Sari direct la conținut

Un britanic care lupta în Ucraina a fost găsit mort în apă, cu mâinile la spate

HotNews.ro
Legiunea Internațională pentru apărarea Ucrainei, Foto: Serghei SUPINSKY / AFP / Profimedia
Legiunea Internațională pentru apărarea Ucrainei, Foto: Serghei SUPINSKY / AFP / Profimedia

Un britanic care se alăturase Legiunii Internaționale în Ucraina a fost descoperit fără viață într-un ochi de apă, cu mâinile legate la spate, a anunțat BBC.

Jordan Chadwick, în vârstă de 31 de ani, originar din Burnley, în Lancashire, servise anterior în cadrul armatei britanice între 2011 și 2015.

Mama sa, Brenda Chadwick, și-a exprimat durerea profundă a familiei pentru pierderea fiului său, cunoscut cu afecțiune sub numele de Joe.

Armata internațională ucraineană i-a facilitat întoarcerea în țara sa natală la 7 august.

O anchetă oficială pentru a determina circumstanțele în care a survenit decesul lui Chadwick a fost programată pentru luna februarie.

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe a confirmat vestea pentru Sky News în această seară.

„Acordăm asistență familiei unui britanic care a murit în Ucraina și suntem în contact cu autoritățile locale”, a declarat purtătorul de cuvânt.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro