De ce nu muncesc refugiații ucraineni din România și când se vor întoarce acasă? – interviu cu Pablo Zapata, reprezentantul Agenției ONU pentru Refugiați (UNHCR) în România
Pablo Zapata, reprezentantul Agenției ONU pentru Refugiați (UNHCR) în România, a acordat un interviu HotNews.ro în care a răspuns la câteva dintre întrebările și prejudecățile pe care mulți români le au față de refugiații ucraineni.
Din februarie 2022, peste 3,7 milioane de refugiați din Ucraina au trecut granița românească din cauza războiului declanșat de Rusia. Dintre aceștia, aproximativ 94 de mii au rămas la noi în țară.
UNHCR- Agenția ONU pentru Refugiați a lansat recent o nouă campanie de comunicare, „Născut în Ucraina. Regăsind speranța în România”, care-și propune să impulsioneze incluziunea și coeziunea socială a ucrainenilor care au rămas aici.
În acest context, i-a adresat lui Pablo Zapata, reprezentantul Agenției ONU pentru Refugiați (UNHCR) în România, mai multe întrebări referitoare la integrarea ucrainenilor pe piața muncii din România și dificultățile întâmpinate în acest proces.
Pentru început, aș vrea să vă întreb care este obiectivul acestei noi campanii de comunicare lansată de UNHCR? Credeți că oamenii din România au nevoie să știe mai multe despre refugiații ucraineni?
Pablo Zapata: Nu neapărat să știe mai multe (n.r.- despre refugiați), mai degrabă să cunoască mai bine.
Se pare că există un decalaj între prima reacție, care a fost una la nivelul întregii societăți, când oamenii s-au mobilizat într-un mod fără precedent și generos. Nu a fost doar răspunsul dat de autorități sau și cel dat de organizațiile internaționale sau de societatea civilă. A fost întreaga țară.
Cu toate acestea, importanța de a cunoaște mai bine ceva apare atunci când vezi că unele narațiuni negative câștigă teren, narațiuni care critică sprijinul primit de refugiați pe baza percepțiilor ca aceștia ar avea „mașini mari” și „telefoane scumpe” și, prin urmare, nu ar mai avea nevoie de acest sprijin.
Există un decalaj în a înțelege ceea ce s-a întâmplat între timp. Prin urmare, prezentarea modului în care acești 95 mii de refugiați care se află în România au reușit să treacă peste acest an și jumătate, a modului în care se integrează și așteaptă cu nerăbdare să contribuie la societatea românească este miezul campaniei noastre.
„Aproximativ 40 % dintre refugiații ucraineni din România muncesc”
Pablo Zapata, reprezentantul Agenției ONU pentru Refugiați (UNHCR) în România. FOTO: Inquam Photos / George Călin
Am remarcat anumite discuții pe internet despre refugiații ucraineni din România, unii oameni spunând că „aceștia reprezintă o povară pentru noi deoarece stau aici fără să plătească și nu vor să muncească”. Ce le-ați spune celor care gândesc așa?
Acesta este un exemplu al narativelor de care vorbeam. Cu toate acestea, în ceea ce privește munca, cifrele pe care le avem arată că aproximativ 40% dintre refugiații din Ucraina muncesc.
Între 25 și 30% dintre ei lucrează de la distanță la locurile de muncă anterioare, pe care le aveau în Ucraina sau în altă parte și în jur de 16% sunt deja integrați pe piața muncii din România.
Deci, din cei 95 mii de refugiați din Ucraina care se află în România, 40% dintre ei lucrează deja și vreau să subliniez faptul că acești oameni își folosesc abilitățile în România, generează venituri, sunt plătiți pentru munca pe care o fac în străinătate, deci aduc acele resurse în România, și, în orice caz, toți acești refugiați își cheltuiesc banii aici, plătesc taxe la fel ca românii.
Și în ceea ce privește utilizarea fondurilor, există câteva standarde minime care au fost date la nivelul UE în Directiva de protecție temporară, pe care România a adoptat-o și care a fost activată în Uniunea Europeană până în martie 2025.
Există o serie de drepturi și obligații pentru refugiați în acest document. Printre aceste drepturi putem vedea locuințe sociale sau acces la protecție socială, la educație – toate acestea fiind oferite la același nivel ca și pentru proprii cetățeni.
Există niște programe specifice dedicate refugiaților, dar până la urmă nu vorbim despre resurse suplimentare. Sunt doar mai vizibile pentru că fac parte dintr-un program specific.
Care credeți că sunt principalele obstacole pentru refugiații ucraineni în calea obținerii unui job în România?
Pe de o parte aveți o situație paradoxală, deoarece România are nevoie de o forță de muncă suplimentară de peste 100 mii lucrători în fiecare an, potrivit rapoartelor, pentru a menține economia funcțională și pe creștere.
Și în acest timp avem în țară 40-50 mii de ucraineni care sunt la vârsta la care pot munci, iar 80 % dintre aceștia au studii sau diplome universitare, în timp ce 50% dintre lucrau deja în Ucraina.
Iar cei care au calificare dar nu lucrau în Ucraina sunt în principal femei ce și-au abandonat cariera profesională pentru a se ocupa de familie.
Ar trebui să existe „un match” între cele două situații, dar acest lucru nu se întâmplă cu viteza pe care am aștepta-o sau am fi sperat să se întâmple, iar acest lucru este legat de doi sau trei factori.
Obținerea unui loc de muncă sau accesul la locurile de muncă este unul dintre factori, iar pentru ca acest lucru să se întâmple sunt necesare învățarea limbilor străine și rezolvarea problemei îngrijirii copiilor. Dacă cele trei elemente nu se coordonează, atunci nu funcționează cu adevărat.
Economia are nevoie de acești oameni, așa că nu este vorba că refugiații iau cuiva locurile de muncă, ci, dimpotrivă, refugiații pot acoperi o mare parte din nevoia existentă.
Există programe guvernamentale sau private, cum ar fi ale ONG-urilor, care-i ajută pe refugiații ucraineni să se descurce prin instituțiile și birocrația românească pentru a-și atinge scopul?
Sunt câteva programe, există Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă cu birourile județene și, de asemenea, sunt programe derulate de organizații neguvernamentale umanitare sau cum suntem noi.
Lucrăm împreună cu diferiți parteneri în două domenii mari – dezvoltarea competențelor și sprijinirea refugiaților în găsirea unui loc de muncă (ceea ce înseamnă să explicăm cum funcționează sistemul în România, să-i ajutăm să-și fac un CV, să treacă un interviu, într-un mod care are sens pe piața locală de locuri de muncă), iar rezultatele sunt încurajatoare.
Și acum, în legătură cu noul pachet de asistență guvernamentală, sunt 15 mii de persoane care s-au înscris sau și-au manifestat interesul pentru a obține un loc de muncă la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Eu personal cred că numărul va crește.
Cred că decizia de a obține un job într-o țară adoptivă pentru un refugiat depinde dacă acesta vrea să se întoarcă în țara lui sau decide să rămână în țara adoptivă. Din experiența dumneavoastră cu refugiații: când se decid aceștia să rămână? Cât timp trebuie să stea în țara gazdă pentru a se decide că vor să rămână acolo?
Nu există o anumită perioadă. Dacă-mi permiteți să vorbesc din experiența personală, am lucrat cu refugiați din Kosovo găzduiți în Albania și durata crizei a fost scurtă, așa că aproape toată lumea s-a întors și s-a întors repede.
Dar cu cât situația (n.r.- care a cauzat fuga din țara de origine) durează mai mult, cu atât oamenii încep să-și facă noi conexiuni și încep să se simtă mai confortabil la noua realitate.
Vreau să menționez un sondaj realizat la nivel regional în care răspunsurile pentru România au arătat că aproximativ 11% dintre refugiați plănuiesc să se întoarcă în Ucraina în următoarele trei luni.
De asemenea, 80% dintre refugiați spun că se vor întoarce atunci când condițiile vor fi mai bune. Din procentul de 9% care a rămas, 4% sunt care nu știu în ce direcție să o apuce și 5% care par să se simtă mai în siguranță și să se bucure de viață aici decât în Ucraina, unde conflictul se agravează, casele lor sunt distruse și așa mai departe.
Ce părere aveți despre actualele programe pentru refugiații din Ucraina derulate de Guvernul României?
România a fost prima țară din Uniunea Europeană care a început să se gândească la soluții pe termen mediu și lung. Atunci când situația de urgență a fost activată, Guvernul a decis să creeze o structură de coordonare pe termen mediu și lung.
Cea mai tangibilă realizare este planul național de măsuri pentru protecția și includerea refugiaților din Ucraina, un plan pe doi ani care a fost aprobat la sfârșitul lunii iunie a anului trecut.
Peste 6 milioane de ucraineni și-au părăsit țara după începerea războiului și, probabil, unii dintre ei vor rămâne în țările de adopție și după încheierea războiului. Care credeți că va fi atitudinea europenilor față de milioane de ucraineni care vor rămâne în țările lor?
În această vară, UNHCR a publicat Raportul Tendințelor Globale, care este un raport anual privind situația strămutărilor forțate de populație în lume. În acest document putem vedea că 70% dintre refugiați aleg să rămână în țările învecinate, în orice parte a lumii în care ne uităm – Americi, Asia și Africa.
Exact această situație este experimentată acum de România. Refugiați din Ucraina vor să stea aici pentru că se pot întoarce acasă rapid, când situația se îmbunătățește, sau dacă au nevoie să-și viziteze familiile ce au ales să rămână în Ucraina.
Și mă bucur că nivelul de acceptare și sprijinul față de refugiați rămân răspândite pe scară largă în România, în ciuda a ceea ce se poate vedea pe rețelele sociale.
Putem vedea că în diferite părți ale Europei refugiații s-au integrat foarte bine, lucrează și contribuie la economiile locale și la viața socială a acestor țări.
Aș dori să fac un apel la poporul român să continue să dea dovadă de solidaritate și bunătate față de refugiați, așa cum a făcut-o la începutul războiului. Refugiații au nevoie în continuare de generozitatea voastră până când se vor întoarce acasă în siguranță.
INTERVIURILE HotNews.ro