Sari direct la conținut

Odesa, lovită de ruși cu o rachetă balistică – cel puţin un mort

HotNews.ro
Cladire distrusa de bombardamentele rusesti asupra Odesei, Foto: State Emergency Service of Ukraine / AFP / Profimedia Images
Cladire distrusa de bombardamentele rusesti asupra Odesei, Foto: State Emergency Service of Ukraine / AFP / Profimedia Images

Rusia a lansat o rachetă balistică în cursul zilei de sâmbătă asupra oraşului-port Odesa, în sudul Ucrainei, într-un atac care a ucis un bărbat şi a provocat pagube unei infrastructuri civile, potrivit Forţelor de apărare din sudul ţării, citate de presa ucraineană.

Conform armatei ucrainene, „invadatorii au lovit o instalaţie de utilitate publică – un angajat civil a fost ucis, echipamente şi clădirea administrativă au fost avariate”, relatează Agerpres.

După cum estimează armata, s-ar putea să fi fost o rachetă de tipul Iskander-M.

De obicei, ruşii atacă Odesa cu rachete Shahed sau rachete Kh-59. Din când în când, forţele ruse recurg şi la rachete balistice, ca de exemplu în 15 martie când au fost ucise 20 de persoane, iar jumătate de oraş a rămas fără curent electric, afirmă militarii ucraineni.

Atacuri rusești soldate cu numeroase victime civile în ultimele 24 de ore

Un dublu atac cu rachete şi apoi cu drone al Rusiei a făcut şase morţi şi peste 12 răniţi în timpul nopţii de vineri spre sâmbătă la Harkov (nord-est), al doilea oraş ca mărime al Ucrainei, potrivit autorităţilor, citate de AFP.

Un nou atac a avut loc asupra regiunii Harkov sâmbătă după-amiază, care s-a soldat cu un mort şi un rănit, a indicat guvernatorul regional Oleg Sinegubov pe Telegram, adăugând că „au fost deteriorate infrastructuri civile”.

În alta parte a Ucrainei, mai multe lovituri ruseşti în regiunea Doneţk sâmbătă după-amiază s-au soldat cu „trei morţi şi doi răniţi”, conform autorităţilor regionale.

____

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro