Sari direct la conținut

Vladimir Putin l-a avansat în grad pe liderul cecen Ramzan Kadîrov

HotNews.ro
Ramzan Kadirov este un aliat apropiat al presedintelui Vladimir Putin, Foto: Willvest News / Profimedia Images
Ramzan Kadirov este un aliat apropiat al presedintelui Vladimir Putin, Foto: Willvest News / Profimedia Images

Președintele rus Vladimir Putin l-a avansat în grad pe liderul cecen Ramzan Kadîrov care susține că se află în Mariupol cu trupele sale, relatează Ukrayinska Pravda.

Deși informația nu a fost anunțată de Kremlin sau ministerul Apărării de la Moscova, Magomed Daudov, președintele parlamentului cecen, și Ahmed Dudaev, unul dintre miniștrii guvernului de la Groznîi, l-au felicitat pe Kadîrov pentru avansarea în grad.

„Contribuția liderului cecen la victoria asupra terorismului internațional și păstrarea integrității Rusiei nu poate fi supraestimată”, a mai scris Dudaev pe rețelele de socializare.

Vladimir Putin l-a avansat pe Kadîrov la gradul de general-locotenent după ce în 2020 acesta a fost avansat la gradul de general-maior.

Ramzan Kadîrov spune că se află în Mariupol

Liderul cecen a postat luni pe canalul său de Telegram o înregistrare video despre care susține că a fost filmată în Mariupol, unde spune că se află „pentru a comunica și ridica moralul”.

Kadîrov spune că se ocupă de asemenea cu „ajustarea și perfecționarea strategiei de acțiune pentru următoarele două zile” în care susține că Mariupolul „va fi luat și curățat de naționaliști și naziști”.

Ramzan Kadîrov a afirmat și mai devreme în cursul lunii martie că se află în Ucraina însă jurnaliștii de investigație ruși au descoperit că acesta a făcut anunțul în timp ce se afla în Groznîi, capitala Ceceniei.

Forțele ucrainene au reușit să elimine 7 generali ruși de la declanșarea „operațiunii militare speciale”, ultimul fiind ucis vinerea trecută.

Primul general rus ucis în timpul luptelor din Ucraina a fost Magomed Tușaev, mâna dreaptă a lui Ramzan Kadîrov. Moartea acestuia a fost anunțată de forțele armate ucrainene pe 27 februarie.

Urmărește ultimele evoluții din a 33-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro