Sari direct la conținut

Rusia: Opozanţii Garry Kasparov şi Mihail Hodorkovski, desemnaţi „agenţi ai străinătăţii”

HotNews.ro
Garry Kasparov, Foto: kasparov.com
Garry Kasparov, Foto: kasparov.com

Doi opozanţi în exil ai lui Vladimir Putin, fostul campion la şah Garry Kasparov şi fostul oligarh Mihail Hodorkovski, au fost desemnaţi vineri drept „agenţi ai străinătăţii” în Rusia, a informat Ministerul rus de Justiţie.

Această etichetă infamă, care aminteşte de „duşmanii poporului” din perioada sovietică, este folosită pe scara largă împotriva opozanţilor, jurnaliştilor şi activiştilor pentru drepturile omului acuzaţi că desfăşoară activităţi politice finanţate din străinătate, scrie AFP, preluată de Agerpres.

„Agenţii străinătăţii” sunt supuşi la numeroase constrângeri şi proceduri complicate, sub ameninţarea unor grave sancţiuni. În special, ei trebuie să indice acest statut în toate publicaţiile lor.

În lista actualizată de pe site-ul său, Ministerul rus de Justiţiei susţine că Mihail Hodorkovski, 58 de ani, şi Garry Kasparov, 59 de ani, au „surse” din Ucraina pentru a-şi finanţa activităţile.

Fost campion mondial la şah, Garry Kasparov este opozant de multă vreme al preşedintelui Vladimir Putin şi trăieşte în exil în Statele Unite de aproape zece ani.

Mihail Hodorkovski a fost unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri din Rusia în anii 1990, înainte de a intra în opoziţie cu Kremlinul când Vladimir Putin a venit la putere în 2000.

El a stat zece ani în închisoare, între 2003 şi 2013, şi de atunci trăieşte în exil. Ani de zile, el a finanţat printre altele, în Rusia, organizaţia de opoziţie Open Russia care s-a dizolvat în mai 2021 în faţa represiunii în creştere.

____

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro