Sari direct la conținut

Iranul ar trimite Rusiei sute de rachete balistice / Patru transporturi ar fi fost efectuate de la începutul anului

HotNews.ro
rachete iraniene Zolfaghar, Foto: Not specified / WillWest News / Profimedia
rachete iraniene Zolfaghar, Foto: Not specified / WillWest News / Profimedia

Surse citate de Reuters au spus că Iranul a furnizat Rusiei un număr mare de rachete balistice puternice. În timp ce Iranul refuză să comenteze, purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene ucrainene a declarat miercuri că nu există informații oficiale despre faptul că Iranul a furnizat Rusiei sute de rachete balistice.

Iranul ar fi furnizat aproximativ 400 de rachete, multe din familia Fateh-110 de arme balistice cu rază scurtă de acțiune, cum ar fi Zolfaghar, au declarat trei surse iraniene.

Această rachetă este capabilă să lovească ținte la o distanță cuprinsă între 300 și 700 km, spun experții.

Ministerul iranian al apărării și Gărzile Revoluționare – o forță de elită care supraveghează programul de rachete balistice al Iranului – au refuzat să comenteze. Ministerul rus al Apărării nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii.

Iranul ar fi efectuat cel puțin patru transporturi de rachete către Rusia

Livrările ar fi început la începutul lunii ianuarie, după ce un acord a fost finalizat în cadrul întâlnirilor de la sfârșitul anului trecut între oficialii militari și de securitate iranieni și ruși care au avut loc la Teheran și Moscova, a declarat una dintre sursele iraniene.

Un oficial militar iranian – care, ca și celelalte surse, a cerut să nu fie identificat din cauza sensibilității informațiilor – a spus că au fost cel puțin patru transporturi de rachete și că vor fi mai multe în săptămânile următoare. El a refuzat să ofere detalii suplimentare.

Un alt oficial iranian a spus că unele dintre rachete au fost trimise în Rusia cu o navă prin Marea Caspică, în timp ce altele au fost transportate cu avionul.

„Vor fi mai multe transporturi”, a spus al doilea oficial iranian. „Nu există niciun motiv să o ascundem. Avem voie să exportăm arme în orice țară pe care o dorim”.

Restricțiile Consiliului de Securitate al ONU privind exportul Iranului de rachete, drone și alte tehnologii au expirat în octombrie. Cu toate acestea, Statele Unite și Uniunea Europeană au păstrat sancțiunile asupra programului de rachete balistice al Iranului, pe fondul îngrijorărilor legate de exporturile de arme către reprezentanții săi din Orientul Mijlociu și către Rusia.

O a patra sursă, familiarizată cu chestiunea, a confirmat că Rusia a primit recent un număr mare de rachete de la Iran, fără a oferi detalii suplimentare.

Purtătorul de cuvânt al Securității Naționale a Casei Albe, John Kirby, a declarat la începutul lunii ianuarie că Statele Unite sunt îngrijorate de faptul că Rusia este aproape de a achiziționa arme balistice cu rază scurtă de acțiune de la Iran, pe lângă rachetele deja obținute din Coreea de Nord.

Procurorul-şef al Ucrainei a declarat vineri că rachetele balistice furnizate de Coreea de Nord Rusiei s-au dovedit a fi nesigure pe câmpul de luptă, doar două dintre cele 24 de rachete atingându-şi ţintele.

Atât Moscova, cât şi Coreea de Nord au negat că Phenianul a furnizat Rusiei muniţii folosite în Ucraina.

Rachetele Fateh-110 şi Zolfaghar ar oferi Rusiei un avantaj şi mai mare pe câmpul de luptă

Jeffrey Lewis, un expert de la Middlebury Institute of International Studies din Monterey, a declarat că familia de rachete Fateh-110 şi Zolfaghar sunt arme de precizie. „Ele sunt folosite pentru a ţinti spre lucruri de mare valoare şi care au nevoie de daune precise”, a explicat Lewis, adăugând că cele 400 de rachete ar putea provoca daune considerabile.

La rândul său, Rob Lee, cercetător senior la Foreign Policy Research Institute, un think tank cu sediul în Philadelphia, a declarat că rachetele Fateh-100 şi Zolfaghar ar oferi Rusiei un avantaj şi mai mare pe câmpul de luptă. „Acestea ar putea fi folosite pentru a lovi ţinte militare la adâncimi operaţionale, iar rachetele balistice sunt mai greu de interceptat de apărarea aeriană ucraineană”, a explicat Lee.

Ucraina spune că sunt informații oficiale cum că Rusia au primit rachete din Iran

Purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene ucrainene a declarat miercuri că nu există informații oficiale despre faptul că Iranul a furnizat Rusiei sute de rachete balistice.

„Până acum, sursele noastre oficiale nu dețin informații despre primirea de rachete, în special un număr atât de mare”, a declarat Iuri Ignat la televiziunea națională.

După succesul rușilor în Avdiivka și în timp ce Putin ordonă armatei ruse să înainteze mai adânc în interiorul Ucrainei, oficiali occidentali citaţi de Reuters susțin că forțele Kremlinului nu dispun de o producţie internă de muniţie suficientă pentru a face faţă nevoilor în războiul împotriva Kievului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro