Sari direct la conținut

Nicole Kidman a dezvăluit că a fost pe punctul de a renunța complet la actorie: „Locuiam la o fermă”

HotNews.ro
Nicole Kidman a dezvăluit că a fost pe punctul de a renunța complet la actorie: „Locuiam la o fermă”
Nicole Kidman alături de soțul ei Keith Urban în 2024, FOTO: Jeffrey Mayer / Pacific coast news / Profimedia

Nicole Kidman, una dintre cele mai apreciate actrițe de la Hollywood din ultimele decenii, a dezvăluit că a fost pe punctul de a renunța definitiv la actorie în 2008, după nașterea primei sale fiice cu cântărețul Keith Urban, relatează Variety.

Acum în vârstă de 57 de ani, Kidman a relatat că după ce s-a mutat în Nashville și a dat naștere fiicei sale cu Urban, un superstar al muzicii country, a simțit că „practic a terminat” cu actoria și că își dorea să se concentreze complet asupra noii sale familii. Actrița a dezvăluit, de asemenea, că mama ei a fost cea care a convins-o să se răzgândească.

„Când am născut-o [pe Sunday Kidman-Urban], am spus: ‘Ei bine, cred că am terminat acum,’” a declarat Kidman într-un interviu acordat CBS News. „Noi locuiam la o fermă, și atunci mama mi-a zis: ‘Eu n-aș renunța de tot. Păstrează-ți cumva un picior în ușă.’ Iar eu eram ceva de genul: ‘Nu, nu. Am terminat. Gata.’ Iar ea a insistat: ‘Doar ascultă-mă. Continuă. Nu spun că trebuie să o faci la același nivel ca înainte, dar nu aș renunța complet”.

Kidman a ținut cont de sfatul mamei, iar trei ani mai târziu a obținut a treia nominalizare la Oscar pentru rolul principal din Rabbit Hole, filmul în care ea și actorul american Aaron Eckhart joacă rolul unui cuplu care e îndurerat de moartea fiului lor în vârstă de 4 ani într-un accident.

În anii care au urmat, Kidman a jucat în filme precum Just Go With It, Hemingway & Gellhorn, Stoker și The Railway Man. Lion din 2015 și Being the Ricardos din 2020 i-au adus alte două nominalizări la Premiul Oscar. Singurul câștigat de aceasta rămâne însă cel din 2002, când a câștigat Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță într-un rol principal grație interpretării din The Hours, o dramă psihologică de epocă despre trei femei ale căror vieți sunt legate peste timp de romanul Mrs Dalloway al scriitoarei britanice Virginia Wolf. Kidman o joacă pe Wolf în film.

Keith Urban alături de Nicole Kidman și fiicele lor, Sunday Rose Kidman-Urban și Faith Margaret Kidman-Urban, și Sybella Hawley, nepoata actriței, FOTO: Jordan Strauss / AP / Profimedia Images

Noul film al lui Nicole Kidman apare în cinematografe la începutul anului viitor

De-a lungul carierei sale Kidman a câștigat 115 premii ale industriei cinematografice, printre care un Oscar, un premiu BAFTA, 3 Premii ale Criticilor Americani de Film, două Premii Emmy și 6 Globuri de Aur. Amintindu-și acum de recomandarea pe care i-a făcut-o mama sa cu 16 ani în urmă, ea a mai declarat la CBS News că:

„Acel sfat a venit de la o femeie dintr-o generație care nu a avut oportunitățile pe care le-am avut eu, oportunități pe care ea însăși a ajutat să le creeze pentru fiicele ei (…) Așa că probabil era ceva ce și-ar fi dorit să aibă și când era mică”.

Nicole Kidman a acordat mai multe interviuri în ultima perioadă ca parte a turneului de promovare a Babygirl, noul său film produs de studioul independent A24. Filmul este despre o directoare de top, jucată de Kidman, care își pune în pericol cariera și viața de familie atunci când intră într-o relație amoroasă cu un stagiar mult mai tânăr din compania ei, jucat de actorul american în vârstă de 28 de ani Harris Dickinson.

Lungmetrajul destinat unui public preponderent adult a avut premiera la ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Film de la Veneția și urmează să aibă parte de lansarea în cinematografele din America de Nord pe 25 decembrie. În România urmează să apară puțin mai târziu, în data de 3 ianuarie a anului viitor.

Ca întotdeauna, poți găsi mai multe informații noi din lumea filmelor și serialelor, dar și alte știri interesante, în rubrica Nerd Alert de weekendul acesta:

INTERVIURILE HotNews.ro