Sari direct la conținut

Ucraina anunţă că o a doua navă cargo a părăsit portul Odesa în pofida blocadei ruseşti

HotNews.ro
Portul Odesa din Ucraina, Foto: Yulii Zozulia / Zuma Press / Profimedia Images
Portul Odesa din Ucraina, Foto: Yulii Zozulia / Zuma Press / Profimedia Images

Ucraina a anunţat duminică că o a doua navă cargo blocată la Odesa a părăsit portul prin coridorul maritim temporar creat de Kiev după ce Moscova a blocat acordul care permitea exportul cerealelor ucrainene prin Marea Neagră, relatează AFP, Reuters și Agerpres.

„Nava PRIMUS sub pavilion liberian şi aparţinând unui operator din Singapore a părăsit portul Odesa şi foloseşte coridorul temporar stabilit pentru navele civile”, a anunţat vicepremierul ucrainean Oleksandr Kubrakov pe platforma X (fostă Twitter), precizând că nava transportă produse din oţel destinate ţărilor africane.

„O a doua navă blocată din cauza războiului a părăsit portul Odesa şi acum navighează printr-un coridor temporar”, a scris Kubrakov.

Oficialul ucrainean a afirmat că nava se afla în portul Odesa din 20 februarie 2022, chiar înainte de invazia rusă, şi transportă produse din oţel către Africa.

Rusia a ameninţat că va viza toate navele ca potenţiale ţinte militare după ce Moscova s-a retras luna trecută din acordul care a permis Ucrainei să-şi exporte cerealele în pofida războiului.

Comunitatea internaţională încearcă să găsească o modalitate de a asigura rute pentru transportul cerealelor către restul lumii în timp util pentru recolta din această toamnă, Ucraina şi Rusia fiind principalii exportatori la nivel mondial.

Citește și:

____

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro