Sari direct la conținut

Vladimir Putin a promulgat legea care deschide calea încălcării flagrante a dreptului la proprietate în Rusia

HotNews.ro
Vladimir Putin semnand un decret, Foto: Maksim Blinov / Sputnik / Profimedia
Vladimir Putin semnand un decret, Foto: Maksim Blinov / Sputnik / Profimedia

Președintele rus Vladimir Putin a promulgat miercuri legea care permite confiscarea bunurilor din Rusia ale persoanelor găsite vinovate de răspândirea de „informații false” despre forțele armate ale țării și „infracțiuni împotriva securității statului”, anunță TASS.

Decretul de promulgare a legii a fost publicat pe portalul oficial de informații juridice al guvernului rus.

Legea a fost adoptată de Duma de Stat de la Moscova pe 31 ianuarie, după a treia și ultima lectură,în regim de urgență în condițiile în care el a fost anunțat pe 20 ianuarie de către Viaceslav Volodin, președintele camerei inferioare a parlamentului rus, depus în parlament pe 22 ianuarie, votat după o primă lectură pe 24 ianuarie și aprobat miercuri după a doua și treia lectură.

Volodin a declarat că acesta este un proiect „despre ticăloși și trădători, despre cei care astăzi scuipă în spatele soldaților noștri și și-au trădat Patria Mamă”.

Rusia vrea să-i lase fără bunuri pe „trădătorii” interni

„Țara noastră, cetățenii acestei țări au făcut totul pentru a se asigura că ei (n.r. ‘trădătorii ruși’) trăiesc confortabil, primesc titluri onorifice, premii, proprietăți. Și astăzi folosesc aceste fonduri și proprietăți pentru a strica țara, trădând-o, trădându-și soldații, ofițerii, stropind cu murdărie și criticându-i”, a tunat Volodin într-un discurs ținut în fața colegilor săi din parlament.

„De aceea, noi adoptăm o lege în care, pentru prima dată, se vor da definiții, vor fi introduse norme în Codul Penal, care să permită să fie aduși în fața justiției. Asta există în toate țările, care se ocupă mai dur cu trădătorii, dar aici [în Rusia] primesc a doua, a treia cetățenie. În același timp, sursele de venit sunt folosite pentru a lovi și a dăuna țării noastre”, le-a mai transmis șeful Dumei colegilor săi deputați.

Parlamentara Irina Pankina, prim-vicepreședintele Comisiei legislative din Duma de Stat, a declarat la rândul său că această formă de confiscare nu este un tip de „pedeapsă”, ci „o măsură de natură penală”.

„Ar părea o nuanță mică, dar fundamental semnificativă, care deosebește versiunea sovietică a confiscării, când orice putea fi confiscat, de confiscarea actuală, al cărei scop este confiscarea instrumentelor de infracțiune, ceea ce a fost dobândit pe cale penală. Acestea sunt bani, valori, proprietăți”, a încercat să explice ea.

„Și acest lucru va trebui doar să fie dovedit. Adică nu se confiscă orice proprietate, ci doar cea care are legătură directă cu o infracțiune sau alta”, a mai spus ea.

Disidenții ruși pot rămâne fără proprietăți dacă transmit așa-zise „informații fale”

Deși legea nu prevede confiscarea absolută a tuturor bunurilor unei persoane condamnate, ci confiscarea banilor săi şi a fondurilor „utilizate sau destinate” să finanţeze activităţi „infracționale”, criticii proiectului au subliniat că aceste formulări sunt foarte vagi din punct de vedere juridic și interpretabile.

Legea prevede de asemenea ca justiţia să retragă toate distincţiile onorifice ale statului acordate persoanelor condamnate pentru „difuzarea de informaţii false”.

Acuzaţia de difuzare de „informaţii false” despre forțele armate ruse este pasibilă de o pedeapsă maximă la închisoare de 15 ani, sute de ruşi simpli fiind condamnaţi în virtutea acestui articol din Codul penal în ultimii aproape doi ani.

Parlamentul rus a incriminat criticile împotriva armatei la scurt timp după lansarea invaziei în Ucraina la 24 februarie 2022. Ulterior sfera de aplicare a legii a fost extinsă pentru a „proteja” toate instituțiile statului rus care operează și în străinătate.

Urmărește ultimele evoluții din a 721-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro