ciolpan propune o tema de reflexie grava institutiilor statului si societatii civile, privitor la tarele si sechelele produse de sistemul comunist in Romania”, fragmente din

memoriul lui Barlea. A urmat un scandal mediatizat intens si retragerea medaliei. Ce nu se prea stie e ca Ciolpan nu a vrut sa inapoieze medalia. Politia a incercat sa o ia de mai multe ori, dar nu a reusit. De-abia in 2002, fostul tortionar a inapoiat brevetul si medalia.

Episcopii si preotii romano si greco-catolici incarcerati:

Ioan Balan – episcop

Ioan Chertes – episcop

Iuliu Hossu – cardinal

Ioan Dragomir – episcop

Alexandru Rusu – episcop

Ioan Suciu – episcop

Janos Scheller – episcop

Josheph Schubert – episcop

Alexandru Todea – cardinal

Personalitati care au murit in Penitenciarul Sighet in perioada 1950-1955:

C-tin Bratianu-Dinu – 63 ani, decedat in 1950

Ion Popovici-Epure – 83 ani, decedat 1951

Alexandru Tatarescu – 63 ani, decedat 1951

Radu Portocala – 63 ani, decedat 1952

Iuliu Maniu – 80 ani, decedat 1953

Gheorghe Bratianu – 55 ani, decedat 1953

Theodor Cudalbu – 91 ani, decedat 1954

Ion Pelivan – 77 ani, decedat 1954

Tit Liviu Chinezu – 50 ani, decedat 1955

Constantin Argetoianu – 84 ani, decedat 1955

Grigore Dumitrescu – 70 ani, decedat 1955

Virgil Potarca –65 ani, decedat 1954

Nicolae Ionescu Gruiu – 51 ani, decedat 1953

Ion Camarasescu – 71 ani, decedat 1953

Alexandru Glaz – 70 ani, decedat 1953

Valeriu Traian Frentiu – 77 ani, decedat 1952

Si asa pana la pozitia 58…

Nicolae Teremtus