Sari direct la conținut

VIDEO Cum arată Ucraina după 100 de zile de război. Mii de oameni uciși, milioane de persoane refugiate, orașe distruse

HotNews.ro
Școală distrusă de bombardamentele rusești în satul Vilhivka, regiunea Harkov, Foto: Sergey BOBOK / AFP / Profimedia Images
Școală distrusă de bombardamentele rusești în satul Vilhivka, regiunea Harkov, Foto: Sergey BOBOK / AFP / Profimedia Images

Vineri, Ucraina intră în cea de-a 100-a zi de război. În o sută de zile, din zorii zilei de 24 februarie, când primele orașele și zonele rurale au fost lovite de ruși, mii de oameni, printre care și jurnaliști străini, și-au pierdut viața și 6,6 milioane de ucraineni au părăsit țara. Continentul european este destabilizat, ordinea geopolitică mondială este bulversată, iar economia internațională este slăbită. Dar președintele rus Vladimir Putin este încă la conducere, potrivit AFP.

„Am văzut că rușii au abordat unele dintre dificultăți, în special din punct de vedere logistic. Donbasul este mai aproape de Rusia și de liniile lor de aprovizionare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.

Dar Rusia, care se estimează că a pierdut 15.000 de soldați, „se va confrunta cu probleme serioase în a-și susține efortul militar în timp și în a-și păstra teritoriile câștigate”, a declarat expertul militar Michael Kofman.

100 de zile de război în cifre:

  • 9.151 de victime civile în țară, potrivit ONU
  • 4.169 de morți și 4.982 de răniți, potrivit ONU
  • 261 de copii morți și peste 460 răniți, , potrivit procurorului general al Ucrainei
  • 6,6 milioane de ucraineni refugiați
  • 30.500 de soldați ruși omorâți, susține armata ucraineană
  • 60-100 de soldați ucraineni mor zilnic, spune Zelenski
  • Ucraina investighează circa 15.000 de presupuse crime de război
  • Rusia ocupă aproximativ 20% din teritoriul Ucrainei
  • 6 pachete de sancțiuni împotriva Rusiei

24 februarie – Rusia a început invazia în Ucraina

Preşedintele Vladimir Putin a anunţat în zorii zilei de 24 februarie o operaţiune militară în Ucraina, pentru a-i „apăra pe separatiștii” din Donbas, cărora tocmai le-a recunoscut independenţa.

„Am luat decizia unei operațiuni militare”, a anunțat Vladimir Putin într-o declarație surpriză la televiziune, susținuță cu puțin timp înainte de ora 05.00.

Au fost raportate explozii în Odesa, Mariupol, Harkov, Nipru, Kramatorsk și la aeroportul din Kiev.

Declarația de război anunțată de Putin a fost înregistrată încă din 21 februarie.

26 februarie – Kievul este bombardat puternic

Armata rusă își mărește ofensiva, forțele armate ale Ucrainei a reușit să țină pe loc invazia, capitala nu a putut fi cucerită, iar președintele Volodimir Zelenski a transmis neîncetat mesaje de încurajare soldaților săi.

Uniunea Europeană a anunţat că va cumpăra şi livra armament Ucrainei.

Occidentul începe să impună sancțiuni Rusiei.

Kievul, bombardat puternic. Foto: OPA Images / ddp USA / Profimedia

28 februarie – Rusia și Ucraina încep primele negocieri

Condițiile impuse de Putin pentru un acord cu Ucraina: Controlul Rusiei asupra Crimeei să fie recunoscut oficial și demilitarizarea Ucrainei.

2 martie – Cade primul oraș din Ucraina

Herson, situat în apropiere de Crimeea, este primul mare oraș cucerit de ruși.

Trupele rusești ajung și la Harkov, al doilea cel mai important oraş din ţară, care este bombardat masiv.

Orașul Herson, bombadat. Foto: WALTER / Bestimage / Profimedia

8 martie – Rusia este sancționată

Preşedintele SUA Joe Biden decretează un embargo vizând gazele şi petrolul ruseşti.

Putin spune că misiunile din Ucraina sunt efectuate doar de trupe de profesioniști.

Zelenski spune că este dispus să discute statutul regiunilor Luhansk și Donețk.

În câteva orașe au început să funcționeze coridoarele umanitare, dar ucrainenii au spus că rușii au atacat unele convoaie de civili.

Armata ucraineană spune că forțele de invazie sunt demoralizate și și-au încetinit avansul.

Mai multe proteste au loc la ambasadele Rusiei din lume, inclusiv în SUA.

Protest la ambasada Rusiei din SUA. FOTO: UPI / Alamy / Alamy / Profimedia

10 martie – Bombardamente masive în timp ce negocierile continuă

Trupele rusești nu au reușit să se impună, însă bombardamentele au continuat în mai multe orașe, inclusiv în Mariupol, unde de la începutul războiului până în a 15-a zi, peste 1.300 de oameni au fost uciși în atacuri.

Ministrii de Externe rus și ucrainean s-au întâlnit pentru negocieri, pentru prima dată de la declanșarea războiului, însă fără rezultate semnificative.

Ambele tabere admit că au înregistrat însemnate pierderi umane, dar cifrele vehiculate sunt dificil de verificat.

21 martie – Mariupol este sub asediu

Biden confirmă utilizarea de către Rusia a rachetelor hipersonice în Ucraina. Rusia publică imagini cu atacul asupra Kievului. Mariupolul continuă să fie distrus.

Pierderile Rusiei ating noi cote: peste 15.000 de soldați ar fi murit, ar fi fost răniți, capturați sau au dezertat, 500 de tancuri distruse și peste 200 de aeronave doborâte, susține armata ucraineană.

Peste de 7.000 de soldați ruși au fost uciși în mai puțin de trei săptămâni de lupte, potrivit unei estimări făcută de serviciile secrete americane.

24 martie – O lună de invazie în Ucraina

Zelenski cere lumii întregi să protesteze.

NATO s-a reunește într-o sesiune de urgență la care a luat parte și președintele american Joe Biden și în care liderii Alianței au decis trimiterea de noi trupe în Slovacia, Ungaria, Bulgaria și România, precum și trimiterea de sisteme anti-tanc și sisteme antirachetă în Ucraina.

2 aprilie – Toată regiunea Kievului a fost eliberată. Masacrul de la Bucha

La Bucha, trupele ruse au făcut măcel în timp ce s-au retras.

În mai multe localităţi, în apropiere de Kiev, inclusiv la Bucha, descoperirea a zeci de cadavre provoacă reacţii internaionale puternice.

Zelenski a spus că rușii vor să captureze estul și sudul țării, ”cele mai grele bătălii” urmând să se dea în Donbas și Harkov, după ce cu o zi în urmă rușii au condus un atac în regiunea Odesa.

Zelenski ajunge la Bucha.

8 aprilie – Altă atrocitate a rușilor în gara din Kramatorsk

Rușii au tras două rachete într-o stație de tren plină cu civili care încercau să fugă de război. Cel puțin 50 de oameni au murit și 100 au fost răniți.

Ucraina a primit sisteme antiaeriene S-300 din Slovacia.

Rusia va intra în cea mai gravă recesiune de după căderea URSS.

14 aprilie – Nava Moskva s-a scufundat

Nava de război rusă Moskva s-a scufundat, a anunțat presa de stat, la o zi după ce a fost raportată ca fiind avariată de un incendiu sau de un atac cu rachete ucrainene.

21 aprilie – Căderea orașului Mariupol

Rușii susțin că au cucerit orașul Mariupol, care face legătura între Crimeea și regiunile separatiste din estul Ucrainei.

Dar aproximativ 2.000 de militari ucraineni, baricadaţi în oţelăria Azovstal, împreună cu aproximativ 1.000 de civili, continuă să opună rezistenţă.

Autoritățile de la Kiev cer cordon umanitar pentru evacuarea civililor. În același timp, Harkovul a fost bombardat intens de armata rusă.

27 aprilie – Rușii cuceresc teritorii

Rusia a cucerit mai multe localități în Harkov și Donbas

Gazprom a oprit livrările de gaze către Bulgaria și Polonia, Uniunea Europeană anunțând că va răspunde coordonat la șantajul rusesc.

3 mai – Rușii atacă uzina Azovstal

Rușii iau cu asalt Azovstal, ultima redută din Mariupol.

Uniunea Europeană pregătește sancțiuni contra petrolului rusesc, după o schimbare majoră de poziție a Germaniei, cel mai mare client energetic al Rusiei.

Zelenski a vorbit în Parlamentul Ucrainei pentru prima dată de la invazia rusă.

Putin ar putea declara oficial război pe data de 9 mai.

Atac cu rachete asupra unui centru logistic din apropierea orașului Odesa. Rușii susțin că acolo erau livrate arme de către Occident.

Echipament militar lângă Azovstal. Foto: Valentin Sprinchak/TASS / Profimedia

8 mai – Bombarmanetele asupra civililor continuă

60 de persoane sunt date dispărute în urma bombardării unei şcoli în regiunea Lugansk.

Soldații ucraineni din Azovstal spun că vor continua să lupte.

Zelenski a spus că răul s-a întors în Ucraina, ținând un discurs emoționant cu ocazia Zilei Victoriei, când Europa comemorează capitularea Germaniei în cel de-al Doilea Război Mondial.

Contraofensiva ucraineană de lângă Harkov se duce spre granița cu Rusia.

Școala bombardată în Luhansk. Foto: Alexander Reka / TASS / Profimedia

13 mai – Primul proces pentru crime de război

La Kiev a început primul proces pentru crime de război de când Rusia a invadat Ucraina.

Ucrainenii au reușit să dea o lovitură dură forțelor rusești – cel puțin 73 de tancuri și blindate distruse dintr-un „singur foc” la trecerea unui râu pe un pod de pontoane.

Rușii fac avansuri timide în est, iar apărătorii ucraineni din uzina Azovstal din Mariupol încă rezistă.

17 mai – Apărătorii din Azovstal încep să se predea

Apărătorii din Azovstal încep să se predea, în timp ce Rusia anunță că îi va ancheta pentru „crime de război”.

Mariupol se află sub controlul total al rușilor, iar negocierile de pace Moscova – Kiev sunt suspendate.

A doua zi, Suedia şi Finlanda depun cereri de aderare la NATO.

19 mai – Ajutor pentru Ucraina

Congresul Statelor Unite deblochează suma de 40 de miliarde de dolari în vederea unei susţineri a efortului de război ucrainean.

A doua zi, G7 promite Kievului un ajutor în valoare de 19,8 miliarde de dolari.

20 mai – Azovstal este „eliberat”

Armata rusă afirmă că a „eliberat complet” fabrica Azovstal.

Potrivit Kievului, Mariupolul este distrus în proporţie de 90%.

Americanii sunt pe cale să doteze Ucraina cu rachete anti-navă avansate.

Rusia folosește masiv artilerie și blindate pentru a încerca să captureze mai mult teritoriu în Donbas.

În est, oraşele Severdoneţk şi Lîsîceansk rezistă ofensivei trupelor rusești.

23 mai – Prima condamnare

Un militar rus este condamnat, la Kiev, la închsioare pe viaţă, în primul proces cu privire la crime de război de la începutul nvaziei ruse.

24 mai – Rușii avansează în est

Rușii avansează în est și capturează noi localități.

Sute de cadavre sunt găsite într-un subsol din Mariupol.

Zelenski spune că ar negocia încetarea războiului doar cu Putin.

26 mai – Luptele din estul Ucrainei au ajuns la „intensitate maximă”

​Forțele ruse au bombardat peste 40 de localități din regiunea Donbas, în estul Ucrainei, amenințând să închidă ultima cale principală de scăpare pentru civilii prinși în calea invaziei lansate pe 24 februarie.

28 mai – Lupte grele în Donbas

​Rusia își continuă ofensiva în estul Ucrainei, unde Volodimir Zelenski acuză că Moscova duce o „politică de genocid”.

Lupte grele se dau în Donbas iar „situația este mai dificilă chiar și decât spun oamenii” potrivit ministrului de Externe ucrainean, Dmitro Kuleba.

29 mai – Zelenski merge pe front

Zelenski vizitează primele linii ale frontului din afara Kievului, pentru prima dată din februarie.

Rușii au bombardat Harkovul la câteva ore de la vizita lui Zelenski.

30 mai – Rusia primește alte sancțiuni

Embargo pe petrolul rusesc: UE va reduce importurile cu două treimi.

Președintele american Joe Biden spune că SUA nu vor trimite Ucrainei sisteme de rachete care ar putea lovi Rusia.

1 iunie – Sevierodonetsk, aproape cucerit

Forțele ruse dețin acum controlul a aproximativ 70% din Sevierodonetsk, un oraș important din punct de vedere strategic din estul Ucrainei.

2 iunie – Bombardamentele în regiunile din estul Ucrainei se întețesc

Zelenski spune, într-un mesaj video, adresat Parlamentului din Luxemburg, că forțele ruse ocupă acum aproximativ 20% din teritoriul Ucrainei.

Rușii sunt la un pas să cucerească regiunea ​Luhansk.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro