Sari direct la conținut

Anchetă în cazul soldaților ruși expuși radiațiilor la Cernobîl, demarată de Agenția Internațională pentru Energie Atomică

HotNews.ro
Militarii ruși la Cernobîl, Foto: Captura YouTube
Militarii ruși la Cernobîl, Foto: Captura YouTube

Agenția Internațională pentru Energie Atomică va ancheta informațiile potrivit cărora soldații ruși s-ar fi îmbolnăvit după ce au fost expuși radiațiilor de la Centrala Nucleară de la Cernobîl. În condițiile în care ocupanții ruși se retrag parțial din zonă, Agenția va avea din nou acces în zonă.

UPDATE 14:25 O misiune specială a Agenției va fi condusă chiar de către directorul general al acesteia, Rafael Grossi, cât de curând posibil.

Agenția Internațională pentru Energie Atomică a transmis că, cel puțin deocamdată, nu poate confirma afirmațiile autorităților ucrainene potrivit cărora soldații ruși care s-au retras din Cernobîl au fost expuși unor doze semnificative de radiații.

Agenția Națiunilor Unite a precizat că vizează o evaluare independentă a situației. Astfel, va deschise propria anchetă pentru a verifica informațiile furnizate de Kiev, relatează The Guardian.

Ştirea răspândită de presa internațională potrivit căreia soldații ruși s-au îmbolnăvit după ce au fost expuși la radiații a fost confirmată de agenția nucleară a Ucrainei Energoatom. Rușii ar fi prezentat ”simptome acute de expunere la material radioactiv”.

Primul care a dat vestea a fost Iaroslav Iemelianenko, membru al Agenției Zonei Roșii din Ucraina. După care a sosit confirmarea agenției nucleare ucrainene Energoatom.

Militari ai armatei ruse, care la începutul invaziei Ucrainei au preluat controlul asupra fostei centrale nucleare de la Cernobîl, nu purtau costume de radiații atunci când au sosit, în special când au trecut printr-o pădure foarte contaminată.

Mass-media internațională a citat și mărturiile a doi tehnicieni ucraineni care erau prezenţi la uzină în ziua sosirii trupelor ruse.

Soldații s-ar afla acum în Belarus, unde au fost transportați cu autobuze și internați într-un centru medical specializat. Mulți ar fi în stare foarte gravă, prezentând „simptome acute de expunere la material radioactiv”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro