Sari direct la conținut

Cuvântul „război” a ajuns mai periculos decât orice înjurătură în limba rusă. Ce fac youtuberii din Rusia ca să vorbească despre „război” fără a vorbi despre „război”

HotNews.ro
Jurnalista Xenia Sobchak, Foto: Screenshot
Jurnalista Xenia Sobchak, Foto: Screenshot

​Cenzura Kremlinului ajunge și pe Youtube, o platforma care a devenit foarte populară în ultimii ani în Federația Rusă tocmai pentru că oferea libertatea totală jurnaliștilor din aceasta țară, comparativ cu mass-media controlată de stat.

După intrarea în vigoare, în urmă cu o săptămână, a legii care prevede până la 15 ani de închisoare pentru așa-numite fake-uri despre armata rusă, mai mulți jurnaliști cunoscuți de la Moscova au decis să se conformeze regulilor impuse de Kremlin în ceea ce privește interdicția de a numi acțiunile militare în Ucraina drept „război”. Și asta pentru că, oficial, autoritățile de la Kremlin numesc evenimentele din Ucraina drept „operațiunea militară” pentru „eliberarea”, „denazificarea” și „dezarmarea” Ucrainei.

Pentru că lucrurile frizează totuși absurdul, fondatorii acestor canale de jurnalism independent au decis să-și lase totuși invitații să spune ce vor ei, însă cuvântul „război” să fie acoperit la montaj. La fel de întâmplă cu infamul cuvânt și în materialele informative: „război” (“voina” – limba rusă) este acoperit la montaj (așa cum se întâmplă de obicei în cazul limbajului licențios). Mai jos prezentăm câteva exemple din cele mai urmărite canale de YouTube din Federația Rusă.

„Nu vreau să fiu acea persoana care-și închide propriul canal de Youtube”

Cea mai recentă ediție pe canalul de YouTube “Редакция” (“Redacția”), fondată de cunoscutul jurnalist rus Alexei Pivovarov, cu aproape 2,3 milioane de abonați, este dedicată stării psihologice a locuitorilor din Federația Rusă, afectați emoțional și economic din cauza războiului din Ucraina.

În cadrul acestui material sunt intervievați mai mulți oameni de diferite profesii care povestesc că nu se pot opri să citească știri, publicații și comentarii despre războiul din Ucraina. Cuvântul „război” însă este acoperit la montaj.

De exemplu, un bărbat povestește cum a aflat despre începutul invaziei Rusiei în Ucraina și apoi este redată conversația cu mama sa care susține însă acțiunile militare ale Kremlinului. Atunci când tânărul spune cuvântul „război” („война”), acesta este cenzurat. (min 13,45).

În cadrul unui interviu pentru site-ul ziarului Novaya Gazeta, jurnalistul Alexei Pivovarov a explicat că această decizie este luată din cauza legii care prevede până la 15 ani de închisoare pentru așa-zise „fake-uri” despre armata rusă. Pivovarov precizează că încă nimeni nu a înțeles cum și față de cine va fi aplicată aceasta lege, dar a precizat că el nu vrea să fie „acea persoana care va închide propriul canal de Youtube”, referindu-se la utilizarea cuvântului război.

Această măsură de precauție este utilizată și pe canalul de YouTube al jurnalistei Xenia Sobchak, cu aproape trei milioane de abonați. Xenia Sobchak, fiica fostul primar al orașului Sankt Petersburg, Anatoly Sobchak, decedat în 2000, este cunoscută prin criticele sale dure la adresa lui Vladimir Putin. În 2018, Sobchak a candidat pentru funcția de președinte al Federației Ruse.

Jurnalista, cunoscută pentru întrebările sale directe, a decis însă că și pe canalul său de YouTube cuvântul „război” nu mai poată fi auzit de acum încolo. De exemplu, cea mai recentă ediția de pe acest canal este despre rușii care și-au părăsit țara, din cauza războiului și restricțiilor economice provocate de sancțiunile Occidentului față de Rusia.

Atunci când intervievații explică de ce și cum au plecat din Rusia, folosind cuvântul „război”, acesta este acoperit, iar în partea de jos a ecranului, pe text, este precizat că „Roskomnadzor (n.r.- Serviciul federal de supervizare în comunicații) insistă ca operațiunea specială a Rusiei în Ucraina nu reprezintă un atac, invazie ori anunțarea unui război”. (min 28,25).

Și pe canalul de YouTube al jurnalistei Katya Gordeeva, care în aceste zile a făcut mai multe interviuri cu personalități cunoscute din Rusia despre evenimentele din Ucraina, cuvântul „război” se acoperă la montaj.

Totodată, în cadrul celui mai recent interviu cu jurnalista rusa Svetlana Sorokina, care vorbește chiar despre faptul că Kremlinului interzice numirea războiului din Ucraina drept „război”, apare o precizare pe ecran că „Roskomnadzor insistă că operațiunea specială a Rusiei în Ucraina nu reprezintă un atac, invazie ori anunțarea unui război”. (min. 4,45).

În același timp, de pe site-ul „Novaya Gazeta”, una dintre puținele surse de informare independente din Federația Rusă, au fost eliminate șase articole despre războiul din Ucraina. În comunicatul de presă al redacției, citat de mass-media din Rusia, se menționează că asemenea solicitări au venit din partea Roskomnadzor, în contextul legii care prevede pedeapsa cu închisoare pentru fake-uri despre armata rusă. Redacția „Novaya Gazeta” explică decizia sa de a se conforma prin dorința de a păstra posibilitatea de a activa mai departe.

Menționăm că Roskomnadzor (​​Serviciul Federal de Supraveghere a Comunicațiilor, Tehnologiei Informației și Mass-Mediaa suspendat deja activitatea două instituții mass-media independente, postul de televiziune “Dojdi” și postul de radio “Ekho Moskvy”, pe motiv că acestea ar fi răspândit informații false despre acțiuni militare ale Rusiei în Ucraina

.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro