Sari direct la conținut

Microsoft, amendată pentru vânzări către companii ruseşti

HotNews.ro
Logo Microsoft, Foto: Topdeq, Dreamstime.com
Logo Microsoft, Foto: Topdeq, Dreamstime.com

Vreme de şapte ani, Microsoft a vândut software unor companii ruseşti aflate pe lista neagră, motiv pentru care gigantul american primeşte o amendă modestă, potrivit News.ro.

Departamentul Trezoreriei Statelor Unite anunţă că a găsit Microsoft vinovată de vânzarea de software cu violarea restricţiilor impuse entităţilor ruseşti din peninsula Crimeea în perioada 2012 – 2019.

Microsoft, Microsoft Irlanda şi Microsoft Rusia au eşuat în verificarea entităţilor care ajungeau să folosească software-ul vândut, se arată în raportul iniţial. Gigantul american făcea tranzacţia cu un intermediar, care apoi vindea licenţele către companii aflate pe lista neagră.

Departamentul Trezoreriei dă drept exemplu câteva nereguli descoperite la Microsoft în acest caz. Una dintre probleme era că Microsoft făcea verificările pe baza unor liste incomplete, care nu includeau toate entităţile sancţionate.

O altă problemă a fost că unii dintre angajaţii Microsoft Rusia, concediaţi între timp, au vândut cu bună ştiinţă software către entităţi sancţionate, trecând în acte un pseudonim menit să ascundă identitatea acestora.

Pentru aceste abateri, Microsoft a fost amendată cu puţin peste 3 milioane de dolari, care nu doar că reprezintă o amendă foarte mică pentru gigantul american, dar îi lasă şi o mare parte din veniturile obţinute astfel – vânzările către firme ruseşti sancţionate au adus venituri de aproximativ 12 milioane de dolari. (foto: Topdeq, Dreamstime.com)

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro