Sari direct la conținut

De ce a atacat Hamas Israelul tocmai acum?

HotNews.ro
Luptator Hamas pe un tanc israelian Merkava, Foto: Hani Alshaer / AFP / Profimedia
Luptator Hamas pe un tanc israelian Merkava, Foto: Hani Alshaer / AFP / Profimedia

Una dintre marile întrebări legate de atacul pe scară largă al Hamas împotriva Israelului, pe lângă eșecul serviciilor de informații israeliene, ține de momentul ales de organizația teroristă pentru lansarea operațiunii, scrie Insider.

Mai mulți oficiali americani au declarat pentru NBC News că atacul declanșat sâmbătă a avut probabil menirea de a deraia discuțiile la nivel înalt susținute de Washington în vederea normalizării relațiilor Israelului cu Arabia Saudită.

Regimul de la Riad nu a recunoscut niciodată legitimitatea statului israelian, ostilitățile dintre cele două țări datând din timpul războiului arabo-israelian din 1948-1949.

Însă prințul moștenitor saudit, Mohammad bin Salman, este dornic să exploateze beneficiile economice ale unei posibile normalizări a relațiilor cu Israelul, sperând ca și alte state arabe să îl urmeze în acest sens.

Israelul a ajuns în august 2020 la un acord istoric de normalizare a relațiilor cu Emiratele Arabe Unite, o înțelegere mediată de fosta administrație republicană a președintelui Donald Trump. De altfel, ministerul de externe din Emirate s-a declarat „îngrozit” duminică de informaţiile referitoare la faptul că civili israelieni au fost luaţi ostatici din casele lor de militanții Hamas, o situație pe care a descris-o drept o escaladare gravă.

„Civilii de ambele părţi trebuie să aibă întotdeauna protecţie deplină în temeiul dreptului internaţional umanitar şi nu trebuie să fie niciodată o ţintă a conflictului”, a adăugat ministerul de la Abu Dhabi.

Arabia Saudită ar fi dorit o normalizare a relațiilor cu Israelul

În ceea ce privește relațiile dintre Israel și Arabia Saudită, Riadul a exclus o normalizare a acestora imediat după anunțul din 2020 privind restabilirea legăturilor dintre guvernul israelian și cel din Emirate.

„Trebuie să existe pace între Israel și palestinieni pe baza unor acorduri recunoscute internațional în favoarea creării unui stat palestinian”, a declarat ministrul de externe al Arabiei Saudite, prințul Faisal Ben Farhan, la momentul respectiv.

Însă doar câteva luni mai târziu, în aprilie 2021, chiar Ben Farhan afirma că un acord de normalizare cu Israelul ar fi „extrem de benefic” pentru Orientul Mijlociu, amintind însă din nou de necesitatea unui acord de pace israelo-palestinian.

Ipoteza declanșării atacului Hamas împotriva Israelului acum pentru a submina negocierile dintre guvernul lui Benjamin Netanyahu și Arabia Saudită a fost avansată luni și de către agenția AFP, aceasta amintind că în următoarele săptămâni urmau să aibă loc negocieri între cele două părţi, care sunt printre cei mai vechi aliaţi ai SUA în Orientul Mijlociu şi au în comun îngrijorarea faţă de evoluţia programului nuclear al Iranului.

Iranul neagă orice implicare în atacul Hamas

Financial Times scria în urmă cu două zile că oficialii americani încearcă să stabilească dacă Iranul, susținătorul și finanțatorul Hamas, a fost implicat în planificarea atacurilor, în cursul weekendului existând informații contradictorii în acest sens.

De exemplu, The Wall Street Journal nota duminică, pe baza declarațiilor pe care le-a obținut de la membri de rang înalt ai Hamas şi Hezbollah, că oficialii de securitate iranieni au ajutat la planificarea atacului surpriză de sâmbătă şi au dat unda verde pentru asalt în cadrul unei reuniuni care a avut loc recent la Beirut.

Oficialii americani au spus însă deocamdată că nu au văzut dovezi ale implicării Teheranului. Într-un interviu la CNN, difuzat duminică, secretarul de stat Antony Blinken a declarat: „Nu am văzut încă dovezi că Iranul a dirijat sau a fost în spatele acestui atac anume, dar cu siguranţă există o relaţie îndelungată”.

Mai mulți oficiali iranieni de rang înalt au negat la rândul lor orice implicare a Teheranului în plănuirea atacului.

Tensiunile din interiorul Israelului ar fi încurajat inamicii țării

Financial Times notează că orice progres în discuțiile dintre Israel și Arabia Saudită pare puțin probabil acum în contextul în care guvernul lui Benjamin Netanyahu a declarat război împotriva Hamas și nu va fi dispus să ofere concesii privind situația palestinienilor.

La nivel oficial Hamas a declarat că atacul a fost lansat ca răspuns la intrarea unor coloniști israelieni în moscheea al-Aqsa din Ierusalim, al treilea cel mai sacru loc din islam. Însă un oficial al Hamas a declarat pentru Reuters că operațiunea a fost pregătită de ani de zile, ceea ce subminează versiunea oficială propusă de organizația teroristă.

Un alt motiv probabil privind declanșarea atacului acum ține de turbulențele provocate în interiorul Israelului de guvernul lui Netanyahu, tentativele acestuia de a modifica legile care guvernează sistemul judiciar ducând la proteste și tensiuni fără precedent în statul israelian.

„În rândul adversarilor Israelului există ideea că el nu a fost niciodată mai divizat, niciodată mai slab, niciodată mai sfâșiat în bucăți”, a declarat generalul James Stavridis, fost comandant al forțelor NATO în Europa, pentru NBC News.

Urmărește ultimele evoluții ale războiului din Israel LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro