Sari direct la conținut

Prima reacție a guvernului ucrainean despre contraofensiva din sudul țării

HotNews.ro
Volodimir Zelenski si Dmitro Kuleba la o sedinta a guvernului, Foto: Ukraine Presidency / Zuma Press / Profimedia
Volodimir Zelenski si Dmitro Kuleba la o sedinta a guvernului, Foto: Ukraine Presidency / Zuma Press / Profimedia

Mihailo Podoliak, unul dintre principalii consilieri ai președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a îndemnat politicienii și presa din Ucraina să nu difuzeze informații despre contraofensiva din regiunea Herson, altele decât cele oficiale ale forțelor armate și ministerului Apărării de la Kiev.

„Înțeleg dorințele și visurile voastre. Dar totuși sugerez să trecem la un format de comentariu prudent cu privire la oricare dintre acțiunile noastre militare”, a scris luni după-masa Podoliak într-un mesaj publicat pe canalul său de Telegram, potrivit Ukrinform.

„De aceea, aș dori să reamintesc încă o dată tuturor politicienilor, experților și liderilor opiniei publice (este clar că ei știu totul mult mai bine decât executorii direcți) despre importanța de a nu manipula și de a nu specula informațiile despre desfășurarea operațiunilor militare înainte de declarațiile oficiale ale reprezentanților Forțelor Armate sau ale Ministerului Apărării al Ucrainei”, a subliniat el.

De asemenea, Podoliak a făcut un apel la jurnaliştii ucraineni ca atât astăzi, cât şi în zilele următoare, să verifice cu „deosebită atenţie” sursele de informare şi expertiză pe subiecte militare.

Podoliak a mai cerut „filtrarea informațiilor” și le-a cerut jurnaliștilor să lucreze profesionist, „din respect pentru apărătorii ucraineni”.

Ce se știe despre ofensiva ucraineană din regiunea Herson

Natalia Humeniuk, purtătoarea de cuvânt a Comandamentului Militar sud al Forțelor Armate ale Ucrainei, a declarat luni după-masa că „astăzi am început acțiuni ofensive în mai multe direcții, inclusiv în regiunea Herson”.

Presa ucraineană a anunțat imediat că a început mult așteptata ofensivă din sudul Ucrainei.

„Contraofensiva terestră a început. Armata ucraineană a rupt prima linie a apărării ruse din Herson”, a titrat Kiev Post, citând un anunț separat făcut de o grupare de unități militare ce luptă în sudul Ucrainei.

Unii jurnaliști și oficiali de la Kiev au îndemnat însă la prudență, subliniind că amploarea contraofensivei nu este deocamdată cunoscută.

Momentan există informații că forțele armate ucrainene ar fi eliberat satul Suhîi Stavok din nord-estul regiunii Herson și că atacurile ucrainenilor ar fi limitat sever legăturile trupelor rusești din nordului râului Nipru cu cele care le-ar putea întări.

Noile atacuri vin după ce în cursul nopții de duminică spre luni forțele ucrainene au lansat atacuri puternice cu sisteme HIMARS și artilerie împotriva unor obiective din regiunea Herson.

Urmărește ultimele evoluții din a 187-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro