Sari direct la conținut

Care sunt țările dispuse să cumpere cerealele furate de ruși în Ucraina

HotNews.ro
Recoltă de grâu din Zaporojie (Ucraina), în anul 2020, Foto: Ukrinform / Avalon / Profimedia
Recoltă de grâu din Zaporojie (Ucraina), în anul 2020, Foto: Ukrinform / Avalon / Profimedia

Irakul, Iranul și Arabia Saudită vor cumpăra cereale din regiunea Zaporojie ocupată de ruși, a susținut un oficial rus citat de Tass.

Evgheni Balitsky, șeful administrației impuse de Rusia în regiunea ocupată Zaporojie, a susținut că regiunea intenționează să vândă cerealele Ucrainei în Orientul Mijlociu, potrivit agenției Tass citată de The Guardian.

Tass a mai transmis că principalele țări implicate în acord au fost Irak, Iran și Arabia Saudită.

Ucraina a acuzat în repetate rânduri Rusia că a furat cereale, acuzație pe care Moscova a negat-o.

Luni, un înalt oficial turc a declarat că Turcia a oprit o navă sub pavilion rusesc în largul coastei Mării Negre pentru a investiga acuzațiile ucrainenilor conform cărora nava transporta cereale furate.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro