Sari direct la conținut

Încă un american luat prizonier de separatiștii proruși din Donețk

HotNews.ro
Soldați din trupele proruse în orașul Severodonețk, Foto: Alexander Reka / TASS / Profimedia
Soldați din trupele proruse în orașul Severodonețk, Foto: Alexander Reka / TASS / Profimedia

Încă un cetățean american este ținut prizonier de separatiștii proruși. Suedi Murekezi, 35 de ani, a fost arestat la Herson luna trecută și este al treilea american luat prizonier în războiul declanșat de ruși în Ucraina.

Potrivit familiei și prietenilor citați de The Guardian, Suedi Murekezi trăia de mai bine de doi ani în Herson, orașul port din sudul Ucrainei, ocupat acum de forțele Moscovei.

“Suntem extrem de îngrijorați de starea lui. Evident, este în pericol”, a declarat fratele acestuia.

Mai bine de o lună de zile, acesta nu a mai primit nicio veste de la fratele său. Apoi, în zorii zilei de 7 iulie, a primit un telefon în care Suedi Murekezi îl anunța că este încarcerat undeva în orașul Donețk, din așa-zisa republică populară Donețk a separatiștilor susținuți de Kremlin.

Murekezi i-a mai spus că este în aceeași închisoare cu Alexander Drueke și Andy Tai Ngoc Huynh, alți doi americani care au fost luați prizonieri luna trecută.

Spre deosebire de ceilalți doi americani, Murekezi nu ar fi participat la nicio bătălie, susține familia sa. Bărbatul a plecat în Ucraina în urmă cu 4 ani și s-a stabilit la Herson în 2020.

În convorbirea telefonică, Murekezi i-a spsu fratelui său că a fost acuzat pe nedrept de participarea la protestele pro-Kiev. ”Îl folosesc ca pion în scopuri propagandiste”, a declarat fratele său, Sele Murekezi.

Miercuri, liderii separatiștilor au anunțat ridicarea interdicției privind pedeapsa capitală.

În același timp, Denis Pușilin, șeful autoproclamatei Republici Populare Donețk (RPD), a declarat miercuri că luptătorii străini condamnați la moarte de autoritățile separatiste pro-ruse vor fi împușcați dacă apelurile lor sunt respinse.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro