Sari direct la conținut

LIVE Război în Ucraina, ziua 125: Turcia, de acord cu aderarea Suediei și Finlandei la NATO / Stoltenberg, îngrijorat că Rusia și China sunt "mai apropiate decât au fost vreodată"/ Summit istoric al NATO la Madrid / Noi amenințări ale Moscovei

HotNews.ro
Ce a ramas din centrul comercial lovit cu rachete în Kremenciuk, Foto: Efrem Lukatsky / AP / Profimedia Images
Ce a ramas din centrul comercial lovit cu rachete în Kremenciuk, Foto: Efrem Lukatsky / AP / Profimedia Images

Echipele de intervenție caută, în ziua 125 a războiului, supraviețuitori printre dărâmăturile unui mall din centrul Ucrainei, care a fost lovit de rachete rusești, în timp ce ambasadorul la Moscova al Republicii Populare separatiste Lugansk a declarat că în Lysychansk au izbucnit lupte de stradă.

Cele mai importante informații de marți, ziua 125 a războiului din Ucraina, LIVETEXT:

Cele mai importante știri din a 125-a zi de război:

01:12Numărul trupelor de pe flancul estic al NATO se apropie de 10.000

În total sunt 9.641 de trupe – în creștere de la 4.000 – repartizate în opt grupe de luptă multinaționale din Bulgaria, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România și Slovacia, conform NATO.

00:30Primarul Kievului, prezent la summitul NATO, cere mai multe arme pentru Ucraina

„Avem nevoie de sisteme antirachetă. Vedem că în fiecare zi rachetele ruseşti ne distrug oraşele, ucid civili, distrug infrastructura (…) Sprijinul pentru Ucraina este cheia ca pacea să revină în Europa”, a declarat primarul Vitali Klitschko, care a fost însoțit de fratele său Vladimir Klitschko.

00:05 Președintele Biden felicită Finlanda, Suedia și Turcia pentru memorandumul trilateral NATO

Pe Twitter, Biden a declarat: „Felicitări Finlandei, Suediei și Turciei pentru semnarea unui memorandum trilateral – un pas crucial către o invitație la NATO pentru Finlanda și Suedia, care va consolida Alianța noastră și va susține securitatea noastră colectivă – și o modalitate excelentă de a începe summitul”.

23:50Germania și Olanda vor furniza șase obuziere suplimentare Ucrainei

Germania și Olanda vor livra Ucrainei șase obuziere blindate autopropulsate suplimentare, au declarat marți, în capitala spaniolă Madrid, miniștrii apărării din cele două țări, potrivit CNN.

23:12 Zelenski propune o comisie de anchetă în cazul Kremenciuk / Un minut de reculegere pentru victime la ONU

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a sugerat marți Consiliului de Securitate al ONU să trimită o comisie de anchetă pentru a dovedi că centrul comercial Kremenciuk a fost distrus de o rachetă rusească, obținând un minut de reculegere din partea celor 15 membri, inclusiv a Rusiei, pentru „toți ucrainenii uciși în război”, potrivit AFP.

22:30 NATO: Turcia nu a cerut „concesii” din partea americanilor în schimbul acordului său privind Finlanda și Suedia (Casa Albă), potrivit AFP.

22:05 Țările NATO, reunite în cadrul unui summit la Madrid, vor invita oficial miercuri Suedia și Finlanda să se alăture Alianței, după ce Turcia și-a ridicat marți seară dreptul de veto asupra aderării lor, a declarat secretarul general al NATO într-o conferință de presă.

21:55 Consens la summitul NATO: Turcia își dă acordul de principiu pentru aderarea Suediei și Finlandei la NATO

Turcia a semnat un memorandum de înțelegere care ridică blocajul impus de Ankara în ceea ce privește candidatura Suediei și Finlandei la aderarea la NATO, a anunțat marți președinția finlandeză, potrivit AFP.

21:53Primarul din Herson a fost arestat de forţele de ocupaţie ruse

Anunțul a fost făcut de aşa-zisul şef-adjunct al administraţiei de ocupaţie, Kirill Stremousov.

„Fostul primar (Igor) Kolîhaev a fost arestat”, a declarat acesta pentru agenţia de presă rusă RIA Novosti. „El este considerat un mare erou în mediul nazist (…). Această persoană care făcea mult rău procesului de denazificare a fost în sfârşit neutralizată”, a susținut Stremousov.

21:30SUA impun noi sancţiuni Rusiei. Sunt vizate importurile de aur rusesc şi industria de apărare

21:10Separatiștii pro-ruși ar fi „dispuși să negocieze” pentru cei doi prizonieri americani

Separtiștii pro-ruși care i-au luat prizonieri pe cei doi americani în timpul unei bătălii în apropiere de Harkov, Ucraina, la începutul acestei luni, ar fi „dispuși să negocieze”, a declarat marți mama unuia dintre captivi pentru CNN.

Scurtă recapitulare a celor mai importante știri ale zilei:

20:50Moscova face totul pentru a „normaliza” Afganistanul, afirmă Putin

Președintele rus Vladimir Putin a declarat marți că Rusia lucrează activ pentru a „normaliza” situația din Afganistan, invocând „responsabilitatea” Moscovei în zonă, în timpul unei vizite în Tadjikistanul vecin., potrivit AFP.

20:20Bulgaria anunță expulzarea a nu mai puțin de 70 de diplomați ruși

20:10Slovacia cumpără 152 de vehicule blindate din Suedia pentru 1,6 miliarde de euro

Slovacia, țară membră a NATO și vecină a Ucrainei, va cumpăra 152 de vehicule blindate suedeze de luptă pentru infanterie în valoare de 1,6 miliarde de euro, a anunțat marți ministrul apărării Jaroslav Nad, potrivit AFP.

19:45Germania este pe cale să pună bazele celei mai mari armate convenţionale din Europa în cadrul NATO, a declarat marţi cancelarul german Olaf Scholz, după investiţii masive decise în urma invaziei ruse în Ucraina.

19:20Ucraina încearcă să ţină linia frontului la Lisiciansk, pentru a câştiga timp în aşteptarea noilor arme occidentale

19:07Pentru prima dată în ultimii trei ani, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, efectuează o vizită de lucru în Tadjikistan, potrivit TASS. Liderul rus a sosit marți la Duşanbe și se va întâlni cu preşedintele republicii, Emomali Rahmon.

Agenda discuţiilor include atât subiecte bilaterale, cât şi internaţionale, inclusiv cooperarea într-o serie de domenii, dar şi situaţia din Afganistan şi alte probleme regionale.

18:57Bulgaria a decis să declare 70 de diplomați și reprezentanți ai personalului tehnic al Ambasadei Rusiei de la Sofia persona non grata, transmite TASS.

O sursă din ministerul rus de externe a declarat pentru TASS că Rusia va răspunde expulzării a 70 de diplomați de către Bulgaria.

18:41Serviciul de streaming video Twitch, rețeaua de socializare Pinterest, compania de închirieri Airbnb și compania de curierat United Parcel Service (UPS) au fost amendate marți de un tribunal din Moscova pentru că ar fi refuzat să stocheze datele personale ale cetățenilor ruși în Federația Rusă, transmite Reuters.

Serviciul de presă al tribunalului din Moscova a declarat că Twitch, deținut de Amazon, Pinterest și Airbnb au încălcat legislația rusească privind datele personale și au fost amendate cu 37.700 de dolari fiecare. UPS a fost sancționată cu 18.850 de dolari.

De asemenea, platforma de povestiri Wattpad cu sediul în Canada a fost amendată 18.850 de dolari. pentru că nu a reușit să șteargă conținutul pe care Rusia îl consideră ilegal.

18:23 „Soluția” găsită de Kremlin pentru încheierea războiului „înainte de sfârșitul zilei”: Ucraina să se predea

18:06Departamentul Trezoreriei SUA a interzis importul de aur rusesc și a impus sancțiuni împotriva a 70 de entități, inclusiv a Corporației de Stat Rostec, „o întreprindere de stat rusă formată pentru a consolida capacitatea tehnologică, aerospațială și militară a Rusiei” – și a principalelor sale holdinguri, precum și împotriva a 29 de persoane fizice ruse.

Departamentul Trezoreriei i-a sancționat pe Vitaliy Pavlovich Khotsenko, care este „noul președinte numit al așa-numitului guvern al Republicii Populare Donețk” și șase persoane care „sunt sau au fost oficiali de nivel înalt în așa-numitele guverne ale Republicii Populare Donețk și Republicii Populare Lugansk”.

De asemenea, Departamentul de Stat nu va mai acorda vize „ oficialilor despre care se crede că au amenințat sau au încălcat suveranitatea, integritatea teritorială sau independența politică a Ucrainei, inclusiv pentru peste 500 de ofițeri militari ai Federației Ruse și pentru oficialii Federației Ruse implicați în suprimarea disidenței”. (CNN)

17:44Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a spus, înaintea summitului NATO de la Madrid, că nu vede China drept adversar, dar este îngrijorat de legăturile tot mai strânse ale Beijingului cu Moscova, scrie Reuters.

„Nu considerăm China ca fiind un adversar, dar suntem dezamăgiți de faptul că China nu a reușit să condamne invazia rusă a Ucrainei, că răspândește multe dintre narativele false despre NATO, despre Occident și, de asemenea, că China și Rusia sunt mai apropiate acum decât au fost vreodată”, a spus Stoltenberg.

Oligarh rus: Războiul în Ucraina, „o eroare colosală”

17:41Rusia publică coordonatele Pentagonului „pentru orice eventualitate”

17:23Declarații de o rară virulență făcute la Moscova de un oligarh rus apropiat al lui Putin. Oleg Deripaska: Războiul din Ucraina, „o eroare colosală”

17:19Macron, aliniat complet acum cu pozițiile celorlalți lideri occidentali: Rusia nu poate și nu trebuie să câștige războiul / Sprijinul nostru pentru Ucraina și sancțiunile vor continua

17:15FOTO Primele dovezi că ucrainenii folosesc sistemele de rachete HIMARS împotriva unor ținte aflate adânc în teritoriile controlate de ruși

17:10VIDEO Noi imagini dramatice cu atacul rusesc asupra mall-ului din Kremenciuk: Suflul exploziei a fost atât de puternic încât a făcut frunzele să cadă din copaci

Primele mărturii ale victimelor din mall-ul din Kremenciuk: Am crezut că e un loc sigur

17:05 „Am crezut că mall-ul este un loc sigur”. Primele mărturii ale victimelor din Kremenciuk

16:56 Rusia: Opozantul Ilia Iaşin, unul dintre puținii care nu au părăsit țara, a fost condamnat la 15 zile de închisoare

16:52 Noi amenințări ale Rusiei – Serghei Lavrov: Cu cât țările Occidentul va trimite mai multe arme în Ucraina, cu atât conflictul va dura mai mult

16:30Președintele american Joe Biden a ajuns marți după-amiază la Madrid, unde va participa la summitul NATO de la care se așteaptă consolidarea semnificativă a apărării de-a lungul frontierei de est, inclusiv prin creșterea numărului trupelor și prin poziționarea de echipamente grele. Biden a fost întâmpinat, la scara avionului, de către regele Felipe al Spaniei.

15:30 Liderii G7 au îndemnat China să preseze Rusia să înceteze invazia în Ucraina.

15:20 Lisichansk este „ultimul avanpost din regiunea Lugansk” al armatei ucrainene și este atacat „din diferite direcții”, a declarat marți șeful administrației militare din regiunea Lugansk, Serghei Gaidai, citat de CNN.

Scopul acum este „să reziste cât mai mult posibil”, a scris Gaidai pe Telegram, adăugând că orașul „este distrus în fiecare zi și este extrem de periculos ca populația să rămână acolo”.

În încercarea de a da o notă pozitivă situației din orașul asediat, Gaidai a spus că orașul are suficientă mâncare și medicamente pentru a rezista „mai multe săptămâni”, potrivit CNN. Căderea orașului strategic Lisichansk ar însemna practic ca forțele ruse să controleze întreaga regiune Lugansk.

Surse rusești povestesc cum au fost duse sisteme antiaeriene pe Insula Șerpilor

14:56FOTO Cum povestesc rușii c-au dus sisteme antiaeriene pe Insula Șerpilor: Un general ar fi învățat să opereze o macara în doar o oră deoarece civilii erau prea lași

14:28 Comunitatea de informații din surse deschise i-a identificat pe piloții avioanelor care au trase rachetele ce au lovit centru comercial din Kremenciuk, ucigând și rănind zeci de civili:

14:26Atacul cu rachete lansat de trupele ruse asupra centrului comercial din Kremenciuck este o crimă de război, a spus președintele francez Emmanuel Macron, marți, la finalul Summitului G7 din Germania, conform BBC.

Invazia Rusiei este departe de a fi încheiată, dar reconstrucția este în curs, a spus președintele Franței: „Nimeni nu crede că războiul se va termina în săptămâna sau luna viitoare, dar sper că se va încheia până la sfârșitul anului”.

14:23Ambasadorul Rusiei în SUA, Anatoli Antonov, acuză Washingtonul că agravează conflictul din Ucraina prin aprovizionarea continuă cu arme a trupelor ucrainene, mișcări provocatoare care determină regimul de la Kiev „să omoare în masă civili” și care complică „relațiile dintre cele mai mari puteri nucleare”, relatează TASS.

​Kremlinul susține că Gazprom ar putea încerca să schimbe termenii contractelor. Condițiile puse Occidentului

14:19„Suntem de acord că președintele Putin nu trebuie să câștige acest război și vom continua să creștem costurile pentru președintele Putin, din punct de vedere economic și politic”, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, marți, la Summitul G7 din Bavaria, potrivit The Guardian.

Adresându-se liderilor europeni, Scholz a spus că, pe lângă furnizarea de sprijin umanitar și militar, trebuie alocați bani suplimentari pentru reconstrucția pe termen lung a Ucrainei. „Avem nevoie de un plan”, a spus el.

14:12Kremlinul a anunțat că Gazprom ar putea încerca să schimbe termenii contractelor dacă Occidentul va implementa un plafon de preț pentru gazul rusesc

14:08Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, și premierul Spaniei, Pedro Sanchez, declarație comună înainte de summitul istoric al NATO de la Madrid

13:46 Cum încearcă Rusia să atragă voluntari pentru războiul din Ucraina: „Un job pentru bărbați adevărați, câștigați un milion de ruble”

13:29Ministerul rus al apărării a negat marți că a lovit cu rachete un centru comercial din orașul ucrainean Kremenciuk, afirmând că a lovit un depozit de arme și că o explozie ulterioară a muniției a declanșat un incendiu în centrul comercial din apropiere, care era „nefuncțional”, potrivit Reuters.

13:08 Slovacia, țară NATO, va cumpăra 152 de vehicule de luptă de infanterie pe șenile CV90 prin intermediul unui contract de la guvern la guvern cu Suedia, a anunțat marți Ministerul slovac al Apărării.

Acesta a precizat că valoarea contractului pentru vehiculele, care vor constitui coloana vertebrală a brigăzii mecanizate grele a țării, este estimată la 1,69 miliarde de euro. (Reuters)

Armata Marii Britanii trebuie să fie capabilă să se mobilizeze mai rapid pentru a descuraja amenințările rusești

12:50 Prima reacție a armatei britanice la amenințările repetate ale Rusiei

12:48 Liderii G7 au fost de acord să analizeze posibilitatea de a impune o interdicție privind transportul petrolului rusesc vândut peste un anumit preț, potrivit unui extras din comunicatul final consultat de Reuters.

„Invităm toate țările care gândesc la fel ca noi să ia în considerare posibilitatea de a se alătura acțiunilor noastre”, au scris aceștia.

12:44Rusia a anunțat marți că a interzis accesul pe teritoriul său a încă 25 de americani, printre care Jill și Ashley Biden, soția și fiica președintelui american Joe Biden, precizând că este un răspuns la sancțiunile adoptate de SUA, relatează AFP.

Pe listă mai figurează liderul minorității republicane din Senat, Mitch McConnell, alți senatori precum Charles Grassley, Kirsten Gillibrand și Susan Collins și profesori universitari precum Francis Fukuyama.

12:33Grupul rus de hackeri Killnet a declarat pentru Reuters că a continuat marți un atac cibernetic major asupra Lituaniei, ca represalii la decizia Vilniusului de a înceta tranzitul unor bunuri supuse sancțiunilor Uniunii Europene către enclava rusă Kaliningrad.

Rusia, în incapacitate de plată – Moody’s

12:05 Potrivit ucrainenilor, armata rusă a pierdut în ultimele 24 de ore 250 de soldați, 15 tancuri, 17 blindate, 7 sisteme de artilerie, un sistem antiaerian, 1 elicopter, un echipament special și 14 diverse vehicule:

11:54Un general american explică de ce rachetele Patriot sau sistemul Iron Dome israelian nu ar ajuta Ucraina: „Cei care le recomandă nu știu nimic”

11:48 Lovitura dată luni dimineață asupra megadepozitului de muniții rusesc de lângă orașul Lugansk a provocat numeroase incendii, unele la 10 km distanță, iar imaginile din satelit arată că dâra de fum are circa 100 de kilometri.

11:43Rusia a intrat în incapacitate de plată – Moody’s

11:13Președintele ucrainean a declarat marți că i-a spus șefului NATO, Jens Stoltenberg, că Ucraina are nevoie de sisteme de apărare antirachetă pentru a preveni atacurile rusești.

„Am avut o conversație telefonică cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Am subliniat importanța unui sistem puternic de apărare antirachetă pentru Ucraina pentru a preveni atacurile teroriste rusești”, a scris marți Zelenski pe Twitter.

Summit istoric NATO, la Madrid

11:02Summit istoric al țărilor NATO, la Madrid. Cinci provocări pentru alianța militară

10:50Baykar mai donează un lot de drone Bayraktar TB2 ucrainenilor: „Suntem mișcați de solidaritatea și determinarea lor”

10:33Michelin intenționează să își transfere activitățile din Rusia către managementul local până la sfârșitul anului, a anunțat marți producătorul francez de anvelope, potrivit Reuters.

„Michelin confirmă acum că este imposibil din punct de vedere tehnic să reia producția, în special din cauza problemelor de aprovizionare, într-un context de incertitudine generală”, a precizat compania într-un comunicat.

Producătorul francez de anvelope spune că noua entitate va funcționa printr-o structură independentă.

10:23Peste 10.000 de cetăţeni ucraineni au intrat în România prin punctele de frontieră, în ultimele 24 de ore, în creştere cu 3,6% faţă de ziua precedentă, potrivit Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, citat de Agerpres.

Oficiali de la Casa Albă nu cred că Ucraina își va recupera teritoriile pierdute

10:18 Oficiali de la Casa Albă își pierd încrederea că Ucraina va putea vreodată să recupereze toate terenurile pe care le-a pierdut în fața Rusiei în ultimele patru luni de război, au declarat oficiali americani pentru CNN, chiar și cu armamentul mai greu și mai sofisticat pe care SUA și aliații săi intenționează să îl trimită.

Consilierii lui Joe Biden au început să dezbată intern cum și dacă Zelenski ar trebui să își schimbe definiția unei „victorii” ucrainene – adaptând-o la posibilitatea ca țara sa să se fi micșorat ireversibil.

Oficialii americani au subliniat pentru CNN că această evaluare mai pesimistă nu înseamnă că SUA intenționează să exercite presiuni asupra Ucrainei pentru a face concesii teritoriale oficiale Rusiei în vederea încheierii războiului. Există, de asemenea, speranța că forțele ucrainene vor fi capabile să recupereze bucăți semnificative de teritoriu într-o contraofensivă probabilă în cursul acestui an.

09:43VIDEO Ucrainenii folosesc rachetele ușoare Martlet primite de la britanici nu numai pentru a doborî dronele rusești, ci și elicopterele de luptă ale inamicului.

09:22 Evaluare britanică: Forța de luptă a Rusiei este tot mai degradată și a folosit elementele de bază din șase corpuri de armată pentru un succes tactic la Severodențk, operând cu un nivel degradat de eficacitate ce nu este sustenabil pe termen lung.

08:20 Institutul pentru Studiul Războiului: Atacul din Kremenciuk, parte a unei campanii masive de bombardare a orașelor ucrainene / Criză de lideri militari de rang înalt în Rusia

Scurtă recapitulare, luni dimineață, a evenimentelor recente privind invazia rusă

  • O rachetă rusă a lovit un centru comercial aglomerat din orașul central Kremenciuk, omorând cel puțin 16 persoane și rănind 59. „Este imposibil să ne imaginăm măcar numărul de victime … Este inutil să sperăm la decență și umanitate din partea Rusiei”, a scris Zelenski pe Telegram
  • Trupele ruse și aliații lor din Republica Lugansk avansează în Lysychansk și au izbucnit lupte de stradă, a declarat ambasadorul la Moscova al Republicii Populare Lugansk, recunoscută doar de Rusia.
  • Forțele ucrainene controlau în continuare Lysychansk, dar pierderea acestuia era posibilă, deoarece Rusia aduce multe resurse în luptă, a declarat guvernatorul Luganskului, Serghei Gaidai.
  • Rusia a bombardat Harkov, lovind clădiri de apartamente și o școală primară, a declarat guvernatorul regional. Bombardamentul a ucis cinci persoane și a rănit 22, inclusiv copii.
  • Grupul celor șapte națiuni bogate a spus că va fi alături de Ucraina „atât timp cât va fi nevoie”, promițând noi sancțiuni.
  • Casa Albă a declarat că Rusia a intrat în incapacitate de plată a obligațiunilor sale suverane străine pentru prima dată într-un secol – o afirmație respinsă de Moscova.
  • Președintele ucrainean a cerut mai multe arme într-un discurs video adresat liderilor G7.
  • Zelenski se concentrează pe asigurarea unei „poziții avantajoase” în următoarele luni, mai degrabă decât în următorii ani, a declarat consilierul american pentru securitate națională Sullivan.
  • Un oficial european a declarat că liderul ucrainean dorește ca războiul să se încheie până la iarnă.
  • Președintele american Biden a majorat la 35% tarifele vamale pentru anumite importuri rusești ca urmare a suspendării statutului comercial al Rusiei de „națiune cea mai favorizată”.
  • Americanii vor trimite trimite în Ucraina sisteme avansate de apărare antiaeriană NASAMS
  • Jens Stoltenberg a spus că NATO va crește masiv numărul forțelor sale de reacție rapidă, până la peste 300.000 de militari

07:04 Dmitri Medvedev: Orice intruziune în Crimeea din partea unui stat NATO ar putea echivala cu o declarație de război împotriva Rusiei, care ar putea duce la „al treilea război mondial”.

––––––

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro