Zelenski, despre atacul de la Zaporojie: Teroriştii ruşi au devenit primii din lume care folosesc o centrală nucleară pentru teroare
HotNews.ro
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, sâmbătă, în discursul zilnic către naţiune, că Ucraina are nevoie de mai multe arme eficiente şi moderne în lupta împotriva invaziei din Rusia.
- „Armata rusă nu îşi va schimba tactica. Ocupanţii ştiu că vor pierde în luptă directă în faţa ucrainenilor, sunt inferiori ca pricepere şi de aceea inamicul mizează pe artilerie şi bombardamente fără a ţine cont de nimic. Ei încearcă să distrugă totul în calea lor. Şi sunt recunoscător tuturor celor care, chiar şi în astfel de condiţii, încă îi reţin pe ocupanţii din Donbas, în regiunea Harkov, în Mikolaiv – oriunde confruntarea este cea mai acută.
- În această săptămână, Forţele Armate ale Ucrainei şi serviciile noastre de informaţii au obţinut rezultate puternice în distrugerea logisticii armatei ruse, a bazelor ocupanţilor. Şi fiecare lovitură asupra depozitelor de muniţii ale inamicului, asupra posturilor lor de comandă, asupra echipamentelor ruseşti ne salvează vieţile tuturor, vieţile militarilor şi civililor ucraineni.
- Desigur, le mulţumesc partenerilor – tuturor celor care furnizează Ucrainei armele necesare. În special, săptămâna aceasta a fost aprobat un alt pachet de sprijin din partea Statelor Unite, care include şi muniţie pentru sistemele HIMARS. Mulţumesc foarte mult. Toate acestea sunt folosite cât mai corect şi benefic pentru strategia generală a apărării noastre. Facem totul pentru a obţine încă arme mai eficiente şi mai moderne”, a spus el.
Zelenski a spus că există o înrăutăţire semnificativă a situaţiei în jurul Centralei Nucleare de la Zaporojie.
- „Teroriştii ruşi au devenit primii din lume care au folosit o centrală nucleară pentru teroare. Cea mai mare din Europa! Vom atrage atenţia lumii asupra acestui lucru şi vom insista asupra unor noi sancţiuni împotriva Rusiei pentru crearea unei astfel de ameninţări globale.
- Şi în ciuda faptului că bombardarea rusă a centralei nucleare este una dintre cele mai periculoase crime împotriva ucrainenilor şi a tuturor europenilor, împotriva dreptului la viaţă al oricărei persoane, din anumite motive nu există niciun raport sau chiar o simplă notificare din partea Amnesty International despre aceasta. O tăcere foarte elocventă, care indică încă o dată selectivitatea manipulativă a acestei organizaţi”, a mai spus Zelenski.
Potrivit preşedintelui ucrainean, porturile de la Marea Neagră funcţionează din nou datorită soldaţilor care apără Odesa şi Insula Şerpilor.
- „A fost posibilă restabilirea exportului maritim de produse agricole ucrainene. Porturile noastre de la Marea Neagră funcţionează din nou. Şi deşi este încă prea devreme pentru a oferi evaluări generale ale procesului, putem spune totuşi că este pozitiv atât pentru statul nostru, cât şi pentru toţi partenerii noştri.
- Cu toate acestea, riscul cheie de securitate nu a fost încă eliminat. Ameninţarea provocărilor ruseşti şi a atacurilor teroriste rămâne. Toată lumea ar trebui să fie conştientă de acest lucru. Dar dacă partenerii îşi îndeplinesc partea lor de angajament şi garantează securitatea aprovizionării, aceasta va rezolva cu adevărat criza alimentară globală. Şi nu trebuie să uităm că restabilirea exporturilor noastre maritime a fost posibilă în primul rând datorită soldaţilor noştri – tuturor celor care apără Odesa şi au asigurat eliberarea Insulei Şerpilor. Aceştia sunt pur şi simplu eroi”, a menţionat el, potrivit News.ro
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro