Putin, conflictele înghețate și pregătirea invaziilor – Ce ne spun exemplele Georgia și Moldova despre războiul din Ucraina
Federația Rusă s-a implicat de mai multe ori în ultimii 30 de ani pentru a schimba politica unor state mai mici de la granițele sale și pentru a fi sigură că își menține sfera de influență. Acțiunea de acum 14 ani din Georgia are multe în comun cu ce se întâmplă în Ucraina, iar Rusia profită de puterea sa militară și economică, dar utilizează și tactici înșelătoare și nici nu te poți încrede în promisiunile făcute de diplomații ruși.
Rusia și nestăvilita dorință de a-și păstra sfera de influență
Rusia s-a temut în toată istoria sa de invazii și a vrut să-și creeze la granițe cât mai multe ”zone – tampon” care să fie folosite pe post de spații de manevră în caz că o altă mare putere invadează. Rusia a vrut mereu să-și asigure o ”adâncime strategică” și a adus armata pentru asta.
Citește și:
HARTĂ Atacul Rusiei în Ucraina: Unde au avut loc până acum bombardamente și ce orașe au fost vizate
În ultimele trei decenii, Federația Rusă a acționat fără milă în așa-numitele zone de ”proximitate de graniță”, pentru a-și proteja interesele. De multe ori în istoria sa, Rusia a ocupat o anumită zonă, pentru a se asigura că nu o va ocupa altcineva. În prezent, Rusia vrea să ocupe noi teritorii pentru a-și restabili măcar o parte din sfera de influența a fostei URSS. În plus, Rusia vrea ca NATO să înceteze orice plan de adăugare de noi membrii în Europa și nici nu vrea să audă de plasarea unor noi instalații militare în statele din Europa Centrală.
Citește și:
Ucraina, Georgia și Moldova sunt foste republici ale URSS care și-au câștigat independența acum trei decenii. Aceste locuri au multe în comun dar, când este vorba de Rusia, țara condusă de Putin vrea ”să le țină la respect” prin staționarea unor trupe rusești pe teritoriul lor sau prin finanțarea unor miliții pro-ruse.
Rusia reușește să aibă un rol în politica acestor state și, mai ales, le împiedică să adere pe viitor la NATO sau UE din cauza acestor zone stăpânite de milițiile finanțate de Moscova. Când în aceste țări au fost la putere guverne pro-occidentale, Rusia a intervenit pentru a face tot ce este posibil pentru schimbarea orientării politice a acestor state.
Georgia 2008 vs Ucraina 2022
În 2008 Rusia a invadat Georgia, iar o cincime din teritoriul georgian este controlat și acum de forțe pro-ruse. Invazia a fost un mesaj clar către NATO: Nu vă apropiați de noi.
Cu câteva zile înainte de invazia din 2008 diplomații ruși spuneau că nu va fi niciun fel de invazie și se părea că forțele militare fac un pas înapoi. La fel ca acum, în Ucraina, a fost doar o strategie și invazia s-a produs până la urmă.
Tot precum în prezent, și în războiul din Georgia, Rusia s-a folosit de separatiștii pe care i-a finanțat ani buni, scopul fiind ca țara din Caucaz să nu se orienteze spre Occident.
- Citește și: Putin și „foamea” de teritorii – Cum a început totul în Ucraina. Cazurile Crimeea și Donbas
Și în cazul Georgiei rușii au venit cu acuzații cum că etnicii ruși sunt persecutați. O comparație ține de faptul că Războiul din Georgia s-a petrecut în timpul Jocurilor Olimpice de la Beijing, în timp ce în 2022 au fost JO tot la Beijing, dar de iarnă. Mai mult: de data aceasta Putin a așteptat ca Jocurile să se termine, probabil pentru a nu-l supăra pe președintele Xi.
În 2008, Rusia a recunoscut ”republicile populare” Abhazia și Osetia de Sud și războiul de atunci a pus pe masă, la fel ca în 2022, problema dependenței de gaz rusesc a UE. Acum 14 ani statele UE luau din Rusia un sfert din gazul natural, acum importă 40%.
Liderul georgian Mihail Saakașvili a crezut, în mod naiv, că occidentul va veni în ajutorul țării sale și i-a provocat pe ruși. Marea greșeală a lui Saakașvili a fost să creadă că poate ține piept forței Rusiei și a ordonat să fie lansate rachete Grad către capitala sud-osetină Țkinvali, dând un pretext multdorit de Rusia pentru a invada. Președintele de la Kiev NU a făcut în 2022 un gest asemănător, fiind mult mai circumspect.
Acum, în cazul Ucrainei, vorbim de o țară mult mai influentă, iar miza pentru securitatea întregii Europe este mult mai mare.
Georgia este de 8 ori mai mică decât Ucraina (ca suprafață), iar la populație este de zece ori mai mică. În plus, Ucraina este mai aproape de inima Europei și are graniță lungă cu Rusia (2.000 km frontieră terestră).
Republica Moldova – De ce este importantă pentru ruși
Așa cum bine se știe, rușii controlează o parte din țara vecină, și anume Transnistria, teritoriu situat la est de Nistru, un loc unde, la fel ca în Crimeea, Stalin a strămutat acum peste șapte decenii un număr foarte mare de ruși. Teritoriul este locuit de populații care susțin Moscova, iar după ce Rep Moldova și-a declarat independența în 1991, populația rusofonă s-a răsculat și, după un scurt conflict, a fost declarată Republica Separatistă Transnistreană. A ajutat mult și prezența Armatei a 14, iar Rusia are și azi peste 2.000 de militari acolo.
Rusia se folosește de puterea sa economică pentru a presa guvernul de la Chișinău să nu adere la NATO sau la UE și exploatează situația volatilă din zona Tiraspol. Moldova depinde energetic de Rusia, exportă cereale în Rusia și trimite și vin către marele său vecin. Când relațiile cu Rusia se răcesc, exporturile de vinuri se opresc, iar prețul gazului crește.
Surse: Foreign Policy, France24, The Economist, Associated Press