VIDEO Cuibul separatiștilor lui Pușilin din Donețk a fost bombardat din nou – oficiali susținuți de Rusia
Bombardamentele forțelor ucrainene au avariat clădirea administrației orașului Donețk, capitala regiunii Donețk, a declarat duminică administrația orașului impusă de Rusia, transmite Reuters.
Administrația a precizat pe canalul său de Telegram că intrarea principală în clădire a fost lovită și că mai multe mașini din apropiere au fost avariate.
Nu a existat o reacție imediată din partea Ucrainei la atac, iar Reuters nu a putut verifica informațiile administrației proruse din Donețk.
Agenția rusă de presă TASS transmite că două persoane ar fi fost rănite, în timp ce primarul orașului impus de Rusia, Alexei Kulemzin, acuză Ucraina că forțele sale au lovit clădirea cu un lansator multiplu de rachete HIMARS.
Orașul Donețk este controlat de autointutulata Republica Populară Donețk, susținută de Rusia, din 2014.
Rusia a anexat ilegal în septembrie regiunile Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie din Ucraina, în cea mai mare extindere a teritoriului rusesc din ultima jumătate de secol.
Pe rețelele de socializare au apărut imagini despre care se spune că ar fi de la clădirea bombardată.
⚡️The explosion in Donetsk was reported by local Telegram channels, as well as Russian media. According to the so-called head of administration Aleksey Kulemzin, the explosion took place in the city hall building. pic.twitter.com/BMWzETxx4E
— Ukraine NOW (@UkraineNowMedia) October 16, 2022