Sari direct la conținut

Forbes: Oligarhii ruşi s-au îmbogăţit anul trecut cu 72 de miliarde de dolari

HotNews.ro
Fostul șef de la Lukoil, Vagit Alekperov, cu președintele rus Vladimir Putin, Foto: Alexei Nikolsky / AP / Profimedia
Fostul șef de la Lukoil, Vagit Alekperov, cu președintele rus Vladimir Putin, Foto: Alexei Nikolsky / AP / Profimedia

Cei mai bogaţi oameni din Rusia au adăugat 72 de miliarde de dolari la avuţia lor pe parcursul anului trecut, iar averea lor combinată a crescut până la 577 miliarde de dolari, pe primul loc fiind Vagit Alekperov, fostul preşedinte al producătorului de petrol Lukoil, a anunţat marţi revista Forbes.

În 2021, înaintea invadării Ucrainei, Forbes estima că averea combinată a celor mai bogaţi oameni din Rusia se situa la 606 miliarde de dolari, scrie agenția Reuters, citată de Agerpres. Preţurile ridicate ale materiilor prime din ultimii doi ani şi creşterea economiei ruse axată pe război au atenuat impactul sancţiunilor occidentale şi au majorat avuţiile miliardarilor ruşi. Mulţi se află sub incidenţa sancţiunilor, iar averea lor combinată a scăzut la 353 miliarde de dolari în 2022.

Averea lui Vagit Alekperov a crescut anul trecut la 28,6 miliarde de dolari, de la 20,5 miliarde de dolari, arată datele Forbes. El a preluat locul întâi în Rusia de la Andrei Melnichenko, acum pe locul şapte, care şi-a construit averea în domeniul îngrăşămintelor, iar averea lui a scăzut anul trecut la 21,1 miliarde de dolari, de la 25,2 miliarde de dolari.

Pe locul doi se află Leonid Mikhelson, şeful producătorului de gaze naturale Novatek. Averea lui a crescut anul trecut cu 5,8 miliarde de dolari, la 27,4 miliarde de dolari.

Mai mulţi miliardari ca niciodată

Pe plan global sunt acum mai mulţi miliardari ca niciodată, conform Forbes. În total sunt 2.781 miliardari, iar cei din top 20 sunt responsabili pentru cele mai mari creşteri ale averilor. Pe plan global, Alekperov este pe locul 59.

„Ei sunt mai bogaţi ca niciodată, averile lor se ridică la 14.200 miliarde de dolari, în creştere cu 2.000 miliarde de dolari faţă de 2023”, informează Forbes.

Economia Rusiei a înregistrat anul trecut o creştere de 3,6%, un ritm mai rapid decât al oricărei ţări din G7 care au impus sancţiuni. Fondul Monetar Internaţional se aşteaptă în acest an la un avans al PIB-ului Rusiei de 2,6%, dar avertizează că evoluţiile vor fi afectate de lipsa de angajaţi şi de deficitul de tehnologie.

Citește și:

____

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro