Sari direct la conținut

Ministerul Sănătății contrazice Spitalul Universitar: Controlul Corpului de control continuă, chiar dacă unitatea sanitară anunțase că acesta "s-a încheiat înainte de 14 august"

HotNews.ro
Ministerul Sănătății contrazice Spitalul Universitar: Controlul Corpului de control continuă, chiar dacă unitatea sanitară anunțase că acesta "s-a încheiat înainte de 14 august"

​Corpul de control al Ministerului Sănătății continuă verificările la Spitalul Universitar de Urgență din București, a confirmat, luni, pentru HotNews.ro, purtătorul de cuvânt al ministerului, Oana Grigore. Cu o zi în urmă, Spitalul Universitar susținuse, într-un comunicat oficial, că acest control derulat de Ministerul Sănătății s-ar fi încheiat „înainte de 14 august”.

În urmă cu o zi, Spitalul Universitar din Capitală anunța, într-un comunicat, că „în urmă cu câteva zile”, într-una din sălile de ginecologie unde aveau loc intervenții cronice, însă nu obstetrice, a fost descoperită bacteria bacil piocianic. Unitatea sanitară mai preciza că încăperea a fost închisă pentru decontaminare, iar infectarea unor persoane „este nulă”.

În același comunicat datat duminică, 26 august, Spitalul Universitar anunța, însă, și că „Întrucât în context au apărut precizări legate de controlul Ministerului Sănătății, menționăm că acesta s-a încheiat înainte de 14 august și a fost efectuat la cererea managementului Spitalului Universitar de Urgență București”.

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a trimis, pe data de 6 august, Corpul de Control al Ministerului Sănătății la Spitalul Universitar din București, după ce doi asistenți medicali de la unitatea sanitară au intrat în greva foamei în semn de protest față de condițiile de lucru din spital.

Mariana Luceanu și Daniel Simion, cei doi asistenți medicali de la Spitalul Universitar aflați în greva foamei, au decis să pună punct protestului după 17 zile, miercurea trecută, după ce ministrul Sorina Pintea a trimis doi reprezentanți ai instituției să discute cu ei și li s-a promis că Corpul de Control al MS va face „un control amănunțit”. „Am vrut să atragem atenția, poate cu ocazia asta se va face curățenie în spitalul ăsta”, afirma săptămâna trecută Daniel Simion, asistent medical la Spitalul Universitar.

„Vă informăm că acțiunea de control demarată de Corpul de Control al Ministerului Sănătății, la începutul lunii august, la această unitate sanitară continuă. Concluziile raportului de control vor fi făcute publice”, anunța miercurea trecută Ministerul Sănătății, într-un comunicat.

Reamintim că săptămâna trecută, la Spitalul Universitar Bucureşti a mai fost deschisă o anchetă epidemiologică, în Secţia de Chirurgie Plastică, după ce un pacient care a participat la mitingul din 10 august și a fost spitalizat aici a descoperit după externare că era infectat cu bacteria Clostridium Difficile.

La începutul lunii august, 15 angajaţi ai Spitalului Universitar din Bucureşti au protestat în faţa instituţiei, nemulțumiți că au fost puși să aleagă între voucherele de vacanţă şi sporurile maxime. Ei au reclamat și lipsa de materiale din spital.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro