Sari direct la conținut

Război în Ucraina – ziua 792: Belarusul susține că a fost atacat cu drone din Lituania / Putin se duce în China în mai / Șeful NATO: „Nu este prea târziu pentru ca Ucraina să învingă”

Brigada ucraineană Liut la exerciții militare în regiunea Zhytomyr, Foto: Volodymyr Tarasov/UKRINFO / Sipa Press / Profimedia
Brigada ucraineană Liut la exerciții militare în regiunea Zhytomyr, Foto: Volodymyr Tarasov/UKRINFO / Sipa Press / Profimedia

În ultimele săptămâni, Statele Unite au trimis în secret Ucrainei rachete cu rază lungă de acțiune ATACMS, a declarat miercuri un oficial american, iar consilierul pe probleme de securitate națională de la Casa Albă, Jake Sullivan, a spus că a fost livrat un „număr semnificativ” de rachete și că „vom trimite mai multe”. Potrivit Reuters, oficialul a spus că Statele Unite și-au schimbat poziția în privința ATACMS din cauză că rușii au folosit rachete balistice primite din Coreea de Nord și pentru că a atacat infrastructura esențială din Ucraina. „Am avertizat Rusia să nu facă lucrurile acestea”, a spus oficialul.

SINTEZA ZILEI

Toate informațiile despre războiul din Ucraina – ziua 792 – LIVE pe HotNews.ro:

01:16 Șefa Trezoreriei SUA vorbește despre „o serie de opțiuni” în ce privește activele rusești înghețate / Cu ce amenință Rusia

Secretara Trezoreriei americane, Janet Yellen, a declarat joi că o confiscare totală a activelor rusești este justificată, dar este doar una dintre posibilități, aceste active putând în schimb să servească drept garanție pentru împrumuturi pe piață, pentru a ajuta Ucraina.

00:39Numărul dronelor folosite de forțele rusești pe linia frontului s-a dublat în ultimele trei luni, a relatat joi publicația Ukrainska Pravda, citând surse militare confidențiale.

Sursele din cadrul Statului major general al Armatei ucrainene citate de publicație au declarat că eforturile trupelor ucrainene de a contracara dronele prin mijloace electronice au devenit tot mai puțin eficiente pe măsură ce forțele Moscovei s-au adaptat la schimbările tehnologice.

23:26 Mandat de arestare în Rusia pe numele fostului campion de șah Garry Kasparov

Un tribunal din regiunea rusă Komi (nord-est) a emis miercuri un mandat de arestare pe numele fostului campion de șah Garry Kasparov, unul din cei mai duri critici ai Kremlinului şi co-fondator al Forumului Rusia Liberă, sub acuzația că a înființat și condus grup un „terorist”.

Tribunalul din Sîktîvkar (capitala regiunii) a emis, de altfel, mandate de arestare pe numele mai multor politicieni de opoziție și activiști ruși aflați în exil, sub aceeași acuzație.

Șeful NATO: „Nu este prea târziu pentru ca Ucraina să învingă”

22:37Condiția pusă Chinei de NATO pentru normalizarea relațiilor – renunțarea la sprijinul pentru Rusia: „Nu poți să le ai pe amândouă”

China trebuie să renunțe la a mai sprijini războiul Rusiei în Ucraina dacă vrea să aibă relații bune cu Occidentul, a afirmat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Într-un discurs neașteptat de dur, Stoltenberg a avertizat Beijingul că „nu poate să le aibă pe amândouă”.

21:19Rusia și Ucraina „vânează” trădătorii: un rezervist ghida bombardamentele rusești, un siberian voia să lupte pentru ucraineni

Moscova și Kievul au anunțat condamnarea sau arestarea unor persoane care au ajutat sau intenționau să ajute tabăra inamică țării lor, informează AFP. Astfel, un fost militar ucrainean ghida atacurile cu rachete ale Rusiei asupra Harkovului, iar un siberian se îndrepta către Ucraina pentru a lupta împotriva armatei ruse. Acestea sunt doar câteva cazuri în care persoane au fost acuzate de trădare fie de ruși, fie de ucraineni.

20:41Jens Stoltenberg: „Nu este prea târziu pentru ca Ucraina să învingă”

„Nu este prea târziu pentru ca Ucraina să învingă” în războiul împotriva Rusiei, cu condiția ca Occidentul să își respecte promisiunile de a furniza mai multe arme, a declarat joi șeful NATO.

„În ultimele luni, aliații din NATO nu au oferit sprijinul” pe care îl promiseseră, a deplâns Jens Stoltenberg într-un discurs rostit în cadrul unei ceremonii de decernare de premii la Berlin privind legăturile transatlantice. „Dar nu este prea târziu pentru ca Ucraina să învingă, pentru că un sprijin mai puternic este pe drum”, a adăugat secretarul general al Alianței.

Ce spun experții și oficialii despre pachetul militar al SUA pentru Ucraina

19:50Ucraina: Ministrul Agriculturii demisionează din cauza unor suspiciuni de corupție

Ministrul ucrainean al agriculturii, Mikola Solski, acuzat că și-a însușit terenuri aflate în proprietatea statului înainte de a se alătura guvernului, și-a prezentat demisia într-o scrisoare făcută publică joi de președintele parlamentului, potrivit AFP.

Parlamentul „a primit o scrisoare de demisie din partea lui Mikola Solski”, a anunțat pe Facebook președintele acestuia, Ruslan Stefanciuk, atașând misiva scrisă de mână la postarea sa.

19:32Bloggerița Anastasia Ivleeva, organizatoarea „petrecerii nud” de la Moscova care a scandalizat Rusia anul trecut, a fost amendată de o instanță din capitala rusă pentru „discreditarea armatei”.

19:07Polonia și Lituania ar putea să-i retrimită în Ucraina pe bărbații care s-au sustras mobilizării. Numărul lor depășește 150.000

Polonia şi Lituania s-au declarat dispuse să colaboreze cu Ucraina pentru ca aceasta să-şi readucă în ţară bărbaţii apţi să servească în armată. Potrivit unor date ale ONU, în Polonia ar fi peste 150.000 de bărbați cu vârsta de mobilizare.

18:48 Un ajutor masiv, dar nu o „baghetă magică”: Ce spun experți și oficiali despre pachetul militar al SUA pentru Ucraina

Sprijin masiv, nu o „baghetă magică”: Ajutorul american pentru Ucraina nu va rezolva toate problemele de pe teren, iar Statele Unite sunt primele care recunosc acest lucru, scrie AFP.

Vladimir Putin anunță că se duce în China luna viitoare

18:13Putin face prima vizită externă după realegerea în funcție: în China

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat că intenționează să efectueze o vizită oficială în China în luna mai, în contextul preocupărilor occidentale privind parteneriatul în creștere dintre cele două puteri, scrie AFP. „Vizita este prevăzută pentru luna mai”, a afirmat liderul de la Kremlin joi.

17:39 Rusia expulzează doi diplomați letoni, ca măsură de retorsiune

Ministerul rus de Externe a anunțat joi că expulzează doi diplomați din Letonia, drept represalii după ce țara baltică a ordonat plecarea unui oficial al ambasadei ruse, transmite Reuters.

Țările occidentale au expulzat sute de diplomați ruși de la începutul războiului din Ucraina, în multe cazuri pentru presupus spionaj, iar Rusia a răspuns în mod regulat cu aceeași monedă.

17:04 Ministrul de externe al Poloniei îndeamnă poporul rus „să alunge de la putere asasinii şi hoţii”

Polonia a oferit Ucrainei o asistenţă militară de circa 8,4 miliarde de euro în ultimii doi ani pentru a o ajuta în războiul cu Rusia, a declarat joi ministrul polonez de externe Radoslaw Sikorski, care a cerut poporului rus să impulsioneze o schimbare de putere la Moscova.

Noi bombardamente rusești în regiunea ucraineană Sumy

16:28Forțele rusești au folosit o bombă aeriană ghidată KAB pentru a lovi infrastructura din orașul Sumy din nord-estul Ucrainei, au afirmat joi autoritățile locale, potrivit Kyiv Independent.

Într-o postare pe Telegram, administrația militară regională din Sumy a transmis că încă sunt în curs de clarificare numărul eventualelor victime și amploarea pagubelor.

„Teroriștii ruși, fără a ține cont de regulile războiului sau de convențiile internaționale, continuă să comită crime împotriva populației civile din regiunea Sumy”, a scris administrația.

Loviturile rusești asupra regiunii Sumy au devenit din ce în ce mai distructive în ultimele luni, notează Kyiv Independent. De altfel, locuitorii așezărilor din apropierea frontierei de nord-est a Ucrainei se confruntă zilnic cu bombardamentele rușilor.

16:03 Un număr de 21 de persoane au fost arestate în cadrul unei operațiuni a poliției europene care a vizat o rețea infracțională care introducea migranți din Irak în Uniunea Europeană prin Belarus și Rusia, a anunțat joi Europol, potrivit Reuters.

Persoanele arestate erau în principal cetățeni egipteni, irakieni și sirieni, 15 dintre arestări fiind efectuate în Polonia, a precizat organismul de poliție.

„Rețeaua infracțională a introdus ilegal migranții din Irak în UE prin Rusia și Belarus, principalele țări de destinație finală fiind Germania și Marea Britanie”, a adăugat Europol.

15:57Rusia l-a convocat joi pe însărcinatul cu afaceri leton, potrivit agenției de presă TASS.

Anunțul vine în contextul în care, la sfârșitul lunii martie, Ministerul leton de Externe a declarat un diplomat rus persona non grata și i-a ordonat să părăsească țara până la 10 aprilie.

Rusia avertizează iar contra confiscării activelor sale sechestrate

15:36 Un cetățean rus acuzat de spionaj în favoarea Moscovei a fost condamnat în Polonia la doi ani și jumătate de închisoare, a anunțat joi Parchetul din Gdansk (nordul Poloniei).

Activitățile acestui bărbat, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, se concentrau asupra „unităților militare situate în nord-estul Poloniei”, unde el a îndeplinit sarcini de „recunoaștere a unor elemente esențiale ale forțelor armate poloneze”, a explicat parchetul într-un comunicat.

Acesta a adăugat că deținutul a colectat și a transmis „serviciilor secrete rusești” informații precise despre unitățile poloneze, inclusiv despre desfășurarea acestora, echipamentele lor și sistemele de comunicații pe care le foloseau. (AFP)

15:29 Rusia ia în considerare reducerea nivelului relațiilor sale diplomatice cu Statele Unite dacă guvernele occidentale vor merge mai departe cu propunerile de confiscare a activelor sale înghețate, a spus joi ministrul adjunct de externe Serghei Ryabkov, citat de agenția RIA.

Ryabkov a declarat că Moscova va riposta din punct de vedere economic și politic dacă activele sale vor fi confiscate.

Ucrainean care corecta loviturile rusești din Harkov, arestat

15:04 Serviciile secrete ucrainene (SBU) au anunțat arestarea unui veteran al armatei acuzat că a colaborat cu serviciile speciale rusești (FSB) pentru a facilita bombardamentele în regiunea de frontieră Harkov, principala țintă a tirurilor de bombardament ale Moscovei.

SBU a arestat o „cârtiță” a FSB care corecta (coordonatele) loviturilor cu rachete în regiunea Harkov”, a precizat serviciul într-un comunicat, adăugând că bărbatul era un rezervist și veteran al forțelor armate ucrainene.

Potrivit aceleiași surse, individul a fost arestat în timp ce încerca să ajungă într-o zonă aflată sub control rusesc în districtul Kupiansk, o parte a regiunii Harkov unde au loc lupte grele. (AFP)

14:43 O operațiune a poliției europene a dus la arestarea a patru cetățeni georgieni pentru furtul din biblioteci a cel puțin 170 de ediții rare ale unor scriitori ruși importanți, precum Alexandru Pușkin și Nikolai Gogol, au anunțat joi Europol și Eurojust.

Hoții se prezentau în biblioteci drept cercetători și cereau să consulte prime ediții rare ale scriitorilor ruși înainte de a le înlocui cu copii realizate cu mare grijă.

„În timpul unei zile de acțiuni susținute de Europol și Eurojust și desfășurate la 24 aprilie 2024 în Georgia și Letonia, au fost arestați patru georgieni suspectați de furtul de cărți vechi și rare din biblioteci din Europa”, a precizat Europol într-un comunicat. (AFP)

Mai multe despre acest fenomen: „E ca și cum bijuteriile coroanei ar fi fost furate”. Cărți vechi și rare au dispărut din biblioteci majore din Europa de Est și toate urmele duc la Moscova

Macron: „Europa ar putea muri”

14:22 Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a afirmat joi că Statele Unite încearcă să creeze diviziuni între Rusia și China. Ea a făcut declarațiile într-o confferință de presă, în contextul în care secretarul de stat american Antony Blinken a început o vizită în China.

„În ceea ce privește încercările Statelor Unite de a crea o ruptură în relațiile dintre Rusia și China, Statele Unite vorbesc în mod deschis despre acest lucru”, a spus Zaharova.

Ea a adăugat că relația Rusiei cu China – cu care a semnat un acord de cooperare „fără limite” cu mai puțin de trei săptămâni înainte de începerea războiului din Ucraina – nu este îndreptată împotriva niciunei alte țări. (Reuters)

13:53 Avertismentul lui Macron: „Europa ar putea muri” / „Nu trebuie să fim vasalul SUA”, mai spune liderul francez, care vrea un rol puternic al UE în lume.

Președintele Emmanuel Macron a făcut apel joi la construirea unei apărări europene mai puternice și mai integrate, în contextul amenințării Rusiei, și a avertizat că bătrânul continent nu trebuie să fie un vasal al Statelor Unite.

Belarusul susține că s fost atacat cu drone din Lituania

13:29Belarus susține că din Lituania s-a încercat un atac cu drone asupra Minsk / Lukașenko: Opoziția vrea să cucerească un district și să ceară ajutorul NATO.

13:14 Alexander Lukașenko a susținut joi că „zeci” de arme nucleare tactice rusești au fost desfășurate în Belarus, conform înțelegerii cu Vladimir Putin de anul trecut, a transmis agenția rusă de știri TASS.

Belarusul a afirmat în iunie anul trecut că a început să primească armamentul, aceasta fiind prima dată când Rusia a desfășurat rachete nucleare într-o țară străină după epoca sovietică.

Zaharova: Orice negocieri fără Rusia sunt inutile

12:47Kremlinul a afirmat joi că livrările de sisteme de rachete tactice cu rază lungă de acțiune ale armatei americane (ATACMS) către Ucraina nu vor schimba rezultatul războiului, ci vor crea mai multe probleme pentru Ucraina.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că „Statele Unite sunt implicate direct în acest conflict. Merg pe drumul creșterii razei de acțiune a sistemelor de armament pe care le furnizează”.

„Acest lucru nu va schimba în mod fundamental rezultatul operațiunii militare speciale. Ne vom atinge obiectivul. Dar acest lucru va cauza mai multe probleme pentru Ucraina însăși”, a adăugat el.

12:40Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat joi că orice discuție privind încheierea conflictului din Ucraina este inutilă fără participarea Rusiei, făcând referire la conferința pe care Elveția intenționează să o găzduiască în iunie.

De asemenea, Zaharova a susținut că formula de pace a lui Zelenski – care cere retragerea completă a forțelor rusești de pe tot teritoriul pe care l-au capturat – nu aduce pacea mai aproape, ci prelungește conflictul.

Elveția a anunțat la începutul acestei luni că va găzdui o conferință la nivel înalt de două zile, pe 15-16 iunie, pe tema realizării păcii în Ucraina. Rusia a spus că nu va participa, iar Kremlinul a declarat că ideea de a organiza discuții de pace fără ea este ridicolă. (Reuters)

Lukașenko – Există premise pentru negocieri de pace

11:31 Președintele Belarusului, Alexander Lukașenko, a declarat joi că există un impas pe linia frontului ucrainean și că sunt premisele necesare pentru începerea negocierilor de pace, a transmis agenția de presă rusă de stat TASS.

Lukașenko a spus că textele preliminare discutate între oficialii ruși și ucraineni în Turcia în primele săptămâni ale războiului ar putea servi drept punct de plecare pentru negocieri.

11:12Oficiali militari chinezi de rang înalt au avut întâlniri separate cu omologi navali americani și ruși în timpul unui simpozion naval din Pacificul de Vest desfășurat săptămâna aceasta la Qingdao, a declarat joi, la Beijing, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Apărării, Wu Qian.

10:57 Un oficial instalat de Rusia în regiunea Zaporojie din sudul Ucrainei a declarat joi că două persoane au fost ucise într-un atac cu drone ucrainene.

Evgheni Balitski, cel mai înalt oficial instalat de Moscova în regiune, a afirmat pe Telegram că dronele au lovit un vehicul civil și că un bărbat și o femeie au fost uciși, lăsând patru copii orfani. (Reuters)

Rușii ar fi avut pierderi mari ieri

10:54 Ucrainenii afirmă că trupele rusești au avut pierderi mari ieri: 1.040 soldați, 13 tancuri, 14 alte blindate de luptă, 57 diferite vehicule, 28 de tunuri, un lansator multiplu de rachete, 1 sistem antiaerian și 2 echipamente speciale.

În o arestare în dosarul mitei din ministerul lui Șoigu

09:52 Un al treilea bărbat a fost reținut în cadrul anchetei privind mita care îl vizează pe ministrul adjunct al apărării rus Timur Ivanov, a anunțat joi serviciul judiciar din Moscova.

Alexander Fomin, cofondatorul companiei de construcții Olimpsitistroy, este suspectat că i-a plătit mită lui Ivanov, care a fost reținut marți, și lui Serghei Borodin, un apropiat al lui Ivanov, care se află de asemenea în arest.

Scandalul este cel mai mare din ultimii ani care a lovit Ministerul Apărării și este considerat o lovitură grea pentru ministrul apărării, Serghei Șoigu, notează Reuters.

09:21 Polonia este pregătită să ajute Ucraina să își recupereze bărbații de vârstă militară, a spus un ministru de la Varșovia, potrivit Kyiv Independent.

Polonia va ajuta Ucraina să își aducă înapoi bărbații de vârstă militară, în urma noilor modificări aduse legilor privind pașapoartele și serviciile consulare pentru bărbații ucraineni care trăiesc în străinătate, a declarat miercuri ministrul polonez al apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz.

Atac aerian rusesc în Cerkasî

08:28 Un atac aerian rusesc a avariat joi infrastructuri esențiale și a rănit șase persoane în regiunea centrală ucraineană Cerkasî, a declarat guvernatorul regional.

Apărarea aeriană a Ucrainei a doborât unele ținte aeriene, a declarat guvernatorul din Cerkasî, Ihor Tabureț, pe Telegram, adăugând că serviciile de urgență acționează la fața locului. (Reuters)

07:43 Guvernul ucrainean, care a înăsprit și mai mult reglementările în încercarea de a face față unui deficit de soldați, a aprobat norme care interzic temporar bărbaților de vârstă militară să solicite pașapoarte în străinătate.

Prevederile, precum și o clarificare ulterioară din partea Ministerului ucrainean de Externe, au fost anunțate miercuri, la o zi după ce ministrul Dmytro Kuleba a suspendat serviciile consulare pentru bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani până la 18 mai. El i-a criticat pe cei din străinătate pentru că nu au luptat în războiul împotriva Rusiei.

Ministerul de Externe a precizat că solicitanții care vor să obțină un certificat special prin care să declare că doresc să se întoarcă în Ucraina vor putea obține ajutor la ambasade și consulate. (Reuters)

Rusia: Vom lovi Polonia dacă primește arme nucleare

07:34 Rusia va face din armele nucleare ale NATO din Polonia una dintre țintele sale principale dacă acestea vor fi desfășurate acolo, a afirmat joi ministrul adjunct de externe rus Serghei Ryabkov, citat de agenția de presă TASS.

„…Mișcările în această direcție nu vor oferi o securitate mai mare (pentru Polonia sau alte națiuni care găzduiesc astfel de arme)”, a declarat Ryabkov.

05:39 Bașcana Găgăuziei Evghenia Guţul susţine că dosarul ei ar fi fost demarat „la ordinul Maiei Sandu”.

Procuratura Anticorupţie din Republica Moldova a anunţat miercuri că a finalizat urmărirea penală şi a trimis-o în judecată pe Evghenia Guţul, guvernatoarea Găgăuziei. Într-o primă reacţie, başcana autonomiei găgăuze susţine că dosarul este fabricat şi ar fi fost demarat „la ordinul Maiei Sandu”, preşedinta ţării.

Scurtă recapitulare a evenimentelor recente:

–––––

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro