LIVE Război în Ucraina, ziua 387: Curtea Penală Internațională a emis mandat de arestare pentru Putin / Reacția Rusiei / Două țări NATO promit avioane Kievului / Piloții ruși care au doborât drona Reaper, decorați de Șoigu / UE, aproape de a achiziționa obuze la comun pentru Ucraina
Pentagonul a publicat o înregistrare video prin care susține că oferă dovezi că un avion de vânătoare rusesc a tăiat elicea unei drone de spionaj americane și a provocat prăbușirea acesteia în Marea Neagră săptămâna aceasta, chiar dacă Rusia neagă acest lucru. În videoclipul de 40 de secunde, un avion de vânătoare rusesc Su-27 se apropie foarte mult de dronă și aruncă ceea ce oficialii americani spun că a fost combustibil pentru avioane lângă ea, aparent ca să deterioreze aeronava americană. În estul Ucrainei, forțele Kievului au continuat să reziste atacurilor rusești asupra orașului Bahmut, acum distrus.
SINTEZA ZILEI
- Procurorul șef al Curții Penale Internaționale, Karim Khan, spune că nu este imposibil ca președintele rus Vladimir Putin să fie judecat, dând o serie de exemple de criminali de război, precum Slobodan Miloșevici, Ratko Mladić, Charles Taylor, care au fost judecați pentru crimele lor și condamnați, relatează CNN.
- Casa Albă afirmă că „rămâne de văzut” dacă președintele rus Vladimir Putin va fi în cele din urmă judecat pentru presupuse crime de război, după ce Curtea Penală Internațională a emis vineri un mandat de arestare, însă SUA vor continua să ajute Ucraina să documenteze faptele comise de Moscova.
- Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a lăudat decizia de vineri a Curții Penale Internaționale de a emite mandate de arestare a președintelui rus Vladimir Putin și a comisarului pentru drepturile copilului, Maria Lvova-Belova.
- Reacții internaționale la mandatul de arestare pentru Putin emis de CPI: „Un pas mai aproape de ziua judecății”
- Erdogan susține candidatura Finlandei la NATO, dar spune NU Suediei. Președintele Tayyip Erdogan a declarat vineri că parlamentul turc va începe să ratifice aderarea Finlandei la NATO, ridicând cel mai mare obstacol rămas în calea extinderii alianței occidentale de apărare, în timp ce războiul din Ucraina face ravagii, deși a amânat aprobarea candidaturii Suediei, scrie Reuters.
- Kremlinul va interpreta cel mai probabil mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională (CPI) pe numele lui Vladimir Putin ca dovadă că Occidentul vrea să-l îndepărteze actualul lider de la Kremlin, notează jurnalistul Andrew Roth într-o analiza pe The Guardian.
- Un oficial de rang înalt al UE a confirmat pentru Reuters că „mai multe” state membre vor semna probabil la 20 martie un acord pentru a furniza Ucrainei obuze de artilerie de 155 mm.
- Norvegia va menține livrările de gaze către UE pentru 4-5 ani. Norvegia, care a devenit cel mai mare furnizor de gaze al Europei în urma războiului din Ucraina, își va menține livrările la nivelul actual „pentru următorii patru sau cinci ani”, a promis vineri premierul norvegian Jonas Gahr Støre, potrivit AFP.
Cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, ziua 387, LIVETEXT:
01:05Casa Albă afirmă că „rămâne de văzut” dacă președintele rus Vladimir Putin va fi în cele din urmă judecat pentru presupuse crime de război, după ce Curtea Penală Internațională a emis vineri un mandat de arestare, însă SUA vor continua să ajute Ucraina să documenteze faptele comise de Moscova.
„Vom continua să ne angajăm să ajutăm Ucraina să documenteze, să analizeze și să păstreze tipurile de dovezi ale crimelor de război, atrocităților, crimelor împotriva umanității care au avut loc în interiorul Ucrainei din partea forțelor rusești”, a declarat vineri coordonatorul Consiliului de Securitate Națională pentru comunicare strategică, John Kirby, pentru CNN.
00:50Oficiali americani de rang înalt primesc informații actualizate despre condițiile de pe câmpul de luptă din Ucraina
Consilierul pentru securitate națională Jake Sullivan, secretarul Apărării Lloyd J. Austin III și președintele Statului Major Întrunit, generalul Mark A. Milley, au discutat vineri cu oficiali ucraineni, a anunțat Casa Albă într-un raport al întâlnirii.
„Oficialii ucraineni au oferit o actualizare a condițiilor de pe câmpul de luptă și și-au exprimat aprecierea pentru furnizarea continuă a asistenței de securitate americane”, a precizat Casa Albă. „Oficialii americani au reafirmat sprijinul de neclintit al Statelor Unite pentru Ucraina, care își apără suveranitatea și integritatea teritorială”, potrivit CNN.
23:21Procurorul șef al Curții Penale Internaționale, Karim Khan, spune că nu este imposibil ca președintele rus Vladimir Putin să fie judecat, dând o serie de exemple de criminali de război, precum Slobodan Miloșevici, Ratko Mladić, Charles Taylor, care au fost judecați pentru crimele lor și condamnați, relatează CNN.
22:35Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a lăudat decizia de vineri a Curții Penale Internaționale de a emite mandate de arestare a președintelui rus Vladimir Putin și a comisarului pentru drepturile copilului, Maria Lvova-Belova.
„Astăzi avem o decizie semnificativă a justiției internaționale. Într-un caz care are perspective reale”, a declarat Zelenski în discursul său nocturn de vineri. „Aceasta este o decizie istorică ce va duce la o responsabilitate istorică”.
Cum sunt investigate crimele de război din Ucraina?
22:18Erdogan susține candidatura Finlandei la NATO, dar spune NU Suediei / Pretențiile președintelui turc
Președintele Tayyip Erdogan a declarat vineri că parlamentul turc va începe să ratifice aderarea Finlandei la NATO, ridicând cel mai mare obstacol rămas în calea extinderii alianței occidentale de apărare, în timp ce războiul din Ucraina face ravagii, deși a amânat aprobarea candidaturii Suediei, scrie Reuters.
21:56 Kremlinul va interpreta cel mai probabil mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională (CPI) pe numele lui Vladimir Putin ca dovadă că Occidentul vrea să-l îndepărteze actualul lider de la Kremlin, notează jurnalistul Andrew Roth într-o analiza pe The Guardian.
21:46Mai multe țări UE vor semna un acord pentru a trimite obuze de artilerie în Ucraina.
Un oficial de rang înalt al UE a confirmat pentru Reuters că „mai multe” state membre vor semna probabil la 20 martie un acord pentru a furniza Ucrainei obuze de artilerie de 155 mm.
21:00Cum sunt investigate crimele de război din Ucraina? Rolul Curții Penale Internaționale
Mandatul de arestare emis vineri de Curtea Penală Internațională împotriva președintelui rus Vladimir Putin este doar un element dintr-o rețea complexă de acțiuni juridice internaționale și naționale privind presupusele crime de război din Ucraina, scrie Reuters.
20:47 Suedia rămâne încrezătoare că va adera la NATO, în pofida deciziei Turciei de a continua procesul de ratificare a candidaturii Finlandei, dar nu și a Suediei, a declarat vineri ministrul de externe Tobias Billstrom.
„Se pune întrebarea când va deveni Suedia membră, nu dacă”, a declarat Billstrom reporterilor. „În ceea ce privește securitatea noastră, poziția noastră este mai bună acum decât atunci când am depus cererea de aderare la NATO.”, potrivit Reuters.
20:24Norvegia va menține livrările de gaze către UE pentru 4-5 ani
Norvegia, care a devenit cel mai mare furnizor de gaze al Europei în urma războiului din Ucraina, își va menține livrările la nivelul actual „pentru următorii patru sau cinci ani”, a promis vineri premierul norvegian Jonas Gahr Støre, potrivit AFP.
Rusia spune că mandatul CPI împotriva lui Putin este lipsit de sens
19:40 Reacții internaționale la mandatul de arestare pentru Putin emis de CPI: „Un pas mai aproape de ziua judecății”
Kievul a reacționat imediat după ce Curtea Penală Internațională (CPI) a emis vineri un mandat de arestare împotriva președintelui rus Vladimir Putin, acuzându-l că este responsabil pentru crime de război comise în Ucrain
19:27Ce spune Karim Khan, procurorul-șef al CPI, despre dosarul în care este acuzat Putin de crime de război
19:08Curtea Penală Internațională (CPI) a emis vineri un mandat de arestare împotriva președintelui rus Vladimir Putin, acuzându-l că este responsabil pentru crime de război comise în Ucraina. Rusia nu este însă parte a tratatului care a instituit CPI și a susținut, de altfel, că decizia nu are nicio semnificație juridică pentru Moscova. „Dacă un stat pe teritoriul căruia se ascunde un criminal de război nu este parte la Statutul Curții Penale Internaționale, asta nu înseamnă că el nu poate deveni la un moment dat sau nu poate preda un criminal de război care se ascunde pe teritoriul său”, spune Răzvan Horațiu Radu, fost agent guvernamental al României la CEDO și la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, care a explicat pentru Hotnews.ro semnificațiile deciziei Curții Penale.
18:54Primul ministru al Estoniei, Kaja Kallas, scrie că decizia CPI este „un pas mai aproape de ziua judecății”.
Mandatul de arestare emis de Curte împotriva lui Vladimir Putin transmite un „semnal istoric: toate atrocitățile împotriva Ucrainei provin din politica criminală a liderilor ruși”, a scris Kallas pe Twitter.
18:39 Comisarul rus pentru drepturile copilului, Maria Lvova-Belova, a declarat vineri că decizia Curții Penale Internaționale (CPI) de a dispune arestarea ei pentru crime de război a validat munca ei „de a ajuta copiii țării noastre”, a informat agenția de presă RIA Novosti, relatează Reuters.
18:15Kievul a reacționat imediat după ce Curtea Penală Internațională (CPI) a emis vineri un mandat de arestare împotriva președintelui rus Vladimir Putin, acuzându-l că este responsabil pentru crime de război comise în Ucraina, conform The Guardian și CNN.
Curtea Penală Internațională a emis mandat de arestare pentru Putin, pentru crime de război în Ucraina
18:09Rusia spune că mandatul CPI împotriva lui Putin este lipsit de sens
Rusia a declarat vineri că mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională (CPI) de la Haga împotriva președintelui rus Vladimir Putin este lipsit de sens, potrivit Reuters.
17:32Curtea Penală Internațională (CPI) a emis vineri un mandat de arestare împotriva președintelui rus Vladimir Putin, acuzându-l că este responsabil pentru crime de război comise în Ucraina, relatează Reuters.
17:29 Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a dat vineri undă verde aderării Finlandei la NATO, supunând votului Parlamentului turc ratificarea cererii de aderare la Alainţa Nord-Atlantică a Helsinki, relatează AFP.
„Am decis să începem procesul de aderare al Finlandei la NATO în Parlamentul nostru”, a anunţat Erdogan în urma unei întâlniri, la Ankara, cu preşedintele finlandez Sauli Niinistö.
16:57Mai multe state membre ale Uniunii Europene urmează să semneze luni un acord de proiect privind achiziționarea în comun de obuze de artilerie de 155 mm pentru Ucraina, a declarat vineri un înalt oficial al UE, relatează Reuters.
Oficialul nu a putut confirma câte țări vor semna, dar a spus că sunt „destul de încrezători că vor vedea multe semnături luni”, adăugând că proiectul este deschis tuturor membrilor UE, plus Norvegia și că țările i se vor putea alătura oricând.
15:50Fostul premierul ucrainean Iulia Timoşenko a subliniat că la începutul războiului țara noastră a ajutat foarte mult Ucraina și a mulțumit românilor pentru atitudinea față de ucrainenii care au fugit din calea războiului și i-a rugat să-şi continue susţinerea faţă de țara invadată de Rusia.
15:20Un parc național se închide parțial după o anchetă virală despre conacul lui Putin și casa amantei lui. O parte a Parcului Național Valdai din nord-vestul Rusiei din cauza „înrăutățirii stării ecologice” a lacului din zonă a fost închisă pentru vizitatori la scurt timp după ce o anchetă a dezvăluit că președintele rus Vladimir Putin și presupusa sa amantă dețin proprietăți acolo, relatează publicația independentă Meduza, citată de The Moscow Times.
Rusia susține că va dota submarinele cu arme supersonice moderne
14:48VIDEOO nouă înregistrare video apărută pe rețelele de socializare pare să arate că un soldat ucrainean a continuat să lupte după ce a fost împușcat în cap de un militar rus pe care apoi revine și îl lichidează.
14:07Forţele navale ruse intenţionează să-şi doteze submarinele cu arme supersonice moderne, a anunţat şeful marinei militare, Nikolai Ievmenov, într-un interviu dat publicităţii vineri, relatează DPA și Agerpres. Amiralul rus nu a precizat și data la care flota va primi noile arme.
13:02 Ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, a declarat vineri pentru BBC că Ucraina „va ţine cont” de ţările care au „maltratat-o” de când a fost invadată de Rusia, atunci când îşi va construi relaţii noi, odată ce războiul se va fi încheiat.
12:59 Vizita preşedintelui Xi Jinping în Rusia este pentru „pace”, iar China îşi va menţine „poziţia obiectivă şi imparţială” în ceea ce priveşte problemele internaţionale şi regionale, inclusiv criza din Ucraina, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.
12:07Kremlinul a declarat vineri, ca răspuns la faptul că țările est-europene vor trimite avioane de luptă Ucrainei, că aceste aeronave vor fi distruse și nu vor influneța cursul războiului, informează Reuters.
11:35Piloții ruși care au provocat marți prăbușirea unei drone MQ-9 Reaper a Forțelor aeriene americane deasupra Mării Negre au primit premii de stat din partea Ministerului rus al Apărării, scrie presa rusească.
Slovacia, a doua țară care va trimite avioane Ucrainei
11:19Slovacia a devenit vineri a doua țară europeană care a anunțat oficial că va trimite avioane de luptă MiG-29 Ucrainei pentru a-și consolida asistența militară acordată Kievului.
11:06Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a declarat vineri că americanii „au luat-o complet razna” şi a cerut să nu existe milă faţă de ei, comentând în acest fel incidentul cu o dronă americană MQ-9 şi două avioane de luptă ruseşti de tip Su-27 deasupra Mării Negre. Oficialul rus a mai sugerat că un senator american va avea un accident aviatic din cauza comentariilor sale vizavi de Rusia.
10:55VIDEO O nouă înregistrare video distribuită pe rețelele de socializare de forțele armate ucrainene arată cum acestea au reușit să distrugă 3 lansatoare multiple de rachete Uragan BM-27 într-un singur atac împotriva armatei ruse.
10:50Intensitatea ofensivei rusești pe frontul de est este acum la cel mai scăzut nivel „cel puțin din ianuarie 2023″, afirmă ministerul britanic al Apărării în evalurea de vineri.
Acest lucru se datorează probabil faptului că „puterea de luptă a unităților” aruncate în luptă în această parte a regiunii a fost „redusă temporar” și că acestea nu sunt în măsură să desfășoare nici măcar operațiuni ofensive locale.
Latest Defence Intelligence update on the situation in Ukraine – 17 March 2023.
Find out more about Defence Intelligence’s use of language: https://t.co/y5daPr1dkT
\uD83C\uDDFA\uD83C\uDDE6 #StandWithUkraine \uD83C\uDDFA\uD83C\uDDE6 pic.twitter.com/IEAW3R5oPq
— Ministry of Defence \uD83C\uDDEC\uD83C\uDDE7 (@DefenceHQ) March 17, 2023
10:00 7.608 de cetăţeni ucraineni au intrat joi în România, prin punctele de la graniță, a anunțat Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.
09:45Fabrica Toyota din Sankt Petersburg ar putea fi transferată către NAMI (Institutul Central de Cercetare şi Dezvoltare de Automobile şi Motoare), a anunţat ministrul Industriei şi Comerţului, Denis Manturov, conform agenţiei ruse de presă TASS, transmite Reuters.
09:30 Președintele Xi Jinping va efectua o vizită în Rusia în perioada 20-22 martie, a anunțat vineri Kremlinul, transmite agenția rusă de presă TASS. Președintele rus Vladimir Putin și omologul său chimez Xi Jinping vor discuta despre parteneriatul strategic dintre Rusia și China, potrivit presei rusești.
Țările occidentale dezbat dacă să trimită avioane de luptă în Ucraina
09:05Forțele pentru operațiuni speciale ale Ucrainei au eliminat o companie de trupe rusești și au distrus un vehicul aerian fără pilot Orlan-10 în ultimele zile.
Forțele pentru operațiuni speciale continuă să apere Bahmut și „fiecare încercare a inamicului de a avansa este respinsă”.
08:45Țările occidentale dezbat dacă să trimită avioane de luptă în Ucraina, a declarat joi premierul Danemarcei, Mette Frederiksen, la televiziunea daneză TV2, citat de The Guardian.
„Este un lucru pe care îl discutăm în grupul țărilor aliate. Este o mare dorință din partea Ucrainei”, a spus Frederiksen.
Danemarca este „deschisă” la ideea de a trimite avioane de luptă în Ucraina pentru a o ajuta împotriva invaziei rusești, a declarat vineri ministrul danez al apărării, potrivit televiziunii de stat DR.
„Nu voi exclude faptul că la un moment dat ar putea fi necesar să analizăm contribuția avioanelor de luptă”, a declarat ministrul interimar al apărării, Troels Lund Poulsen.
Forțele aeriene daneze au achiziționat 77 de avioane F-16 începând cu anii 1970, potrivit forțelor armate. Aproximativ 30 dintre acestea sunt în prezent în funcțiune, potrivit presei locale.
08:20Serviciul Federal de Securitate din Rusia pare că încearcă să pătrundă în Baza Industrială de Apărare a Rusiei într-un mod care amintește de implicarea temutului serviciu secret KGB în cadrul armatei sovietice, notează Institutul pentru Studiului Războiului în evaluarea de vineri dimineață.
08:00 Ministrul Energiei din Ucraina, German Galuşcenko, afirmă că ţara sa va produce combustibil nuclear pentru a înlocui combustibilul rusesc pe piaţa Uniunii Europene, scrie Ukrinform.
Sursa citată a arătat că în Europa funcţionează 17 unităţi VVER-440, iar acestea nu au deocamdată o alternativă la combustibilul rusesc. La rândul său, Ucraina a început deja producţia de componente pentru unităţi cu combustibil VVER-1000 şi în curent va începe producţia de combustibil pentru unităţi VVER-440. Proiectul este implementat de Energoatom, compania naţională ucraineană care generează energie nucleară, în cooperare cu compania americană Westinghouse.
Şapte unităţi ale centralelor nucleare ucrainene, al căror unic operator este Energoatom, au fost trecute complet pe combustibilul de la Westinghouse Electric Sweden AB, un partener pe termen lung al companiei. Din 2024, toate cele 15 uniăţi ale centralelor nucleare ucrainene ar trebui să fie alimentate cu acest combustibil. (news.ro)
07:36 Forțele ruse au lansat 5 rachete și 18 lovituri aeriene în ultima zi, potrivit actualizării de vineri dimineață a Statului Major General al Ucrainei, transmite The Kyiv Independent.
Atacul rusesc asupra orașului Kostyantynivka din regiunea Donețk a rănit șase civili și a avariat 20 de clădiri, inclusiv o școală, printre alte infrastructuri civile. De asemenea, forțele ruse au efectuat peste 100 de atacuri cu sisteme de rachete cu lansare multiplă în cursul zilei de joi.
Scurtă recapitulare a evenimentelor recente:
- Rusia ar fi recuperat câteva resturi de la drona doborâtă. Statele Unite cred că Rusia a recuperat din Marea Neagră unele resturi de la drona de supraveghere americană doborâtă, a declarat pentru CNN un oficial american familiarizat cu această chestiune.
- Volodimir Zelenski, în mesajul său de joi seară: „Va veni ziua în care vom elibera Mariupol, întregul nostru sud, întregul nostru est. Toată Ucraina va fi liberă”.
- China trimite puști și veste antiglonț către entități rusești. Datele comerciale și vamale din perioada iunie-decembrie 2022 arată că societățile chineze au exportat 1.000 de puști de asalt și alte echipamente, precum piese pentru drone și armuri corporale, către entități rusești, relatează Politico.
- SUA a trimis imediat o nouă drona pe traseul celei doborâte – oficiali / Riscuri vs beneficii. SUA efectuează o evaluare a operațiunilor sale cu drone în zona Mării Negre, cântărind costurile și beneficiile zborurilor după ce Rusia a forțat doborârea unuia dintre avioane la începutul acestei săptămâni, au declarat mai mulți oficiali pentru CNN.
- Vladimir Putin susţine că în Occident e criză alimentară: „Li se recomandă cetăţenilor să consume napi în loc de salată şi roşii”. Ţările occidentale se confruntă cu o penurie de alimente şi sunt forţate să renunţe la unele produse, pe fondul sancţiunilor împotriva Moscovei, a susținut joi preşedintele rus Vladimir Putin.
- Rusia cere redeschiderea liniilor de comunicare cu SUA, critice după incidentul cu drone. Este important să se mențină deschise liniile de comunicare între Washington și Moscova după incidentul cu drone de marți, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.
- Rusia și-a intensificat prezența navelor în Marea Neagră, susține armata ucraineană. Rusia își sporește prezența în Marea Neagră cu un „număr destul de atipic de nave”, a declarat joi armata ucraineană, potrivit CNN.
- Negocierile privind o posibilă convorbire între președintele ucrainean Volodimir Zelenski și liderul chinez Xi Jinping sunt în curs de desfășurare, dar este prea devreme pentru a spune dacă o conversație va avea loc efectiv, potrivit unui consilier prezidențial ucrainean.
- Raport ONU privind crimele de război comise de Rusia în Ucraina / Metode de tortură: „telefonul către Putin” şi „poziţia papagal”. Rusia a comis crime de război de amploare în Ucraina, omoruri intenţionate şi tortură, în unele cazuri obligând copiii să asiste la violarea celor dragi, pe alţii obligându-i să stea alături de cadavre.
- Polonia va trimite patru avioane MiG-29 în Ucraina zilele următoare.
- Decizia Poloniei de a trimite avioane în Ucraina „nu va determina” SUA să trimită F-16.
––––––-