Rusia susține că a doborât patru avioane de vânătoare ucrainene Su-27 și că a capturat o bază plină cu tancuri, blindate și muniții
„Forțele armate ruse în timpul operațiunii militare speciale au distrus 2.119 obiective din infrastructura militară a Ucrainei, a declarat reprezentantul oficial al Ministerului rus al Apărării, generalul-maior Igor Konașenkov”, anunță agenția de presă de stat rusească Tass.
Potrivit acesteia, pe 5 martie, Forțele Armate ruse au distrus patru avioane Suhoi Su-27 și un elicopter Mi-8 al Forțelor Aeriene Ucrainene.
Citește și:
Totodată ministerul rus al Apărării a publicat sâmbătă pe contul oficial de YouTube un clip video în care susține că a reușit să captureze o bază militară ucraineană de lângă Herson unde a capturat mai multe tancuri, blindate și vehicule militare.
În plus ar fi fost capturate foarte multe cutii cu muniții, rachete și lansatoare.
„Militarii ruși au preluat controlul unei baze militare a forțelor armate ale Ucrainei în apropiere de satul Radensk, regiunea Herson. Armata ucraineană și-a părăsit pozițiile în grabă, părăsind baza cu echipament, arme și muniție. Printre echipamentele capturate se numără tancuri ucrainene T-64 și T-80, vehicule blindate de transport de trupe, vehicule de luptă de infanterie și vehicule Ural. La câțiva metri de parcare se află un hangar mare. Adăpostește un depozit de muniții. Mine, rachete ghidate antitanc, mortar și obuze de tanc. Peste 4,5 mii de tone de muniție”, susține ministerul rus al Apărării.
Vezi și:
–
Urmărește ultimele evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.