Sari direct la conținut

VIDEO Zelenski le prezintă ucrainenilor rezultatele turneului său european: Am primit semnale bune. Pregătim noile opţiuni de apărare ale Ucrainei. Cu avioanele – mai avem de lucrat​

HotNews.ro
Volodimir Zelenski, Foto: ABACA / Abaca Press / Profimedia
Volodimir Zelenski, Foto: ABACA / Abaca Press / Profimedia

Preşedintele Volodimir Zelenski, care miercuri şi joi a fost într-un mini-turneu european ce l-a dus la Londra, Paris şi Bruxelles – unde a avut ocazia să-i întâlnească pe toţi liderii celor 27 de ţări UE, le-a spus vineri ucrainenilor că a obţinut „acorduri foarte importante” şi a primit „semnale bune” în ceea ce priveşte „noile opţiuni de apărare” pe care le are Ucraina, dar în legătură cu avioanele de luptă a recunoscut că „mai este de lucru” până a le putea obţine, notează News.ro.

„În unele privinţe, a fost o săptămână foarte grea, dar cu siguranţă una foarte semnificativă”, a spus Zelenski în mesajul video adresat vineri seară.

„Azi a avut loc o nouă reuniune a Statului Major. Situaţia de pe linia frontului a fost examinată în detaliu, în special în regiunea Doneţk -Bahmut şi în alte puncte fierbinţi. Sunt zone dificile. La şedinţa Statului Major am analizat situaţia cu aprovizionarea cu arme, situaţia generală cu apărarea statului”, a spus preşedintele ucrainean.

El a anunţat că Kievul se pregăteşte deja pentru o nouă reuniune în format Ramstein, un grup de contact în materie de apărare al ţărilor care ajută Ucraina. „Am vorbit despre aceasta, despre noile opţiuni de apărare pe care ar trebui să le deschidem pentru Ucraina împreună cu partenerii noştri”, a spus Zelenski.

El a menţionat apoi maratonul său diplomatic. Tema principală a discuţiilor a fost armamentul: „Londra, Paris, Bruxelles – peste tot în aceste zile am vorbit despre cum să ne consolidăm trupele. Există acorduri foarte importante şi am primit semnale bune”, a declarat Zelenski. „Acest lucru este valabil atât pentru rachete cu rază lungă de acţiune şi tancuri, cât şi pentru următorul nivel al cooperării noastre – avioane de luptă”, a adăugat Zelenski. „Dar mai trebuie să lucrăm în continuare la acest aspect”, a recunoscut el referindu-se la avioane.

„Am fost foarte încântat să aud şi să văd că băieţii noştri din Marea Britanie învaţă rapid să conducă tancuri Challenger. Am fost foarte fericit să văd cât de dornici sunt britanicii ca noi să câştigăm. Toate acestea ne inspiră. Sunt recunoscător prim-ministrului, parlamentului britanic şi tuturor britanicilor. Şi, bineînţeles, Majestăţii Sale Regele”, a continuat Zelenski.

Despre întâlnirea cu Macron și Scholz: „Am avut o conversaţie onestă şi ne-am auzit reciproc”

El a menţionat şi întâlnirea pe care a avut-o în Franţa cu preşedintele Emmanuel Macron şi cu cancelarul Olaf Scholz. Dacă despre liderul francez a declarat într-un interviu recent că „s-a schimbat” în atitudinea sa faţă de Rusia, despre Olaf Scholz a dezvăluit într-un alt interviu că trebuie să facă eforturi constante pentru a-l convinge să ajute Ucraina şi că are cu Berlinul o relaţie „cu suişuri şi coborâşuri”.

„În Franţa a avut loc o întâlnire fundamentală cu preşedintele Macron şi cancelarul Scholz. Noi trei am avut o discuţie şi a fost o conversaţie onestă. Ar fi incorect să dezvăluim detaliile sale, dar putem spune că ne-am auzit reciproc. Franţa – Ucraina, Germania – Ucraina. Partenerii au auzit poziţia noastră, argumentele noastre. Va exista mai mult sprijin şi îi mulţumesc domnului preşedinte şi tuturor francezilor, domnului cancelar şi tuturor germanilor pentru asta. Se simte că există înţelegerea faptului că protecţia Ucrainei înseamnă protecţia intereselor şi a partenerilor noştri”, a declarat Zelenski.

El a mai spus că la Bruxelles a avut negocieri cu liderii UE nu numai în cadrul Consiliului European, ci şi în cadrul unor reuniuni ad-hoc care au avut loc după summit. „În general, m-am întâlnit cu toţi liderii Uniunii Europene. Iar acum, sarcina noastră comună este să luăm tot ceea ce am discutat şi am convenit şi să transformăm în rezultate concrete, în documente concrete şi în noi linii de cooperare concrete”, a punctat Volodimir Zelenski.​

___

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro