Sari direct la conținut

Generalul (r) SUA Ben Hodges: Nu va exista o a treia fază a războiului în acest an / Rușii nu mai au capacitatea pentru alte ofensive

HotNews.ro
Ben Hodges, Foto: CBS
Ben Hodges, Foto: CBS

Generalul în rezervă Ben Hodges, fost comandant al armatei SUA în Europa, a declarat într-un interviu la CBS că statul major rus a decis să nu-și mobilizeze toți rezerviștii, ceea ce „îmi spune că nu va exista o fază trei, că ceea ce vom vedea în următoarele săptămâni, este faza a doua a războiului”.

Hodges crede că rușii se vor concentra pe încercarea de a obține controlul asupra întregului Donbas, iar această acțiune ar putea dura până la sfârșitul anului, pentru că rușii „nu cred că au capacitatea, mai ales dacă nu mobilizează rezervele pentru a continua lupta”.

„Ei bine, ceea ce am văzut în ultimele șapte săptămâni a fost, desigur, un efort prost gestionat de Rusia. Și-au supraestimat total capacitatea. Nu au fost pregătiți pentru lupta în care au intrat. Ucrainenii i-au învins la fiecare pas. Așa că, bineînțeles, Rusia s-a retras acum din majoritatea locurilor și se concentrează pe regiunea Donbas”, a spus generalul în rezervă.

Din acest motiv, el apreciază că rușii nu vor avea capacitatea de a desfășura alte operațiuni ofensive, da luptele vor continua „atâta timp cât vor avea rachete care ucid civili ucraineni nevinovați”

Hodges mai spune că rușii au luat decizia de a se retrage și de a bombarda civilii din cauza loviturilor pe care le-au primit și a lipsei de resurse.

„Sincer, nici măcar nu pot construi tancuri noi, deoarece sancțiunile restricționează tipurile de piese pe care trebuie să le aducă pentru echipamentele militare noi care să le refacă capacitatea de a lansa operațiuni ofensive suplimentare, în special spre Odesa, de exemplu, sau Kiev. Nu-i văd având potențialul pentru asta în acest an”, a mai adăugat el.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro