Sari direct la conținut

Ungaria introduce noi restricţii la importurile de produse agricole din Ucraina

HotNews.ro
Transport cereale, Foto: Attila Husejnow/SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia
Transport cereale, Foto: Attila Husejnow/SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia

Guvernul ungar va introduce noi restricţii la importurile de produse agricole ucrainene, o măsură destinată să îi protejeze pe fermieri de fluctuaţiile pieţei provocate de importurile ieftine din Ucraina, a declarat joi ministrul maghiar al Agriculturii, Istvan Nagy.

Potrivit oficialului ungar, decizia din 2022 a Uniunii Europene, de a permite importurile fără taxe a produselor agricole ucrainene, în ideea de a menţine economia Ucrainei pe linia de plutire după invazia rusească, a condus la o „situaţie de supra-aprovizionare severă şi preţuri semnificativ mai mici” pe piaţa agricolă europeană, relatează agenția The Associated Press, citată de Agerpres.

Istvan Nagy a dat vina pe UE şi Executivul comunitar pentru eşecul în a-i proteja pe fermierii europeni, care nu pot concura cu importurile ieftine, şi a adăugat că Ungaria va adopta măsuri suplimentare de protecţie „care sunt de competenţa sa naţională”.

„Bruxellesul şi Comisia Europeană i-au trădat pe fermierii ungari şi în schimb îi sprijină pe oligarhii ucraineni”, a susținut Nagy, la o conferinţă de presă organizată joi.

Ungaria are o relaţie tensionată cu Ucraina, fiind una dintre ţările UE care a oferit cel mai mic sprijin Kievului de la debutul invaziei ruseşti.

Joi, Istvan Nagy a afirmat că Executivul de la Budapesta a decis să introducă un plan în cinci puncte pentru a-i sprijini pe fermierii ungari, care include obligaţia vânzătorilor şi companiilor de logistică de a raporta Guvernului ungar care sunt produsele restricţionate importate prin Ucraina, indiferent de ţara de origine a produselor. De asemenea, produsele procesate realizate din cereale ucrainene vor fi supuse şi ele restricţiilor, a adăugat Nagy.

Luna trecută, ţările UE au ajuns la un acord de reînnoire a suspendării temporare a taxelor vamale pentru produsele agricole ucrainene exportate în blocul comunitar. Însă, acest acord prevede şi unele garanţii care vor forţa Comisia Europeană să reintroducă taxele dacă importurile de diferite produse vor depăşi media importurilor din 2022 şi 2023.

____

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro