Sari direct la conținut

VIDEO Rușii au tras cu rachete asupra Kievului, una a lovit un bloc de locuințe – cel puțin 10 răniți

HotNews.ro
Rușii au lovit cu rachete clădiri din Kiev, Foto: Efrem Lukatsky / AP - The Associated Press / Profimedia
Rușii au lovit cu rachete clădiri din Kiev, Foto: Efrem Lukatsky / AP - The Associated Press / Profimedia

Două explozii puternice au zguduit joi seară un cartier central din Kiev, după ce forțele ruse ar fi tras asupra capitalei ucrainene, a anunțat într-o postare online primarul orașului Vitali Klitschko. Autoritățile ucrainene au informat ulterior că rușii au tras cu două rachete asupra capitalei, una lovind un bloc de locuințe. Mai multe persoane au fost rănite.

UPDATE 23.30 Loviturile cu rachete lansate de Rusia asupra capitalei ucrainene, în plină vizită a secretarului general al ONU, Antonio Guterres, la Kiev, s-au soldat cu cel puțin zece persoane rănite ce au fost transportate la spital, potrivit serviciilor de urgență, relatează AFP.

UPDATE 22.05 Rușii au tras cu două rachete asupra capitalei Kiev, iar una dintre ele a lovit etajele inferioare ale unui bloc de locuințe, cel puțin trei persoane fiind rănite, au informat autoritățile ucrainene.

Svetlana Vodolaga, purtător de cuvânt al Serviciului național pentru situații de urgență, a spus că cealaltă rachetă a lovit o instalație situată în apropiere de clădirea rezidențială.

Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, și cel de Externe, Dmitro Kuleba, au spus că Rusia a folosit rachete de croazieră în acest atac.

Foto: Emilio Morenatti / AP – The Associated Press / Profimedia

MAE ucrainean denunță „un act odios de barbarie”

„Prin acest act odios de barbarie, Rusia demonstrează o dată în plus atitudinea sa față de Ucraina, Europa și lumea întreagă”, a denunțat pe Twitter ministrul ucrainean al Afacerilor Externe, Dmitro Kuleba.

„Lovituri cu rachete în centrul Kievului în timpul vizitei oficiale a lui Antonio Guterres”, a scris pe Twitter și Mihailo Podoliak, un consilier al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

„Cu o zi în urmă stătea la o masă lungă la Kremlin, iar astăzi explozii au loc deasupra capului său. O vedere trimisă de la Moscova? Amintiți-mi de ce Rusia deține în continuare un loc în Consiliul de Securitate al ONU?”, a ironizat Podoliak.

Și şeful administraţiei prezidenţiale, Andrii Iermak, a cerut la rândul său într-o postare ca Rusia să fie privată de dreptul său de veto în Consiliul de Securitate al ONU.

Agenția Reuters precizează că martori au relatat anterior că au fost auzite cel puțin două explozii în Kiev.

Corespondenții AFP la fața locului au transmis la rândul lor că au văzut etajul unei clădiri în flăcări, ferestre sparte, precum și o prezență masivă a poliției și a serviciilor de urgență.

Potrivit primarului Klitschko, autoritățile adună în acest moment informații privind eventuale victime.

  • „În cursul serii, inamicul a tras asupra Kiev. Două lovituri asupra cartierului Șevcenkivski”, a anunțat pe Telegram primarul Kievului, Vitali Klitschko, adăugând că „informațiile privind posibilele victime sunt în curs a fi clarificate”.

Agențiile internaționale notează totodată că aceste lovituri asupra capitalei ucrainene au loc în plină vizită a secretarului general al ONU. Antonio Guterres tocmai s-a întâlnit la Kiev cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

___

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro